Stiri

Cea mai nouă inovaţie: „ÎMBĂTATUL” fără mahmureală şi cu un antidot care ne permite să ȘOFĂM

Știri 14.11.2013 16:45 Vizualizări982
Cea mai nouă inovaţie: „ÎMBĂTATUL” fără mahmureală şi cu un antidot care ne permite să ȘOFĂM

„Imaginaţi-vă că savuraţi o băutură la o petrecere de Crăciun fără să riscaţi să suferiţi de mahmureală a doua zi şi chiar având posibilitatea de a consuma un antidot care să vă permită să conduceţi în siguranţă spre casă. Pare o idee desprinsă din filmele SF, însă aceste ambiţii sunt realizabile cu ajutorul neuroştiinţelor moderne”, anunţă profesorul David Nutt.

Nutt este profesor de neuropsihofarmacologie în cadrul Imperial College London şi totodată directorul Diviziei de Neuropsihofarmacologie din cadrul Centrului pentru Farmacologie şi Terapie din cadrul aceleiaşi universităţi.

Profesorul Nutt a publicat de curând în paginile ziarului „The Guardian” un articol în care anunţă că ştiinţa ne permite să concepem o metodă mai sigură prin care să ne „îmbătăm”.

„Alcoolul este unul dintre cele mai vechi şi totodată unul dintre cele mai periculoase droguri, fiind responsabil pentru 2,5 milioane de decese la nivel mondial, adică mai multe decât malaria sau SIDA. Motivele sunt cunoscute: alcoolul este toxic pentru toate sistemele din corp, dar mai ales pentru ficat, inimă şi creier. Consumatorii scapă de inhibiţii, ceea ce duce la un volum uriaş al violenţei, şi provoacă dependenţă, astfel că 10% dintre consumatori devin dependenţi. Dacă alcoolul ar fi descoperit astăzi, el nu ar putea fi comercializat, pentru că este mult prea toxic pentru a putea fi permis sub legislaţia care stabileşte standardele alimentare, ca să nu mai vorbim despre pragul de siguranţă aplicat în cazul medicamentelor. În această eră în care lumea este tot mai conştientă de propria sănătate, este ciudat că aceste aspecte ale alcoolului sunt rareori discutate”, scrie Nutt.

„Ştim că principala ţintă a alcoolului în creier este sistemul neurotransmiţător GABA (acid gamma aminobutiric), care menţine creierul calm. Alcoolul relaxează consumatorii prin imitarea şi amplificarea funcţiei GABA. De asemenea, ştim că există o serie de subsisteme GABA ce pot fi ţintite cu medicamente selective. Astfel, în teorie, putem produce un surogat al alcoolului care îi face pe oameni relaxaţi şi sociabili şi elimină efectele nedorite, cum ar fi agresivitatea şi dependenţa.

Am identificat cinci astfel de compuşi şi acum am nevoie să îi testez pentru a vedea dacă oamenii consideră că efectele sunt la fel de plăcute ca în cazul alcoolului. Provocarea constă în prepararea noii băuturi într-un mod în care să continue să fie la fel de gustos şi de atrăgător. Cel mai probabil, noua băutură va lua forma unui cocktail, astfel că prevăd numeroase arome. Celălalt avantaj major al acestei abordări ştiinţifice a îmbătării este faptul că prin ţintirea compuşilor ce afectează sistemul GABA vom putea să producem alţi compuşi care să fie vânduţi alături de substitutul de alcool drept antidot.

Am încercat ambele variante. După ce am explorat un posibil compus, m-am simţit relaxat şi uşor îmbătat şi somnoros pentru aproximativ o oră, iar apoi la câteva minute de la consumarea antidotului eram treaz şi ţineam o prelegere fără să fiu afectat în niciun fel”, relatează Nutt,citat de descoperă.ro.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 14.11.2026 14.11.2026 11:52 596 Horoscopul zilei 14.11.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.18 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 14.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri