CEC va colabora cu TikTok pentru a combate dezinformările în perioada electorală
1392
Comisia Electorală Centrală (CEC) va colabora cu administratorii platformei TikTok pentru a combatere, pe durata perioadei electorale din toamna curentă, a mesajelor false, eronate sau cele publicate cu încălcarea prevederilor legale referitoare la publicitatea politică și electorală.
La această înțelegere au ajuns membrii și funcționarii CEC în cadrul unei întrevederi avute cu reprezentantul platformei TikTok, Azamat Burjuev, aflat într-o vizită de lucru în Republica Moldova.

Interlocutorii au analizat mecanismele prin care CEC poate utiliza TikTok pentru informarea și educația electorală și cum poate sesiza platforma pentru a contracara amenințările la adresa integrității alegerilor din 20 octombrie curent.
Președinta CEC, Angelica Caraman, a menționat că instituția este deschisă pentru identificarea măsurilor adecvate pentru a oferi transparență și corectitudine procesului electoral, prin intermediul TikTok, platformă video care devine tot mai populară în rândul cetățenilor Republicii Moldova.
Menționăm că, pe 20 octombrie curent, cetățenii R. Moldova își vor alege președintele și vor participa la un referendum privind integrarea europeană a statului.
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”















