VIDEO // Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice Paris 2024 a fost la SUPERLATIV, nemaivăzută în istoria sportului. Olimpicii din R. Moldova au fost martorii unui show de excepție, care a culminat cu apariția interpretei Celine Dion
6840
Într-o seară memorabilă, nemaivăzută în istoria sportului, ediția din 2024 a Jocurilor a avut parte de o ceremonie de deschidere la superlativ. Aproximativ 6 800 de sportivi, inclusiv olimpicii din R. Moldova, au traversat capitala Franței pe o distanță de 6 km, la bordul a 85 de ambarcațiuni, în fața a 320 000 de spectatori, în cadrul unei ceremonii de 3 ore și 45 de minute care a dat startul la cele două săptămâni olimpice.
Pentru prima oară, festivitatea s-a ținut în afara cadrului obișnuit, mai exact pe Sena, într-un cadru idlic, cu zeci de ambarcațiuni transportând sportivii pe apele fluviului-emblemă al Parisului.
Vremea a fost capricioasă, dar n-a diminuat câtuși de puțin aura momentului: sportivii au îndurat ploaia, unii dintre ei învelindu-se în pelerine în timp ce fluturau stegulețele țărilor de care aparțin.
De 100 de ani nu mai găzduise Parisul o ediție a Jocurilor Olimpice, iar revenirea spiritului olimpic în capitala Franței s-a vrut a fi marcată așa cum se cuvine, scrie Gsp.ro.
Ani la rândul, francezii au plănuit până la cele mai mici detalii momentul sacru al festivității de deschidere, iar testul suprem s-a dat vineri seara, într-un Paris neobișnuit de mohorât pentru această perioadă, îmbibat într-o ploaie rece și înțepătoare.
Iar Parisul a cules cu vârf și îndesat roadele, într-o seară pe care lumea sportului n-o va uita prea curând. Reprizele de ploaie n-au diminuat în vreun fel aura evenimentului planetar, care a adunat zeci de mii de spectatori pe malurile Senei și alte milioane în fața ecranelor.
Sportivii tuturor națiunilor participante au înlocuit cadrul tradițional cu un „sejur” de câteva minute pe apele fluviului-simbol al Parisului, delegațiile navigând pe Sena în văzul unui întreg mapamond.
Momentele artistice intercalate pe parcurs, vaste și pline de semnificații, au sanctificat tabloul, oferind un plus de sacralitate ceremoniei prin natura temelor și cauzelor abordate
Alt moment cultural deosebit pregătit de organizatori, care și-au propus să omagieze femeile din Franța: în timp ce imnul național, „La Marseillaise”, rula pe fundal, s-a făcut un apel la recunoașterea femeilor marcante din istoria Franței, reprezentate prin zece statui aurii care ieșeau din Sena. Astfel, a fost adus un tribut pentru 10 femei eroine din istoria Franței: Olympe de Gouges, Alice Milliat, Gisèle Halimi, Simone de Beauvoir, Paulette Nardal, Jeanne Barret, Louise Michel, Christine de Pizan, Alice Guy şi Simone Veil.
Festivitatea a continuat pe uscat, în aceeași notă ceremonială, și a avut parte de un final apoteotic.
Nadia Comăneci a purtat flacăra olimpică alături de Nadal, Serena și Carl Lewis
Drapelul olimpic a fost arborat pe bulevardul de referință al Parisului, în fața Turnului Eiffel, pe ritmuri solemne de orchestră și cu legendarii Zinedine Zidane și Rafael Nadal, două icoane ale sportului, pasându-și Torța Olimpică.
Spaniolul, dublu medaliat cu aur la Jocurile Olimpice, a primit flacăra din partea lui Zizou, fiind printre ultimii purtători ai torței pe traseul final spre Hauts-de-Seine. Cu simbolul olimpic ridicat spre cer, Rafa a defilat într-o barcă în care și-au mai făcut apariția Nadia Comăneci, Serena Williams și Carl Lewis, nume legendare ale sportului.

Fosta atletă Marie-José Perec și judoka Teddy Riner, ultimii purtători ai torței a căror identitate a fost ținută secretă, au aprins împreună flacăra olimpică în Jardins des Tuileries din Paris vineri seara.
vasul olimpic este un inel de flăcări care se întinde pe şapte metri în diametru. De el este ataşat un balon cu aer cald, înalt de 30 de metri! O aluzie la primul zbor al unui balon alimentat cu hidrogen, care a avut loc la Tuileries în 1783.
A urmat un spectacol de lumini și culoare de execepție - momentul ridicându-l în picioare și pe președintele Emmanuel Macron. Deși plouă torențial, miile de spectatori continuă să urmărească show-ul cu iz parizian.
Apariție de senzație a solistei Celine Dion
Solista canadiană Celine Dion a încheiat festivitatea cu melodia ,,Hymne a l'amour'', compusă de Edith Piaf. A fost primul concert al solistei canadiene în ultimii 4 ani, Celine Dion fiind afectată de o boală gravă.
Ea a fost diagnosticată cu o afecțiune rară, numită ,,Sindromul persoanei rigide”, care face ca mușchii să i se încordeze incontrolabil. Astfel, cei care suferă de această boală se transformă în „statui umane”, potrivit spuselor vedetei, fiind incapabili să meargă sau să vorbească.
Lotul Olimpic care va reprezenta R. Moldova este constituit din 26 de sportivi. Reprezentanții republicii noastre vor concura la 10 probe sportive - tir cu arcul, atletism, canoe, judo, înot, lupte, tir, haltere, tenis de masă și dresaj.
Lista sportivilor din R. Moldova care vor participa la Jocurile Olimpice de la Paris 2024:
*Anastasia Nichita - Lupte feminine, 57 de kilograme;
*Irina Rîngaci - Lupte feminine, 68 de kilograme;
*Mariana Drăguțan - Lupte feminine, 53 de kilograme;
*Victor Ciobanu - Lupte greco-romane, 60 de kilograme;
*Valentin Petic - Lupte greco-romane, 67 de kilograme;
*Radu Lefter - Lupte libere, 97 de kilograme;
*Maxim Saculțan - Lupte libere, 65 de kilograme
*Anna Dulce - Tir cu pistolul, 10 metri, aer comprimat;
*Alexandra Mîrca - Tir cu arcul;
*Dan Olaru - Tir cu arcul;
*Daniela Cociu - Canoe, 500 de metri, dublu;
*Maria Olărașu - Canoe, 500 de metri, dublu;
*Serghei Tarnovschi - Canoe, 1 000 de metri;
*Marin Robu - Haltere, 89 de kilograme;
*Denis Vieru - Judo, 66 de kilograme;
*Mihail Latîșev - Judo, 81 de kilograme;
*Adil Osmanov - Judo, 73 de kilograme;
*Vladislav Ursu - Tenis de masă;
*Dimitriana Bezede - Atletism, aruncarea greutății;
*Zalina Marghiev - Atletism, aruncarea ciocanului;
*Serghei Marghiev - Atletism, aruncarea ciocanului;
*Andrian Mardare - Atletism, aruncarea suliței;
*Alexandra Emilianov - Atletism, aruncarea discului;
*Alisa Glinka - Echitație, dressage;
*Tatiana Salcuțan - Înot, 200 de metri, spate;
*Pavel Alovațki - Înot, 400 metri, stil liber.
181
Al doilea caz de hantavirus în Spania: pacient din carantina de la Madrid, internat în izolare strictă
25.05.2026
20:45
317
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
470
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
382
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
346
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
528
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
457
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
458
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
395
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
446
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
34
Al doilea caz de hantavirus în Spania: pacient din carantina de la Madrid, internat în izolare strictă
25.05.2026
20:45
308
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
460
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
368
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
338
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
520
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
450
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
450
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
386
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
435
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
425
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
25.05.2026
16:13
415
Tinerii descoperă agricultura viitorului la târgul „Viitorul e AgriCOOL” de la Căușeni
25.05.2026
15:53
454
Chișinăul dă startul Turului României 2026: premiere istorică pentru Republica Moldova
25.05.2026
15:27
545
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu lovește dur în structurile SUBVERSIVE de la Tiraspol. Cinci ofițeri ai „MGB”-ului transnistrean, lăsați fără cetățenia R. Moldova
25.05.2026
14:56
488
Cum îți dezvăluie ceasul de monitorizare a glicemiei adevăratele cauze ale poftelor alimentare și ale kilogramelor în plus
25.05.2026
14:39
460
Guvernul oferă 50 de milioane de lei despăgubiri pentru fermierii loviți de seceta din 2025: cererile pot fi depuse la AIPA între 25 mai și 22 iunie 2026
25.05.2026
14:17
521
UTM inaugurează Centrul de Inovație în Viticultură și Vinificație pentru modernizarea industriei vinului din Republica Moldova
25.05.2026
14:03
793
GALERIE FOTO // Centrul Național de Tenis din Satul German, inaugurat oficial printr-un eveniment ISTORIC pentru sportul moldovenesc
25.05.2026
12:19
487
AUDIO // Afacerea ilegală cu telefoane din Italia: SCHEMA de 1 milion de euro în care erau implicate case de schimb valutar și transportatori de colete
25.05.2026
11:22
515
Incendiul provocat de artificii la Telecentru: bărbatul de 37 de ani ajunge în instanță după ce își recunoaște vinovăția integral
25.05.2026
11:04
808
Rețea de contrabandă cu telefoane de ultimă generație între Moldova și UE: opt reținuți, prejudiciu de peste 1 milion de euro
25.05.2026
10:32
706
Principalul suspect în cazul Liudmilei Vartic, pus sub acuzare pentru două episoade de violență în familie care au dus la sinuciderea victimei
25.05.2026
09:17
573
Circa 1.500 de elevi de clasa a IX-a și a XII-a susțin azi etapa a II-a a testării competențelor digitale la nivel național
25.05.2026
08:34
544
Horoscopul zilei 25.05.2026
24.05.2026
18:50
873
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39




Inapoi














