CENTENAR // Rochiile doamnelor și OCCIDENTALIZAREA Țărilor Române

Anul 1918 a fost pentru România un an al Victoriei. Dar a fost mai ales rezultatul unui efort deliberat pentru Unire. Acest proiect de ţară - asumat de revoluţionarii din 1848, deveniţi apoi miniştri sau de urmaşii lor - a însemnat mai întâi conectarea României cu Occidentul pe toate căile posibile: printr-o dinastie vestică influentă, prin Independenţă şi, mai ales, printr-o economie puternică şi identitate naţională activată de educaţie.

Cu mult înainte de Marea Unire, comunitatea românească valoriza aceleaşi chipuri şi însemne: de la personajele purtătoare de tricolor din pictură la figura Reginei Maria îngrijind răniţi în spitale militare. În 1918, românii ştiau cine sunt şi aveau încredere în ei înşişi.

Când, în 1822, Înalta Poartă a hotărât să accepte din nou în Principate domni pământeni, nu greci fanarioţi din Constantinopol, nu făcea o concesie românilor. Urmărea să stopeze influenţa crescândă a mişcării naţionale greceşti. Decizia a venit însă prea târziu - Grecia şi-a căpătat independenţa în 1829 spre bucuria strategilor şi a literaţilor occidentali încântaţi unii de perspectivele militare şi financiare ale noii ecuaţii, alţii de ideea nobilă a eliberării Eladei, patria lui Homer şi a lui Platon. Lord Byron, tânărul plecat să lupte voluntar pentru urmaşii Greciei clasice, avea admiratori în toată Europa. Foarte mulţi și în Ţările Române, unde educaţia în limba greacă a însemnat accesul în traducere la literatura occidentală.

Anii 1830. Cutiile cu rochii ale doamnelor aduc gustul Occidentului

Pacea de la Adrianopol din 1829, prin care graţie Rusiei, Înalta Poartă a pierdut monopolul comercial în Principate, a adus o relativă bunăstare. Clasele de mijloc au început să prospere. Pe lângă marile familii boiereşti au apărut noi familii avute, cu acces la educaţie şi doritoare să intre în politică. Or, în mijlocul confruntărilor armate ruso-austro-turce pe teritoriul lor, românii aveau nevoie să răspundă la o întrebare aparent simplă: „Cine suntem noi?”, cu declinarea individuală „Cine sunt eu?”. Până la istorii savante şi decizii politice curajoase, prima afirmaţie legată de identitate a fost vestimentaţia. Domnii erau obligaţi prin funcţii să poarte ţinute orientale, aşa că numai doamnele aveau libertatea să arate aspiraţiile europene ale familiilor.

Occidentul a intrat în România în cuferele cu rochii, cosmetice şi reviste pentru femei şi prin lecţiile de franceză.