Ce a pățit o fetiță după ce a ținut prea mult timp un elastic pe braț. A fost nevoie de intervenția doctorilor
2059
Sursa: libertatea.ro O fetiță din China a ajuns la spital, după ce a ținut prea mult timp un elastic pe braț. Micuța în vârstă de patru ani a stat atât de mult timp cu elasticul pe braț, încât acesta a pătruns efectiv în piele.
Le Le, așa cum se numește fetița din China, nu și-a dat seama ce a pățit. Aflată în grija bunicilor, nu a dat niciun semn că ceva ar fi în neregulă. Aceștia au observat însă că brațul ei s-a umflat, așa că au decis să meargă la doctor.
Acolo, medicii au descoperit că fetița avea un elastic încărcat în piele. Doctorii au efectuat o intervenție pentru a îndepărta acest elastic, care s-ar fi aflat de cel puțin șase luni pe brațul fetiței.

Medicii care au efectuat intervenția au spus că este pentru prima oară când au de-a face cu un astfel de caz. Totodată, ei au lansat un avertisment către părinți să aibă grijă ca cei mici să nu se joace cu elastice de plastic.
Sursa: libertatea.ro
24.01.2019
19:30
4043
Reguli pentru un tată de fetiţă
22.01.2019
13:19
3166
Cum a salvat preşedintele american Lyndon Johnson, în 1968, România de invadarea trupelor sovietice
19.01.2019
12:49
3441
FOTO // Boala rară care i-a desfigurat fața unei fetițe
18.01.2019
18:04
3896
O simplă durere de burtă a unei fetițe, s-a transformat în tragedie pentru familie
17.01.2019
10:01
3945
VIDEO // O fetiță de 10 ani din România a ajuns în finala „Suedezii au talent“. A cucerit juriul cu vocea sa!
15.01.2019
14:19
2853
A murit încercând să salveze o fetiță de șase ani
12.01.2019
08:50
3051
Fetița care a devenit model înainte de a împlini un an
11.01.2019
19:30
3868
Motivul CUTREMURĂTOR pentru care o fetiță de zece ani s-a sinucis
07.12.2018
16:19
2463
GEST impresionant făcut de o fetiță pentru a-și ajuta colegul cu autism!
21.11.2018
07:30
8685
VIDEO // Fetița care a CUCERIT lumea „prostindu-se“ la telefon
19.11.2018
17:03
3910
Remarcabila poveste a fetiței evreice ce a fost PRIETENA lui Adolf Hitler
07.08.2018
16:04
2609
GALERIE FOTO // Coșmarul unei fetițe: două mâini îi atârnă din abdomen
241
Cursa globală pentru eticheta „fără AI”: cine certifică produsele cu adevărat create de oameni?
567
Șeful FCC din SUA amenință televiziunile critice față de Trump cu retragerea licențelor pentru modul în care relatează războiul cu Iranul
15.03.2026
18:21
583
Vreme mai blândă și cer predominant noros în Republica Moldova, 16–22 martie 2026
15.03.2026
13:13
697
ULTIMA ORĂ // Stare de URGENȚĂ pe Nistru. Guvernul Munteanu se reunește duminică într-o ședință extraordinară
15.03.2026
11:24
690
Dan Perciun, față în față cu reprezentanții elevilor la Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor
736
Inteligența artificială care dirijează traficul în Tees Valley reduce întârzierile la autobuze cu aproape 14%
15.03.2026
08:40
727
Horoscopul zilei 15.03.2026
846
Femeile care revoluționează șahul online: de la streaming și „bullet” la milioane de urmăritori și un nou val de jucătoare
15.03.2026
00:04
1226
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
891
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
1133
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
949
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
1125
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
1025
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
2184
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
903
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
935
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
1339
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
1173
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
1282
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
1055
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
1136
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
1002
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
977
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
959
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
Vreme mai blândă și cer predominant noros în Republica Moldova, 16–22 martie 2026
ULTIMA ORĂ // Stare de URGENȚĂ pe Nistru. Guvernul Munteanu se reunește duminică într-o ședință extraordinară
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.47
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














