20:17:03 14.10.2024
Stiri

Cazimir Țino // Furtuna perfectă

Actualitate 18.10.2023 09:00 Vizualizări2800 Autor: Cazimir Țino
Cazimir Țino // Furtuna perfectă


Sine ira et studio

Nu, nu este vorba de romanul cu același nume al lui Sebastian Junger și nici de filmul omonim cu George Clooney. Ci de ceva mult mai serios, mai terifiant și mai real. Un vechi proverb chinezesc spune: Să te ferească Cerul să trăiești timpuri istorice. Din păcate, cu toții trăim astfel de timpuri, de vreo 4 – 9 ani încoace (depinde cum socotim). Doar că, spre deosebire de alte timpuri tot istorice, de pe la finele anilor ’80 - începutul anilor ’90, cele de acum vor parcă să răzbune, într-un soi de Armaghedon apăsător, câștigarea demnității și a libertății de acum 30 de ani. Nu ieșim bine dintr-o criză, că dăm în alta. Nu se rezolvă bine o situație gravă, că alte trei apar în loc. Parcă ar fi balaurul din poveste, căruia în locul unui cap retezat îi cresc altele. În tot acest timp, populația este la limita răbdării și suportabilității. Nicicând nu a trăit vremuri atât de stresante și de imprevizibile. Ăstimp, mulți politicieni de pe mai toate meridianele lumii își văd de interesele lor în loc să se sacrifice pentru soluții de anvergură și de durată. Pe de altă parte, tot acești politicieni pe care de multe ori îi blamăm sunt și ei produsul natural al societăților noastre. Într-un fel, ei suntem noi ajunși în posturi de conducere. Nu sunt extratereștri teleportați de pe Sirius sau Orion. Sunt la fel de banali și cu tot atâtea defecte ca și majoritățile care i-au propulsat la vârf.

Problema este că în situații de criză, chiar de limită, nu poți depăși provocările cu oameni mediocri, corupți sau imorali. Pur și simplu nu ai cum. E ca și când ai cere unui Jiguli performanțele unui Lincoln. Exemplu: vâltoarea celui de-al Doilea Război Mondial a născut în națiunile libere conducători de talia unor Churchill, de Gaulle sau Roosevelt. Care au trebuit să facă față pentru națiunile lor, cu curaj, viziune și sudoare, unor criminali notorii precum Hitler, Stalin sau Mussolini. Schimbând ceea ce e de schimbat și ajungând în zilele noastre, care sunt marile modele morale ale Lumii libere, care să facă față noilor satrapi ai momentului, precum Putin, Kim sau Khamenei? Nu punem la îndoială buna-credință a multor șefi de stat și de guvern din Occident. Dar de la bonomie și cumsecădenie (bune pentru perioade liniștite, de pace) și până la eroi și vizionari (necesari în timpuri de război) e cale lungă.

Am mai arătat că trăim deja un nou Război Rece, care devine chiar fierbinte în multe puncte ale globului. Ucraina sub asediu este doar cel mai crunt și cunoscut episod recent al acestei noi confruntări. Mai nou, un nou front extrem de periculos stă pe punctul de a erupe: Orientul Mijlociu. Totul încă se joacă, cu nervii întinși la maximum, cu sânge vărsat, cu încercări diplomatice de temperare mai mult sau mai puțin inspirate. Vom vedea în curând și cu cât succes – sau nu – acționează toate acestea. Israelul a masat peste 300 000 de soldați, bine antrenați, echipați și motivați la granița cu minuscula Gaza (cu o populație săracă de cca. 2 500 000 de locuitori – cam cât a R. Moldova! – înghesuiți pe o suprafață de doar 365 kmp.). Hamasul continuă bombardarea civililor, transformați în ținte, din Tel Aviv, Ierusalim și din alte orașe. Dinspre Liban și Siria, Hezbollahul șiit încearcă marea cu degetul prin lansări de rachete pe teritoriul israelian. Iranul mollahilor fanatizați ridică tonul mai puternic ca niciodată. Și amenință. Căci ce știe altceva să facă un terorist decât să amenințe și să atace, de preferat civili neînarmați.

În sprijinul Israelului vine aliatul său tradițional, Statele Unite. Care deplasează în estul Mediteranei două forțe maritime redutabile: grupurile navale de atac ale portavioanelor USS Gerald Ford și USS Eisenhower. În plus, 2 000 de militari americani au fost plasați în stare de pregătire sporită, gata de a fi desfășurați pe teatrul de operațiuni. Să nu uităm că Israelul este, din 1987, unul dintre Aliații majori non-NATO ai Statelor Unite. Și, de facto, un aliat strategic mult mai important decât multe țări membre ale NATO (de exemplu, dar nu numai, Ungaria...) De altfel, Iranul s-a plâns postului Al Jazeera că SUA l-a amenințat cu o intervenție americană directă, în cazul implicării, tot directe, a Teheranului în conflict. Este și motivul pentru care, deocamdată, Iranul prin marioneta sa Hezbollah se mărginește doar să latre. Problema acestuia este că, dacă se rezumă doar la lătrături, riscă să își piardă credibilitatea. Iar aspirațiile sale de lider al lumii mahomedane s-ar acoperi de ridicol. Una dintre multele întrebări ar fi, așadar, ce va alege Iranul între căderea în irelevanță, prin inacțiune (și în folosul Arabiei Saudite) – pe de o parte, și intervenția directă atât de des clamată, cu glas pițigăiat, pe de altă parte. Situație în care s-ar expune direct și rapid loviturilor preventive israeliano-americane și blocadei navale anglo-saxone în Golful Persic și Strâmtoarea Ormuz.

În tot acest timp, președintele Biden reacționează cum și mai ales cât (mai) poate. Plecat ieri-seară din Washington DC, își petrece azi o bună parte din zi la Tel Aviv, în discuții cu premierul Bibi (Benjamin Netanyahu). Evident va încerca să tempereze nerăbdarea și etosul militar al acestuia din urmă, oferindu-i în schimb tot sprijinul necesar. Asta, pentru a încerca să dezescaladeze cea mai periculoasă criză de securitate apărută în zonă după războiul de Yom Kippur (1973). Apoi Biden va zbura în Iordania (țară arabă care a făcut pace cu Israelul), unde va avea discuții cu M.S. Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, dar și cu președintele egiptean al-Sisi și cu președintele OEP, Mahmoud Abbas (care, în treacăt fie zis, a dezavuat încet și cu jumătate de gură actele teroriste ale Hammasului). La fel, rămâne de văzut dacă această întâlnire va aduce și rezultate concrete. Sub beneficiu de inventar, să notăm că și câțiva lideri europeni au bătut drumul Israelului sau urmează să o facă în viitorul apropiat (Scholz, Ciolacu, Macron). Nu e clar încă dacă pentru a da mai multă greutate Uniunii Europene sau doar din motive de PR... Căci de rezolvat, dacă se mai poate rezolva ceva pe cale pașnică, deciziile nu se mai iau la Berlin, Paris sau Bruxelles. Ci se iau în capitala Israelului, Washington D.C....

Ăstimp, satrapul din Kremlin își vede liniștit de crimele lui din Ucraina, încercând – fără succes – o contra-contraofensivă la Avdiivka sau pe axa Kreminna – Svatove – Kupyansk. De altfel, ieri Kievul a folosit pentru prima dată rachetele cu rază lungă ATACMS furnizate aproape în secret de către Washington. Ceea ce va da o mare bătaie de cap armatei ruse, deja epuizată și decimată (pierderile trupelor ruse se ridicau deja la 289 430 de soldați și ofițeri!). Ceea ce nu l-a împiedicat pe piticul kremlinez să pună lumea la cale, la Beijing, împreună cu falsul său prieten Xi Jinping. Dar surpriza zilei nu este această prietenie de carton sino-rusă (de fapt, sunt mai mult „tovarăși de drum” decât prieteni), ci o alta: Putin s-a întâlnit cu altul de teapa sa, care se visează crai peste trecute provincii istorice. Viktor Orban a dat mâna plin de deferență cu Vladimir Putin, subliniind tot felul de relații istorice (în fapt, mai degrabă isterice) între Budapesta și Moscova. Cine se aseamănă, se adună... Pe acest fond, să nu uităm și de debilul planetei, micuțul Kim, care a început deja exportul de muniții în Rusia, ca și aprovizionarea Hammasului palestinian (vezi rapoartele serviciilor secrete sud-coreene).

În plus, pentru ca tacâmul să fie complet, islamiștii care au umplut Occidentul (felicitări, „mama” Merkel!) se activează și se detonează vesel luând cu ei suflete inocente. Ungaria și Turcia țin la ușa NATO o țară ca Suedia. Atenția lumii se mută de pe Ucraina pe Orientul Apropiat. Iar un val de alegeri, pornit deja cu recentele schimbări din Polonia, riscă să îi măture în viitoarele 12 luni pe mulți din liderii actuali ai lumii, mai mari sau mai mici. Este limpede că planeta, peste un an de acum încolo, va arăta altfel.

Revenind la nebunia lumii actuale, să notăm că singura țară care are un câștig real de pe urma acestor lupte este una dictatorială: China comunistă. O inflamare până la explozie a situației actuale din Semiluna fertilă, coroborată cu picarea în dezinteres a războiului din Ucraina și cu împotmolirea acestuia pot duce ușor la o fereastră de oportunitate pentru Beijing de a „recupera” Taiwanul. Iar America, la fel ca și restul Occidentului, nu este limpede dacă ar putea face față pe trei fronturi, atât militar cât și financiar: Ucraina, Israel – Iran, plus Taiwan și Extremul Orient. Este exact pânda la care stă Beijingul. Învrăjbindu-i pe unii, punând presiune pe alții, în sfârșit prostindu-i pe ruși cu falsa prietenie galbenă.

Dar despre cireașa de pe tort, factorul chinez, în articolul următor.

Addenda
În urma bombardării unui spital din Gaza (nu e clar dacă de către Israel sau de către însuși Hammas), cu sute de victime, președintele Autorității (lipsite de autoritate) Palestiniene, Mahmoud Abbas, și-a anulat deplasarea la Amman. În consecință, Iordania a contramandat summit-ul ce urma să aibă loc astăzi. Președintele Biden a anunțat că va avea totuși discuții cu președintele egiptean al-Sissi și cu președintele palestinian Abbas în zborul său de întoarcere în SUA. Tot astăzi urmează să ajungă în Phenian și Lavrov, cu scopul de a pregăti o iminentă vizită a lui Putin în Coreea de Nord. Dictatorii lumii strâng rândurile...



Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
14.10.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce separatiștii v...

11.10.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ziarul NAȚIONAL a al...

07.10.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alegerile din 20 oct...

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md