Cazimir Țino // PAS – condiționalitățile externe

După alegerile locale, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a reușit să aibă întreaga verticală a puterii: Președinție, Guvern, majoritate parlamentară, locul I la consilieri raionali în 19 raioane, cu un total de 357 de consilieri raionali și municipali, 3 189 de consilieri locali și 291 de primari. Tabloul general al votului politic de la locale l-am descris în episodul anterior. Este o responsabilitate enormă pe umerii PAS-ului, care îl apasă și îl obligă.

Pe de altă parte, augurii au vrut ca PAS să „beneficieze” de circumstanțe externe teribile – de altele mai proaste nici că ar fi putut să aibă parte. În actualul context, extern și intern, se pune întrebarea – vorba lui Cernîșevski – „Ce e de făcut”? Căci, pe de o parte, se apropie super-anul electoral 2024, pe de altă parte se apropie următoarele alegeri în Basarabia: prezidențiale în noiembrie 2024, parlamentare în iulie 2025. Iar tabloul general nu arată chiar optimist, din perspectiva dublă a integrării europene, respectiv a amenințărilor de securitate ce vin din Răsărit.

Să explicăm:

Din punctul de vedere al riscurilor externe, identificăm următoarele trei pericole:

a)Situația de pe frontul din Ucraina. Este deja clar că, din păcate, a doua contraofensivă a Kievului a eșuat, spre deosebire de prima. Cu cât se lungește mai mult acordarea unui nou ajutor occidental (american și european), cu atât acesta va fi mai greu de acordat Ucrainei. Vorbim de peste 61 de miliarde de dolari, plus circa 50 de miliarde de euro. Republicanii americani condiționează acordul lor în Congres de concesii majore ale democraților pe tema imigrației ilegale în SUA. Pe când, în Europa, instrumentele Kremlinului (Ungaria, Austria, parțial Slovacia și Bulgaria) se opun cu obstinație oricărui sprijin antirusesc substanțial. Kremlinul câștigă timp. Pe care îl folosește pentru înarmare, recrutare, aprovizionare. Plus „băgatul bățului prin gard” în alte conflicte pe mapamond, care să deturneze atenția de la agresiunea rușilor în Ucraina (vezi primirea, la Moscova, a delegației teroriștilor Hamas, iar mai nou spectrul unui nou război de agresiune a comunistului Nicolas Maduro, dictatorul ilegitim al Venezuelei, asupra Guyanei). Ce va fi, pentru Basarabia, dacă 2024 va aduce o contraofensivă rusească de succes? Dacă rușii vor înainta până la Odesa și la gurile Dunării? Dacă va atinge, militar, Transnistria? Va reuși armata moldovenească ceea ce nu a reușit cea ucraineană? Va mai folosi la ceva, atunci, stupizenia asta iluzorie, numită „neutralitate”? Moscova a amenințat deja că următoarea victimă a ei va fi R. Moldova. Sau poate unii de aici îi vor întâmpina pe moscali cu pâine și sare, oferindu-le ceea ce nu au avut parte în Ucraina?

b)Finanțarea Chișinăului de către cancelariile occidentale, de la București până la Washington. Până acum a mers cum a mers. Salariile, pensiile, alocațiile au fost, de bine de rău, plătite. Remitențele au continuat să curgă. Dar Vestul dă semne de oboseală – ca să nu zicem de agasare. Pe fondul unor alegeri generale, atât la nivelul UE, cât și al multor state membre, partidele – fie ele la putere sau în opoziție – vor fi mai atente ca niciodată la ceea ce vor promite. Din rațiuni electoraliste ieftine, dar reale. Republica Moldova este un stat asistat social. Acesta este adevărul, oricât de dureros sau neplăcut ar fi. Pentru că el consumă substanțial mai mult decât produce. Și pentru că, strict economic vorbind, nu este interesant pentru marii investitori. Se laudă cu câteva produse unde excelează, într-adevăr, dar nu e singurul care o face. Cognac bun au și francezii sau armenii, vin bun au și spaniolii sau italienii, agricultură se face și în România, și în Germania. Să fim onești: Vestul a băgat bani în R.M. – mult, puțin, atât cât a băgat – din motive geopolitice, în special din motive ce țin de Ucraina. Cu spectrul împotmolirii operațiunilor militare din Ucraina, pe de o parte, cu cel al alegerilor masive care vin în curând și ar putea mătura totul în cale, pe de alta, care dintre marile cancelarii va mai avea timpul și cheful de a privi la o bucățică de teritoriu cu profil incert și „greutate” aproape inexistentă pe marea scenă a lumii? Think about it! – vorba principalilor finanțatori ai Chișinăului.

c)Problematica integrării europene. Vom ști, mâine-poimâine, dacă Chișinăul va primi premiul datei de începere a negocierilor sau nu. Comisia Europeană a recomandat acest pas Consiliului European. Dar acesta are ultimul cuvânt de spus – printr-un vot unanim al șefilor de stat și de guvern care îl compun. Așadar, fiind vorba de unanimitate în luarea unei astfel de decizii, este suficient ca o singură țară să spună Veto! – adică Mă opun! – ca lucrurile să se stopeze. Această țară poate fi Ungaria, la adresa Ucrainei. Dar poate fi decuplată R. Moldova de Ucraina, după ce anul trecut a făcut tot ce a putut ca să fie cuplată Kievului? Greu de crezut. Pe de o parte, Chișinăul nu poate primi mai mult decât Kievul. Dacă Ucrainei i se trântește ușa-n nas (de către Orban, prietenul lui Putin), Chișinăul va fi – ca de atâtea ori în istoria sa – o biată și neputincioasă victimă colaterală. Pe de altă parte, R.M. nu poate spera cu adevărat la o nouă excepție gen „Cipru”. Cu alte cuvinte, nu se poate integra în UE cu o bucată de teritoriu necontrolată, ba mai având și trupe de ocupație rusești acolo – avem în vedere, desigur, Transnistria.




Așadar, din două, una:


1)Tot jocul Budapestei este doar pentru a obține fonduri, enorm de multe, de la Bruxelles. Fonduri pe care UE i le-a înghețat, datorită derapajelor nedemocratice orbaniene. Situație în care UE le poate debloca, Orban reconsideră toată opoziția sa cu privire la Ucraina, iar R.M. se strecoară și ea la pachet, beneficiind de un „consens” de ultim minut. În această variantă optimistă pentru Chișinău, Consiliul ar urma să anunțe data la care vor începe negocierile de aderare. Acestea pot fi în martie 2024, în septembrie 2025 sau chiar mai târziu. Faptul că Consiliul stabilește o dată nu este totuna cu obligația ca data respectivă să fie una apropiată. De exemplu, pentru Albania, Consiliul a stabilit începerea acestor negocieri în iunie 2018, dar acestea au început efectiv în iulie 2022! La fel și cu Macedonia de Nord: OK-ul începerii negocierilor a fost dat în iunie 2019, negocierile propriu-zise au început abia în iulie 2022! Și ambele țări sunt membre NATO și nu au trupe rusești sau teritorii secesioniste în granițele lor! Deja Muntenegrul negociază de 11 ani jumate, Serbia de aproape 10 ani, Albania și Macedonia de Nord abia au început negocierile de niciun an jumate (și abia au terminat screening-ul, adică scanarea tuturor capitolelor, dar încă nu au deschis niciunul!) Este, deci, suficient de clar, în varianta optimistă în care totul merge bine, cât amar de ani mai trebuie să treacă pentru R.M. ca să fie acceptată în Uniune?

2)Budapesta nu își face propriul joc financiar, ci într-adevăr face jocul Moscovei. Un joc în primul rând ideologic și doar apoi de interes propriu. Situație în care Budapesta va spune Nu! începerii negocierilor de aderare cu Kievul, în ciuda tropăiturilor Bruxelles-ului sau ale presiunilor altor capitale. În această variantă pesimistă, ca de fiecare dată, Chișinăul va fi sacrificat la pachet cu alții, mai mari. Iar faptul că cineva, pe Bâc, va înfiera cu mânie proletară perfidia Occidentului colectiv nu va schimba cu nimic realitatea și nu va rezolva nimic! Unii vor rămâne cu umorile și eșecurile lor, filosofând despre nedreptăți și decizii injuste (Chișinăul), iar alții își vor vedea liniștiți de propriile interese, as usual. Dacă luarea unei decizii asupra datei începerii negocierilor de aderare va fi împinsă în martie 2024 sau mai târziu, apăi acest mesaj nu va fi decât un mod elegant de a amâna sine die o astfel de decizie. Vorba aceea: boală lungă, moarte sigură.

Să mai notăm, în încheiere, că probabil mulți dintre cei care au bătut drumul Chișinăului în ultimii doi-trei ani nu vor mai fi în funcțiile actuale după tsunami-ul electoral de la anul. Fapt care, fiind conștienți, le dă libertatea în prezent să promită marea cu sarea, fără nicio acoperire reală.

Există, totuși, o soluție pentru basarabeni. Dar despre aceasta, cât și despre riscurile interne ale PAS-ului, în episodul următor.