Stiri

Rețeaua EduLIFE atinge cel mai mare impact de până acum: 20.500 de tineri implicați în activități de educație de la egal la egal în 2025-2026

Actualitate 01.07.2026 16:08 Vizualizări169
Rețeaua EduLIFE atinge cel mai mare impact de până acum: 20.500 de tineri implicați în activități de educație de la egal la egal în 2025-2026

Tinerii din Rețeaua EduLIFE au creat spații de învățare și dialog în care colegii lor au explorat subiecte esențiale pentru dezvoltarea personală și profesională. Au abordat prevenirea violenței, respectarea drepturilor omului, deprinderile de viață necesare pentru integrarea pe piața muncii, sănătatea mintală, sexuală și reproductivă, dar și alte teme importante pentru generația lor.

În ediția 2025-2026, cele 25 de echipe ale Rețelei EduLIFE, alcătuite din 80 de educatori de la egal la egal, 25 de mentori și 87 de voluntari, au organizat 426 de activități. Au fost sesiuni informative, jocuri educaționale, dezbateri, întâlniri cu specialiști, campanii de informare și spectacole de teatru social. Prin aceste inițiative au fost implicați 20.500 de participanți și participante, inclusiv tineri cu dizabilități și tineri refugiați. Este cel mai mare impact atins de Rețeaua EduLIFE de la lansare până în prezent.

„Am reușit, împreună cu partenerii noștri, să dezvoltăm un proiect valoros și inovator pentru Republica Moldova, care contribuie la dezvoltarea competențelor de viață prin relațiile dintre elevi, profesori și mediul profesional. Ne bucurăm că în acest an, prin intermediul Rețelei EduLIFE, am ajuns la jumătate dintre tinerii care studiază în învățământul profesional tehnic”, a declarat Silviu Gîncu, șeful Direcției Învățământ Profesional Tehnic din cadrul Ministerului Educației și Cercetării.

„Rezultatele din acest an demonstrează că atunci când instituțiile publice și partenerii de dezvoltare își unesc eforturile, tinerii beneficiază de oportunități reale de învățare și dezvoltare. Prin Rețeaua EduLIFE, mii de tineri dobândesc deprinderi care îi ajută să facă alegeri informate și să devină membri activi ai comunităților lor”, a declarat Karina A. Nersesyan, Reprezentanta UNFPA în Republica Moldova.

„Rețeaua EduLIFE demonstrează că educația de la egal la egal poate crea o punte între școală și viața profesională. Ea îi ajută pe tineri să își dezvolte competențe esențiale pentru viitor. Ne bucurăm să susținem un model construit în jurul nevoilor tinerilor și care ajunge inclusiv la fete și la tinerii din mediul rural”, a declarat Dr. Nicolaus Scherak, membru al Parlamentului Austriei.

Pentru Radu Coliban, educator de la egal la egal în cadrul Rețelei EduLIFE, experiența ultimului an a însemnat mai mult decât o simplă organizare de activități. „Am devenit mai încrezător, mi-am dezvoltat abilitățile de comunicare, leadership și lucru în echipă, iar cea mai mare satisfacție este să văd cum tinerii care participă la activitățile noastre devin mai deschiși, mai activi și mai implicați. EduLIFE nu înseamnă doar informare, ci îi ajută pe tineri să capete încredere în propriile forțe și să contribuie la schimbarea comunităților lor”.

Rețeaua EduLIFE a fost creată în anul 2020 de către UNFPA în Republica Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării. Ea face parte dintr-un program național de dezvoltare a deprinderilor de viață și de pregătire pentru angajare, implementat în toate instituțiile de învățământ profesional tehnic din țară, cu sprijinul Agentiei Austriece pentru Dezvoltare.

Rețeaua EduLIFE atinge cel mai mare impact de până acum: 20.500 de tineri implicați în activități de educație de la egal la egal în 2025-2026 Rețeaua EduLIFE atinge cel mai mare impact de până acum: 20.500 de tineri implicați în activități de educație de la egal la egal în 2025-2026 Rețeaua EduLIFE atinge cel mai mare impact de până acum: 20.500 de tineri implicați în activități de educație de la egal la egal în 2025-2026 Rețeaua EduLIFE atinge cel mai mare impact de până acum: 20.500 de tineri implicați în activități de educație de la egal la egal în 2025-2026
Stiri relevante
Horoscopul zilei 01.07.2026 01.07.2026 13:03 372 Horoscopul zilei 01.07.2026
Top stiri
Horoscopul zilei 01.07.2026 01.07.2026 13:03 372 Horoscopul zilei 01.07.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.14 1 USD 17.67 1 RON 3.84 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri