Cel mai bun SOMNIFER natural. Se pune puțin sub limbă înainte de culcare
4104
sursa: unica.ro Insomniile sunt foarte comune, iar de multe ori medicamentele nu au niciun efect. Vezi ce să consumi înainte de culcare ca să te odihnești bine și să scapi de durerile de cap.
Un amestec din două ingrediente pe care le ai în bucătărie te scapă de durerile de cap, îți întărește imunitatea, îți dă energie, te ajută să adormi și crește nivelul de hormoni ai fericirii din organism, potrivit worldhealthinfo.net.
Descoperirea a fost făcută de dr. Matt Stone, un cercetător american care a publicat numeroase cărți de nutriție, iar cele două ingrediente sunt zahărul și sarea.
Zahărul acționează ca un combustibil pentru celule, deoarece le asigură necesarul de energie. Sodiumul din sare le permite celulelor să respire și să producă energie. În plus, ambele substanțe luptă împotriva stresului care distruge metabolismul. Dacă ai insomnii, combinația de sare și zahăr este perfectă pentru tine.
Cum o prepari
Amestecă cinci lingurițe de zahăr cu o linguriță de sare într-un borcan de sticlă. Păstrează substanța obținută la loc ferit de umezeală, iar seara, înainte de culcare, ia o cantitate mică între degete și pune-o sub limbă.
Lasă amestecul să se dizolve și vei simți efectul.
Sursa: unica.ro
09.11.2018
12:02
09.11.2017
17:40
08.06.2015
08:00
05.03.2015
13:20
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
11.11.2026
03:38
11.11.2026
03:36
11.11.2026
03:18
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE

















