Centura de ocolire a Ungheniului, care va SCURTA drumul până la Iași cu 20 de kilometri, va fi gata până la finele lunii octombrie
4687
Timpul
Centura de ocolire a municipiului Ungheni, care va scurta distanța până la Vama Sculeni cu 20 de kilometri, va fi dată în exploatare la 31 octombrie curent.
Promisiunea a fost făcută de reprezentanții firmei „OHL ZS” din Cehia care construiește acest drum, la întâlnirea avută ieri cu ministrul Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmâc.
Ministrul le-a spus reprezentanților firmei din Cehia că acest proiect este „extrem de important” pentru Republica Moldova, deoarece va scurta cu circa 20 km drumul până la Vama Sculeni și la noul pod peste Prut, proiect preconizat spre realizare în colaborare cu România în zona comunei Zagarancea. Plus la toate, centura va micșora esențial circulația transportului de tranzit prin municipiul Ungheni.
La aceeași întâlnire, Calmâc le-a atras atenția reprezentanților companiei „OHL ZS” din Cehia, care îndeplinește lucrările de reabilitare a două segmente de circa 50 km a traseului Chișinău – Ungheni – Sculeni, inclusiv construcția drumului de ocolire a municipiului Ungheni, că întârzie și nu-și îndeplinesc obligațiile contractuale, apreciind prestația antreprenorului drept „nesatisfăcătoare”.
„Reabilitarea drumurilor naționale constituie unul dintre obiectivele primordiale ale autorităților, inclusiv în raport cu partenerii de dezvoltare, care susțin prin diferite fonduri aceste proiecte. În aceste condiții, suntem nevoiți să intervenim cu decizii prompte în procesul de realizare a contractelor și să solicităm garanții din partea antreprenorilor privind capacitatea de îndeplinirea a lucrărilor”, a spus ministrul Economiei și Infrastructurii.
În opinia vicepremierului, progresul lent în realizarea lucrărilor se datorează termenului îndelungat de elaborare a detaliilor de execuție de către antreprenori, modificărilor în proiectele tehnice din cauza executării necalitative a acestora, neachitarea la timp de către antreprenori a materialelor contractate etc. Ministrul le-a cerut responsabililor de la firmă un plan săptămânal de acțiuni privind mersul lucrărilor, termene concrete de dare în exploatare a fiecărui segment de drum etc.
Reprezentanții companiei au recunoscut că se confruntă cu probleme atât obiective, cât și subiective în realizarea prevederilor contractuale, dând asigurări că până la finele anului curent vor depune eforturi maxime în realizarea lucrărilor, încât anul viitor să fie îndeplinite toate obiectivele asumate în reabilitarea drumului.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU
















