Câți agricultori din cei care au protestat recent au solicitat până acum credite agricole de urgență în valoare de jumătate de milion de lei, sumă garantată de stat în proporție de 90%
3168
Autoritățile au recepționat, de la 1 martie curent, 13 cereri de la producătorii de cereale pentru a beneficia de credite agricole de urgență, bani, spuneau fermierii protestatari, pentru a putea începe lucrările de primăvară.
Acest instrument financiar, care prevede acordarea de credite în valoare de până la 500 000 de lei fiecărui solicitant, beneficiind de o garanție din partea statului în valoare de 90%, a fost propus de autorități în timpul negocierilor cu agricultorii care au protestat cu tractoarele pe drumuri.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare susține că, din numărul total al cererilor depuse pentru o sumă de 4,95 de milioane de lei, zece au fost deja aprobate.
Creditul agricol de urgență este unicul produs garantat de stat accesibil clienților băncilor comerciale din categoria substandard. Băncile comerciale participante la program sunt responsabile pentru analiza detaliată a fiecărei cereri, conform politicii și procedurilor interne, cu admiterea criteriilor specifice categoriei substandard: situaţia financiară înrăutățită; întârziere la recuperarea plăţilor de la 91 până la 180 de zile; fluxurile mijloacelor băneşti care constituie o garanţie personală (fidejusiune) estimate a fi insuficiente pentru executarea regulată a obligaţiunilor/executarea garanţiei; sau alţi factori similari care constituie motive pentru clasificarea creditului ca substandard.
Produsul va fi disponibil și operațional până pe 31 mai 2024.
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















