CENTENAR // Iulie 1918, zilele Rezistenței. Ce se întâmpla în România în urmă cu 100 de ani
De Centenar sărbătorim cea mai mare victorie din istoria țării: Unirea Basarabiei, a Bucovinei și a Transilvaniei cu Regatul României. 1918 s-a încheiat strălucitor cu Proclamația de la Alba-Iulia, cu intrarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria în Bucureștiul eliberat, cu pregătiri pentru recunoașterea noilor granițe. Dar în cursul anului 1918, România s-a confruntat cu probleme teribile. Ocupația germană din sud secătuia țara; tratatul impus de Berlin și Viena însemna pierderi teritoriale și subordonare îndelungată; populația suferea de foame, boli, lipsă de locuințe. În iulie 1918 a apărut însă prima rază de speranță.
În iulie 1918, șocul provocat de Pacea de la București - negociată din martie și semnată la 7 mai - s-a atenuat. Ca să obțină o îmbunătățire a condițiilor păcii, Regele Ferdinand îl desemnase premier pe Alexandru Marghiloman, un filogerman distins, cu un comportament fără pată în timpul ocupației. Se pare că legendara înțelegere dintre liberalul Ionel Brătianu pro-Antanta și Alexandru Marghiloman, pro-Berlin și Viena, era pusă în aplicare. La intrarea în război, în 1916, cei doi își împărțiseră rolurile astfel încât indiferent care tabără câștiga războiul, România să negocieze având în frunte cel mai eficient interlocutor. Dar în ciuda eforturilor lui Marghiloman, condițiile păcii de la București au rămas aspre, iar împăcarea sa cu susținătorii Antantei, imposibilă.
Regina Maria, de la disperare la rezistență
Cea mai influentă persoană care refuza să accepte înfrângerea era Regina Maria. Când în martie a aflat condițiile păcii, regina a avut o clipă de deznădejde.
„Aceasta nu e pace, aceasta este ocupație străină, e moarte în viață, e sugrumare. Nu pot să mai rabd. Mi se rupe inima. Simt că mă pierd, simt că mă cufund în întuneric ca o ființă din care s-ar fi scurs prea mult sânge. Nimeni nu mă ajută, nimeni nu mă poate ajuta. Mă scufund. Toată puterea și energia, mândria și vitejia sunt nefolositoare față de răul ce se face țării mele. Nu sunt făcută să fiu roabă, nici să îngenunchez”.
Nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii și a țarului Rusiei, Alexandru al II-lea, Maria a înțeles repede că lupta nu s-a terminat: intrarea Statelor Unite în război avea să facă diferența! Așa că Regina a dat asigurări anglo-francezilor și americanilor că România a semnat pacea separată cu Germania doar pentru că altfel ar fi fost realmente pustiită.
Regele le arată românilor că nu cedează
Pe de altă parte, presiunile germane asupra Regelui Ferdinand de a ratifica Pacea de la Buftea s-au intensificat. Dar Regele nu numai că nu a semnat actul înfrângerii, dar semnala în fel și chip românilor că dinastia nu cedează. Când politicianul filobritanic Take Ionescu a declarat într-un interviu pentru Corriere de la Sera că majoritatea țării, în frunte cu Regele, au rămas de partea Angliei și Franței, guvernul Marghiloman i-a cerut Regelui să dezmintă. Ferdinand, monarh constituțional, dă într-adevăr o dezmințire. Dar formula aleasă – „Nimeni nu a fost autorizat să exprime sentimentele Regelui” - era de fapt o confirmare.
Astfel de incidente îngreunau mult viața premierului Marghiloman care făcea naveta între Iași, unde rămăsese familia regală și multe oficialități, și București, unde lucra cu Administrația Militară Germană, dar și cu Parlamentul ales de numai câteva săptămâni. Dificultăți apăreau și din cauza oportunismului politic. Puternicul Partid Național Liberal, condus de atât de influentul Ionel Brătianu, refuzase să participe la alegeri în teritoriul ocupat. Inamicii liberalilor - senatori și deputați - au cerut în Parlament trimiterea în judecată a cabinetelor Brătianu care deciseseră intrarea României în război.
20 iulie: Regele refuză amnistia trădătorilor
Liberalii și filofrancezii își luau însă revanșa. La 20 iulie, Alexandru Marghiloman îl vede pe Regele Ferdinand în jur de 10 seara și îi cere să promulge un decret prin care colaboraționiștii pro-germani să fie amnistiați. Decretul era urmarea logică a Păcii de la Buftea. Regele considera că decretul îl dezonorează, iar Regina aflase care este subiectul întrevederii. Premierul Marghiloman povestește în jurnalul său că Regele „e pe punctul de a lua condeiul, când îl cheamă Regina și Prințul Carol”. Când se întoarce, Regele cere o amânare și spune că va telegrafia celor doi împărați de neam german să îl scutească de umilință. Ce se întâmplase în minutele când Regele lipsise din birou se află în Jurnalul Mariei: „Îl rugai din suflet pe Rege să se împotrivească insistențelor lui Marghiloman”.
România nu demobilizează armata. Ocupanții germani, sabotați
Tensiunile din cele mai înalte cercuri ale Puterii aveau ecou în întreaga societate, în primul rând în Armată. Contrar Păcii de la București, armata română NU a fost demobilizată. După ce au tergiversat cât au putut, autoritățile române au ținut o dublă contabilitate. Erau demobilizați numai soldații puțin experimentați, era predat armamentul mai slab. Se pare că în iulie 1918, performanța românilor în a se eschiva a atins maximul. Luna următoare, nemții vor impune o procedură mai strictă, dar evoluțiile de pe frontul de Vest au dat și mai mult curaj celor care sperau într-o victorie a Antantei.
A doua bătălie de pe Marna, pe frontul francez, lansată printr-un atac german la 15 iulie, a fost pentru agresori începutul sfârșitului. Luptele au fost grele, dar au înclinat balanța de partea Antantei care a preluat inițiativa. Vestea s-a răspândit ca un fulger în întreaga Europă.
În România, publicația oficială a ocupantului german menționează multe execuții și arestări contra celor care nu își predaseră arma și muniția. Administrația militară germană dădea și amenzi drastice comunităților - sate sau orașe - unde trupele germane semnalau acte de sabotaj - pietre și bușteni pe calea ferată sau tăierea cablurilor telefonice.
Populația din Muntenia - afectată masiv de lipsa de alimente din cauza rechizițiilor și cu gândul la cei dragi uciși în război sau morți din cauza epidemiilor - aștepta cu nerăbdare finalul Marelui Război.
Și ardelenii aveau mari dificultăți - colectarea resurselor necesare frontului îi lăsa pe cei de acasă în pragul foametei. Cât despre tinerii înrolați în armata austro-ungară, majoritatea făceau parte din regimente care fuseseră trimise pe frontul italian sau pe cel rusesc. Mulți români luați prizonieri de forțele Antantei ca soldați în armata austro-ungară s-au înrolat voluntar apoi în armatele inamicului. Luptând de partea Italiei, de exemplu, considerau că luptă pentru România.
Sursa: digi24.ro
Circa 400 de profesori din școlile cu predare în limbile minorităților naționale își vor îmbunătăți competențele de cunoaștere a limbii române. MEC a lansat un program de formare lingvistică
Opt MINIȘTRI de Externe din formatul Nordic-Baltic 8 vin la Chișinău săptămâna viitoare
Gruparea Șor, LOVITURĂ, după lovitură. Compania „Meta” a eliminat o rețea de pagini și conturi cu știri false în limba rusă, care favoriza așa-zisul bloc „Pobeda”, dar și alte partide proruse