Nicolae Negru // Frontul anti-Sandu

Semne diacritice

Plouă cu pretendenți la funcția de președinte al Republicii Moldova. Dar nu toți vor ajunge să-și vadă numele înscris în buletinul de vot, căci, conform Codului Electoral, pentru a fi înregistrați de Comisia Electorală Centrală, fiecare candidat trebuie să depună „liste de subscripție, care conțin semnăturile a cel puțin 15 000 și cel mult 25 000 de alegători din minimum jumătate din numărul unităților administrativ-teritoriale de nivelul al doilea ale Republicii Moldova”.

Ceea ce nu e deloc simplu atât pentru candidații independenți, cât și pentru reprezentanții unor partide mici, fără structuri în teritoriu. Minimul de semnături de strâns în fiecare raion sau municipiu e de 600. În alegerile prezidențiale din 2016, au reușit să treacă această „barieră” doar 9 din 24 de pretendenți, iar în 2020 – 8 din 13. Proporția „norocoșilor” s-a putea reduce în acest an.

Surpriza cea mai mare de până acum ne-a oferit-o liderul PSRM Igor Dodon, pe care sondajele îl creditau cu cele mai multe intenții de vot (cam jumătate din intențiile de vot pentru Maia Sandu). De ce a renunțat el să concureze? Nu a reușit să obțină „binecuvântarea” Moscovei sau anticipează o evoluție negativă a unuia dintre dosarele sale? Sau e conștient că nu poate oferi nimic bun Republicii Moldova, că strategia sa bazată pe relația de vasalitate cu Rusia nu duce nicăieri?

De ce l-a ales în rolul de „candidat comun, apolitic” pe Alexandr Stoianoglo, fost deputat al Partidului Democrat, fost procuror general, care numai apolitic nu este, și s-a remarcat printr-o relație specială cu oligarhul fugar Veaceslav Platon, pe care l-a eliberat din închisoare? Presa a scris că nu pe gratis ar fi făcut Stoianoglo acest gest „altruist”, că soția sa ar fi primit cadou două companii ucrainene de la Platon, pe care ex-procurorul general nu le-a fi indicat în declarația de avere și i s-a deschis un dosar în plus din această cauză.

De remarcat reacția virulentă a lui Andrei Năstase, care s-o fi văzut el însuși „candidat comun” și oferta lui Dodon l-a ofensat profund. Faptul că celelalte partide de orientare geopolitică similară cu a lui Dodon nu s-au grăbit să-l îmbrățișeze pe Stoianoglo, ci au înaintat sau se pregătesc să înainteze propriii candidați confirmă că ideea unui candidat comun a eșuat. Un reprezentant al unui partid finanțat de Șor a promis un candidat-surpriză și, astfel, e de presupus că pe flancul prorus se va da o bătălie acerbă pentru electoratul putinist.

Nu e clar cum vor proceda liderii blocului „Împreună”. Se pare că nici ei nu reușesc să aleagă un candidat comun, având tentația testării propriilor șanse electorale. Pe flancul drept, unii candidați independenți profită de ocazie pentru a ieși din umbră și a se face văzuți – Andrei Năstase, Tudor Ulianovschi, Alexandru Arseni…, dar sondajele nu le dau șanse mari. Probabil, din disperare unii dintre ei recurg la gesturi nefirești, cum a făcut, de exemplu, mult respectatul Alexandru Arseni, care a declarat, nitam-nisam, invocând motive artificiale, că va boicota referendumul. Maria Zaharova aplaudă. Pentru ea contează rezultatul, nu motivul. Aceeași abordare ar trebui să o avem și noi. Doar dacă patriotismul nostru nu e de fațadă, dacă nu urmăm o agenda ascunsă, firește.

Deocamdată, și candidații de stânga, și cei de dreapta încearcă din răsputeri să demonstreze că Maia Sandu nu este un președinte bun, nu i se recunoaște vreo realizare, vreo calitate, de formă măcar. Însă, conform sondajelor, niciunul dintre ei nu a convins până acum electoratul că posedă calități prezidențiale mai bune decât ea. În frontul, în corul comun anti-Sandu pretendenții se aseamănă, e dificil să-i deosebești pe unii de alții, să le distingi vocea. Resentimentele, frustrările nestăpânite îi uniformizează. Așa că Maia Sandu își păstrează șansa victoriei din primul tur.