Ce să FACI şi ce să NU faci ca să TRĂIEŞTI mult
3038
sursa: descopera.ro În noianul de ştiri contradictorii cu care suntem zilnic bombardaţi şi care ne înştiinţează, alternativ, că e bine să bem cafea şi că e dăunător să o bem, că e periculos să consumăm vin şi că vinul ne face bine, nu e de mirare că ne simţim tot mai zăpăciţi şi că simţim deseori nevoia unui îndrumător simplu, scurt, la obiect, care să sintetizeze înţelepciunea medicală a ultimilor ani şi să ne-o ofere într-o formă accesibilă (dacă se poate şi agreabilă, cu atât mai bine).
Ei bine, potrivit descopera.ro, se poate: o carte recent apărută, scrisă de un medic competent şi experimentat, adună roadele cercetărilor ştiinţifice şi ale experienţei autorului în 65 de sfaturi – unele surprinzătoare – privind modul în care putem trăi mult şi sănătos.
Dr. David Agus este o personalitate a lumii medicale americane, dar şi o figură populară în rândul publicului larg. Profesor de medicină şi inginerie în cadrul a două instituţii reputate - Keck School of Medicine şi Viterbi School of Engineering –, Agus este cunoscut pentru studiile sale în domeniul terapiei cancerului, dar şi pentru apariţiile sale în mass-media, precum şi ca autor al unor cărţi.
Cea mai recentă carte a sa este intitulată, inspirat, „A Short Guide to a Long Life” – adică exact ceea ce-şi dorea lumea: o călăuză scurtă, accesibilă, pe drumul spre sănătate şi longevitate.
Listele sale de lucruri pe care e bine să le facem şi cele de lucruri pe care e mai bine să nu le facem, dacă vrem să trăim mult şi bine, conţin în total 65 de sfaturi pertinente, unele „clasice”, validate de experienţa colectivă a comunităţilor umane de-a lungul secolelor, altele neaşteptate, contrazicând concepţii foarte răspândite şi obiceiuri la modă.
Urmând tendinţa de a sintetiza şi stilul concis care reprezintă atuurile cărţii, iată în continuare un şir de exemple de recomandări cuprinse în carte, unele tradiţionale, altele surprinzătoare, dar toate meritând să reflectăm asupra lor.
Surprinzător: feriţi-vă de moda dietei cu sucuri
Când punem fructe sau legume în blender, care le fragmentează în particule foarte mărunte, ce intră în contact cu aerul pe o mare suprafaţă, aceste alimente se oxidează şi se degradează aproape instantaneu, explică dr. Agus. E mult mai bine să mâncăm fructe şi legume ca atare decât sub formă de suc.
De altfel, un studiu recent a evidenţiat deosebirea dintre fructe şi sucul de fructe (fie el şi proaspăt preparat) în ceea ce priveşte consecinţele pentru sănătate.
Clasic: beţi puţin vin la cină
Puţin, da? Câte un pahar de vin, seara, de câteva ori pe săptămână, face bine sănătăţii, este de părere dr. Agus, raliindu-se multor altor specialişti care consideră că un consum moderat de vin este benefic pentru organism. Moderaţia este elementul-cheie.
Surprinzător: dezbrăcaţi-vă
Nu ştiu la ce se gândeşte fiecare citind acest sfat, dar dr. Agus se referă la obiceiul, bun pentru sănătate, al examinării periodice a propriului corp. Prin urmare, ne sfătuieşte să ne dezbrăcăm în pielea goală şi să ne privim cu atenţie într-o oglindă mare, pentru a depista eventuale schimbări care pot anunţa o problemă de sănătate. Modificări la nivelul pielii – pete, erupţii, leziuni – pot fi semne ale unor probleme ce trebuie investigate şi tratate; modificarea de aspect a unei aluniţe, de exemplu, poate semnala apariţia cancerului de piele şi e important ca tratamentul lui să fie întreprins cât mai devreme. Medicul recomandă să fim atenţi şi la aspectul părului, al unghiilor, să ne examinăm periodic interiorul cavităţii bucale, tot pentru a observa eventuale semne ale unor afecţiuni care, „luate din pripă”, pot fi tratate cu succes.
Clasic: nu trăiţi singuri
Cei care au un partener de viaţă cu care se înţeleg bine trăiesc mai mult şi au o sănătate mai bună. Existenţa unui partener de viaţă ne încurajează să fim mai grijulii cu igiena şi sănătatea; tot partenerul, care ne cunoaşte bine, poate observa, în înfăţişarea sau comportamentul nostru, schimbări aparent mărunte, dar care pot semnala o problemă de sănătate, iar sprijinul său afectuos atenuează stresul care, după cum ştim, este o cauză majoră a apariţiei multor boli.
Surprinzător: nu vă apucaţi de cure de detoxificare
Deşi moda acestor cure, alimentată de campanii agresive de reclamă, este în plină înflorire, dr. Agus o consideră un nonsens. Dacă duci o viaţă sănătoasă, n-ai nevoie de niciun fel de cură de detoxificare.
Clasic: nu săriţi peste micul dejun
După cele câteva ore fără hrană, din timpul nopţii, organismul are nevoie de un imbold metabolic pentru a începe ziua cu bine. Alimentând corpul cu combustibil de dimineaţă, ne sporim productivitatea pentru întreaga zi. În schimb, dacă trece prea mult timp între ora trezirii şi cea la care mâncăm, corpul începe să secrete hormoni de stres (precum cortizolul), care influenţează negativ starea generală şi metabolismul, printre altele stimulând depunerea de grăsime. Persoanele care iau zilnic micul dejun sunt, în general, mai sănătoase, iar a sări peste această primă masă a zilei, din lipsă de timp sau în ideea de a slăbi, este unul dintre cele mai nocive obiceiuri.
Surprinzător: renunţaţi la încălţări incomode, ca să trăiţi mai mult
În special pantofii cu tocuri înalte purtaţi de femei (dar, în general, orice încălţăminte inconfortabilă), din cauza căreia vă dor picioarele, este dăunătoare. Ceea ce provoacă durerea, explică dr. Agus, este inflamaţia, iar inflamaţia este un proces care, pe lângă faptul că vă provoacă necazuri cu încheieturile, poate favoriza în timp, apariţia cancerului, a bolilor de inimă şi a declinului cerebral. Aşadar, oricât de surprinzător ar părea, purtarea unor pantofi confortabili măreşte şansele de a trăi mai mult.
Clasic: staţi drept
Cei care au o ţinută dreaptă par mai zvelţi, mai tineri şi mai încrezători, dar nu e vorba numai de atât. O postură bună este asociată şi cu o sănătate mai bună şi o viaţă mai lungă. În schimb, persoanele care stau şi merg cocârjate pot avea, de-a lungul vremii, tot felul de probleme de sănătate: dureri de spate, dureri ale gâtului, artrită, probleme ale articulaţiei temporo-mandibulare, dureri musculare, indigestie, constipaţie, ateroscleroză, probleme pulmonare şi, în general, o stare fizică mai proastă. Studiile au arătat că persoanele care suferă de hipercifoză (au coloana vertebrală curbată în dreptul umerilor) prezintă un risc de deces semnificativ mai mare decât persoanele cu o coloană dreaptă. Pentru a avea o postură bună, o ţinută dreaptă şi degajată în acelaşi timp, este esenţial să vă antrenaţi muşchii trunchiului – muşchii abdomenului şi ai spatelui, adică.
Surprinzător: daţi-le-ncolo de vitamine!
Cu excepţia cazului în care trebuie să trataţi o carenţă specifică ori a perioadelor de sarcină sau alăptare, nu vă bateţi capul cu suplimente de vitamine şi minerale. Adesea, ele nu înseamnă decât bani aruncaţi, iar în unele cazuri, pot face mai mult rău decât bine.
Clasic: zâmbiţi şi gândiţi pozitiv
Când suntem bucuroşi şi senini, ne vine să zâmbim, dar- miracol! – legătura funcţionează şi în sens invers: zâmbetul ne înseninează. Zâmbetul şi râsul stimulează în corp secreţia de serotonină şi de endorfine, substanţe implicate în atenuarea durerii şi apariţia unei stări de bine. Atât de mare este puterea acestui mecanism, încât pe baza lui s-a dezvoltat un întreg curent terapeutic – terapia prin râs, una dintre cele mai plăcute metode de tratament din câte există.
Surprinzător: ţineţi-vă fişa medicală la zi şi la îndemâna celor care ar putea avea nevoie de ea
E o recomandare care ar putea fi de folos multora şi se pare că prea puţini ţin seama de ea, de vreme ce dr. Agus insistă asupra ei.
O posibilitate ar fi să stocaţi informaţiile medicale online, încredinţând parola unei persoane de încredere – partener de viaţă, rudă ori prieten.
Alternativ, puteţi face copii digitale (scanate) ale documentelor medicale, purtându-le asupra voastră, stocate într-un dispozitiv USB.
Important este ca, în caz de urgenţă (un accident, de pildă), medicii să poată avea acces la aceste informaţii, pentru a şti ce au de făcut, evitându-se astfel situaţii potenţial fatale, cum ar fi administrarea de penicilină unei persoane care e alergică la acest antibiotic.
Alte sfaturi din „îndrumarul scurt pentru o viaţă lungă” al dr. Agus? Consumaţi cafeină cu moderaţie. Dormiţi suficient şi aveţi grijă de calitatea somnului. Evitaţi să staţi jos multă vreme. Duceţi o viaţă ordonată, cu un orar pe cât posibil regulat, iar pentru a vă ajuta în acest sens, luaţi-vă un câine: veţi face mai multă mişcare, iar necesitatea de a-l hrăni şi plimba la ore regulate vă va ajuta să vă organizaţi propria viaţă, totul spre binele sănătăţii.
24.01.2019
19:30
4155
Reguli pentru un tată de fetiţă
17.12.2018
18:30
2577
Ce REGULI ar trebui să le respecți atunci când faci SAU primești un cadou?
26.10.2018
19:30
4070
Reguli de aur ale femeilor care nu îmbătrânesc: cu cât mai repede începi, cu atât mai bine
05.10.2018
18:39
3841
Aceste REGULI de autovindecare sunt mai eficiente decât medicamentele. Respectă-le și bolile te vor ocoli!
04.10.2018
09:15
4897
REGULI de aur pentru un FICAT sănătos!
01.10.2018
18:03
2611
Acești trei pași simpli te ajută să slăbești eficient într-un timp scurt
27.09.2018
20:02
3522
Lucruri pe care le fac femeile care NU se lasă păcălite de bărbaţi
24.07.2018
07:30
2846
Ce trebuie să faci ca să fii dat afară de pe Facebook
20.07.2018
08:01
3010
Cele 12 reguli care te ajută să PREVII cancerul
31.05.2018
11:00
3286
YouTube schimbă regulile din mers
30.05.2018
08:30
2086
O revistă britanică a publicat un set de REGULI de mers la toaletă
19.05.2018
17:02
2960
Zece REGULI pe care orice femeie adevărată trebuie să le respecte
19.06.2026
17:51
272
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
252
BEI și UE finanțează cu 60 de milioane de euro modernizarea școlilor și spitalelor din Moldova: „Încă un pas spre servicii publice mai bune”
19.06.2026
16:57
315
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
16:47
289
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
19.06.2026
14:24
390
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
19.06.2026
12:46
455
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
19.06.2026
12:39
417
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
11:35
509
Interes record pentru a doua licitație de 170 MW eolian și 44 MWh stocare, cu oferte de peste două ori capacitatea scosă la concurs în Republica Moldova
19.06.2026
11:19
489
SUA acuză, ASML neagă: disputa globală privind posibila prezență a unei mașini EUV în China și viitorul monopolului european pe cipuri
19.06.2026
10:13
406
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
19.06.2026
09:55
485
Doi recidiviști condamnați la ani grei de închisoare pentru tâlhăria comisă lângă gara feroviară din Chișinău
19.06.2026
08:22
561
Horoscopul zilei 19.06.2026
18.06.2026
20:32
627
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
18.06.2026
18:13
700
Moldova caută investiții europene pentru infrastructură și conectivitate regională la Transport Investment Summit 2026
18.06.2026
18:13
715
Reforma „Restart în educație”: ministerul vrea agenții teritoriale subordonate direct MEC pentru administrarea școlilor din toată țara
18.06.2026
17:18
672
Poliția din Otaci, cu sediu nou modern: al doilea sector modernizat în raionul Ocnița
18.06.2026
13:26
984
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
18.06.2026
13:10
907
Crima de la Beriozchi: 20 de ani de închisoare pentru uciderea bărbatului dispărut în 2011
18.06.2026
13:05
675
MEC lansează o nouă etapă DigiProf pentru formarea digitală gratuită a peste 8.000 de profesori
18.06.2026
12:41
745
Procuratura Generală intensifică lupta contra violenței în familie: procurori specializați și sancțiuni pentru nedenunțarea abuzurilor
18.06.2026
10:44
1030
Fost executor judecătoresc din Chișinău, judecat pentru lovituri care au provocat moartea unui bărbat
18.06.2026
07:54
846
Horoscopul zilei 18.06.2026
17.06.2026
20:40
1095
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
1360
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
1190
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.64
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














