Cazimir Țino // Scena politică a R. Moldova - scurtă analiză

Sine ira et studio

Acum, că apele alegerilor locale s-au mai liniștit, putem arunca o privire ceva mai detașată și mai calmă asupra a ceea ce s-a întâmplat la alegerile locale din R. Moldova din 5 - 19 noiembrie și a consecințelor acestora. Să începem cu cifrele: Numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor a fost de 3 300 805. Dintre aceștia însă, doar 2 760 930 aveau domiciliul stabil în teritoriile R. Moldova controlate de Guvernul de la Chișinău (272 925 aveau domiciliul în străinătate, iar 266 950 erau înregistrați în regiunea separatistă Transnistria). În primul tur s-au prezentat la vot 41,41% (40,96% în mun. Chișinău) din electori. Cam la fel ca și cu patru ani în urmă. Atunci, în 2019, prezența a fost de 41,53% (36,03% în mun. Chișinău). Vom nota că nu am luat în calcul voturile (de altfel destul de puține) date candidaților independenți. De asemenea, nu au votat – și deci nu am avut cum pune la socoteală – electorii din Diaspora, mun. Tighina și Transnistria.

Din cele 60 de partide înregistrate la ASP, s-au înscris în cursa electorală un număr de 32 (plus candidați independenți). Un partid, „Șansă”, a fost scos din cursă de către Comisia pentru Situații Excepționale cu mai puțin de 48 de ore înainte de începerea scrutinului. Luând în considerație rezultatele de la consiliile raionale și municipale, ca fiind cele mai „politizate” în cadrul unor alegeri locale, adunând absolut toate voturile valabil exprimate pentru partide și alianțe politice și defalcându-le apoi pe compasul politic clasic (chiar dacă ușor reducționist) Dreapta – Centru – Stânga, vom avea următorul tablou:

Partidele de dreapta (pro-Vest) au acumulat un număr de 446 637 de voturi, adică 45,14%. Aici intră și proeuropeni, și unioniști, și cei cu vederi generale antiruse. Partea bună este că s-au situat, in corpore, pe primul loc. Adică au câștigat. Partea tristă este că nu au mai putut, chiar și împreună, depăși pragul majoritar și psihologic de 50%.

Pe locul doi s-au situat partidele de stânga (pro-Est), care au strâns împreună 331 526 de voturi, adică 33,51%. Se încadrează în acest grup partide asumate explicit pro-Kremlin, partide fondate și finanțate de oligarhi mai mult sau mai puțin filoruși, partide care au îndeplinit politica Moscovei în R. Moldova atunci când s-au aflat la guvernare. La 33 de ani de suveranitate, cu un război de agresiune în coastă și cu teritorii secesioniste sprijinite de Rusia, fiți de acord că o treime este încă prea mult.

În sfârșit, pe locul trei se află blocul partidelor așa-zis de centru, care au adunat 211 227 de voturi, deci 21,35%. Este vorba de partidele-balama, care nu sunt proromânești sau antirusești, dar nici neapărat proeuropene, cele care fac apologia unei iluzorii „a treia căi”, care ar vrea în continuare să joace la două capete. Și care, ca de obicei, știu să-și „negocieze” foarte negustoresc locul la guvernare. Devenind peste noapte proeuropeni sau, dimpotrivă, stataliști și moldoveniști. După cum e mai avantajos. Formează, în Republica Moldova, soluția imorală, răul necesar dacă vreți.

În ceea ce privește podiumul primelor zece clasate, acesta arată astfel, după numărul de voturi obținute:

1.PAS (Igor Grosu): 305 077 de voturi = 30,83%; prezent în 34 de circumscripții;

2.PSRM (Igor Dodon): 184 180 de voturi = 18,62%; 34 de circumscripții;

3.MAN (Ion Ceban): 85 553 de voturi = 8,65%; 1 circumscripție;

4.PSDE (Ion Sula): 65 585 de voturi = 6,63%; 32 de circumscripții;

5.PCRM (Vladimir Voronin): 47 184 de voturi = 4,77%; 31 de circumscripții;

6.PDCM (Ion Chicu): 45, 453 de voturi = 4,59%; 28 de circumscripții;

7.P. Nostru (Renato Usatîi): 36 610 voturi = 3,70%; 15 circumscripții;

8.PLDM (Vladimir Filat): 36 401 voturi = 3,68%; 30 de circumscripții;

9.PPDA (Dinu Plângău): 34 558 de voturi = 3,49%; 22 de circumscripții;

10.P. „Renaștere” (Natalia Parasca): 30 655 de voturi = 3,10%; 24 de circumscripții.

Iar restul, practic, nu contează (cu condiția ca acest Top 10 să nu sufere schimbări până la alegerile parlamentare viitoare).

În ceea ce privește PAS-ul, unii au clamat victoria lui în alegeri, alții dimpotrivă - înfrângerea sa. Ca de obicei, depinde la ce ne raportăm. Dacă ar fi să comparăm rezultatele de acum cu cele de la localele precedente, din 2019 (când oricum nu a mers singur, ci în coaliție cu PPDA), atunci PAS și-a mărit clar și substanțial numărul de consilieri raionali, locali și de primari. Este un câștig net, oricât nu le-ar conveni unora. Acum, cum au fost atrași în PAS unii lideri locali cu ștate vechi în alte partide și mai ales cât de loiali vor fi aceștia PAS-ului, acesta este un alt subiect. Dacă, însă, comparăm numărul de voturi, respectiv procentele obținute de PAS față de cele de la ultimele parlamentare, respectiv prezidențiale, atunci vom avea următoarea matematică: în iulie 2021, PAS a obținut 774 753 de voturi, adică 52,80% din votul popular. În turul I al prezidențialelor din 2020, Maia Sandu, candidata PAS, a obținut 487 635 de voturi, adică 36,16%. Iar în turul II, actuala președintă a primit 943 006 voturi, deci 57,72%. Cifrele vorbesc de la sine. Este adevărat că nu putem compara trei tipuri diferite de alegeri din trei ani diferiți. Dar, grosso modo, putem totuși observa tendința generală. Până la următoarele prezidențiale mai sunt doar 11 luni. Și până la următoarele parlamentare a mai rămas un an și jumătate.

Pe locul doi, PSRM-ul se erodează și el, încet dar sigur. Cu o conducere uzată și depășită, lipsit de sursele dubioase de finanțare de odinioară (celebrul „kuliok”), PSRM-ul rămâne, totuși, încă un adversar incomod. Alianța sa cu comuniștii – firească, până la urmă – îl va face în timp să aibă aceeași soartă de cădere în desuetudine ca și tovarășii lui Voronin. Prea lent, din păcate, dar explicabil prin procentul încă mare de nostalgici sovietici, victime colaterale ale unei tranziții interminabile.

Adevărata surpriză – deși, cumva, un soi de secret al lui Polichinelle – o constituie locul pe podium, respectiv procentul luat de partidul primarului Ion Ceban, MAN. Fondat cu niciun an în urmă, având candidați într-o singură circumscripție electorală în toată republica (mun. Chișinău), ducând după el povara unui traseu politic dubios (PCRM – PSRM – MAN), partidul primarului capitalei a reușit un scor, să recunoaștem, remarcabil, chiar dacă îl raportăm la întregul stat moldav: peste 85 000 de voturi, 8,65% din totalul voturilor exprimate pe partide la nivel național. În plus, la alegerile primarilor, același Ceban l-a umilit pe candidatul PAS-ului, obținând al doilea mandat încă din primul tur. Probabil că rosturile acestei așezări electorale nu trebuie căutate atât în performanțele manageriale (discutabile sau nu) ale primarului, cât în contraperformanțele contracandidaților săi, în primul rând ale lui Lilian Carp, susținut (sau nu chiar?) de PAS.

PSDE-ul domnului Sula (în fapt, fostul PDM al lui Plahotniuc) performează și el, mai ales după drumul la Canossa pe care ar fi trebuit să-l facă după aventura plahotniană. Dacă ar fi fost alegeri parlamentare și nu locale, PSDE ar fi intrat în Parlament. În ciuda mirărilor veșnicului domn Diacov, PSDE va avea în continuare un cuvânt de spus în politica de pe Bâc, ca partid-balama prin excelență. Mai ales dacă, așa cum vorbește gura târgului, MAN-ul lui Ceban, PSDE-ul lui Sula și PDCM-ul lui Chicu o vor pune de vreo alianță sau poate chiar fuziune. Împreună au luat aproape 20%, ceea ce ar face dintr-o astfel de construcție politică al doilea partid după PAS, dar înaintea socialiștilor. Ar fi o sabie cu două tăișuri: pe de o parte, sunt destul de frecventabili, inclusiv pentru Vest, încât să găsească înțelegere și ajutor pentru o viitoare mare coaliție cu PAS-ul. Pe de altă parte, așa cum ar putea face o alianță cu partidele proeuropene, la fel de bine ar putea să facă și cu cele pro-Kremlin. Depinde în mare măsură de evoluția războiului din Ucraina din următoarele 12 luni. Până la urmă, a făcut el, PAS-ul, înțelegeri de guvernare cu PSRM-ul (în 2019) și nu va face unul ca Diacov?!? Atenție, deci, la cei cu structură de gelatină!

În sfârșit, o notă aparte se cuvine să spunem și despre PLDM. Când toată lumea îi cântase deja prohodul, hop! Revine și nu oricum: prezent cu candidați în 30 de circumscripții, ceea ce denotă o organizare în teritoriu încă puternică, obține un scor, aproape neverosimil după toate încercările prin care a trecut, de circa 4%. Încă un pic de muncă și un pic de șansă și nu este chiar exclus să-l vedem în următorul Parlament.

Ce se poate întâmpla în următorul an și jumătate, ce ar trebui să se întâmple și ce va fi de fapt – vom încerca să deslușim în episoadele viitoare. Ca și misterul unei forțe-fantomă: unionismul. Care, deși are un bazin teoretic de 35-40%, a luat la aceste ultime alegeri scoruri ridicole.