Cel mai PROSPER deputat. A obținut venituri de 15 MILIOANE de lei, în 2015
1706
Deputatul liberal Iurie Dârda a avut în 2015 cel mai prosper an dintre toți parlamentarii. Proprietarul cunoscutei companii de construcții „Dansicons” indică în declarația sa de avere pentru anul trecut venituri din dividende de peste 15,3 milioane de lei. Alte 1,4 milioane de lei, deputatul le-a obținut din dividende de la compania „Darsimid”.
Afacerile lui Dârda par să fi mers mai bine din momentul în care acesta a ajuns în Parlament. În 2014, Dârda declara venituri din afaceri de doar șase milioane de lei, față de aproape 17 milioane în primul an de mandat de deputat.
În 2015, soția lui Iurie Dârda a vândut un apartament cu aproape 300 de mii de lei și a obținut alte 116 mii de lei din salarii de la „Ego Stil”, „D&D Companie” și „Darsimid”.
Deputatul a avut un salariu de 198 de mii de lei și alte 80 de mii de lei – restanțe la salariile de la cele două companii de construcții pe care le deține.
Soții Dârda au o casă care, împreună cu garajul și bucătăria de vară, este estimată la 1,5 milioane de lei, un spațiu comercial de 600 de mii de lei și un automobil Range Rover, cumpărat în 2013 cu 1,3 milioane de lei.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















