Stiri

VIDEO // Obama nu ştia că microfonul e pornit! Ce a spus despre soţia sa în faţa a milioane de oameni care îl ascultau

Știri 24.09.2013 09:31 Vizualizări3294

Barack Obama a mărturisit luni că s-a lăsat de fumat pentru ca i-a fost „teamă de soție”, potrivit unor afirmatii ale președintelui Statelor Unite surprinse de un microfon rămas deschis luni la New York, relatează AFP, citat de Mediafax.

Liderul american, care a participat luni după-amiază la o reuniune ce sublinia asupra importanţei societăţii civile, în cadrul Adunării Generale a ONU, a schimbat câteva glume cu interlocutori de-ai săi, în urma intervenţiei.

Pe banda audio înregistrată de CNN, Obama poate fi auzit, pe când încă se afla în picioare, întrebându-l pe vecinul său dacă s-a lăsat de fumat.

Acesta îi întoarce întrebarea, iar Obama îi răspunde, pe un ton glumeţ şi zâmbind larg, „nu, nu am mai fumat nicio ţigară în ultimii şase ani. Pentru că mi-e frică de soţia mea”.

Fumatul şi lăsatul de fumat ale lui Obama au fost un subiect de presă în timpul campaniei sale din 2008 şi primului mandat.

În decembrie, Robert Gibbs, purtătorul de cuvânt al lui Obama din perioada respectivă, a declarat că preşedintele nu a mai fumat de nouă luni. El a recunoscut că lăsatul de fumat a fost o „luptă” pentru acesta, dat fiind stresul la care este supus, dar că a reuşit pentru că este „încăpăţânat”.

Prima Doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, a spus, în februarie 2011, că soţul ei s-a lăsat de fumat de aproximativ un an. Ea a subliniat, de asemenea, că nu mai vorbeşte despre acest subiect cu el.

„Atunci când cineva face ceea ce trebuie să facă, nu îl verifici”, a spus ea în glumă.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.43 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri