Câteva IDEI de activități pentru copii în vacanța de vară
4247
Sursa: paptot.ro Ați intrat în vacanță și ai vrea să le oferi copiilor tăi activități distractive, amuzante dar și educative. Îți propunem câteva activități care-i încântă pe cei mici și-ți vor oferi și ție câteva minute de relaxare. Cel mai important este să te bucuri de zilele frumoase și de timpul petrecut împreună cu cei mici.
Pregătește un mic-dejun amuzant
Dacă până acum diminețile erau un maraton în care trebuia să-i îmbraci pe cei mici, să le pregătești ghiozdanele și pachetele, acum poți face ceva amuzant împreună cu ei. Transformă micul dejun într-o activitate distractivă în care decorați farfuria de mâncare după imaginație. Așa pot apărea în farfuria lor cei mai teribili pirați, cele mai frumoase prințese, peștișori, ursuleți și alte personaje îndrăgite.
Faceți împreună temele de vacanță
Dar lor nu trebuie să le spui chiar așa și nu trebuie să-i obligi. Poți să începi caietul de vacanță cu o temă ușoară în care li se cere să lipească autocolante sau să deseneze un număr de elemente. Desenează împreună cu cel mic și îl vei încuraja astfel să-și facă tema. În plus nu va simți această activitate ca pe o obligație.
Învață-i jocurile copilăriei tale
Dacă ai reușit să-ți iei și tu un mic concediu, fă-i pe copiii tăi să descopere jocurile pe care tu le jucai la vârsta lor. N-ai idee cât de interesant este pentru ei să învețe: „Șotron”; „Țară, țară vrem ostași”; „Rațele și vânătorii”. Vor învăța ce înseamnă plăcerea jocului, fair-play-ul și munca în echipă.
Fă-l să descopere muzeele și teatrul din orașul tău
Marea tentație în perioada vacanței și nu numai este ecranul… de televizor, de telefon, de tabletă. Cu asta trebuie să lupți. Îți propunem să faci un tur al muzeelor și locurilor istorice din orașul tău. Documentează-te înainte și află ce legende și povești captivante au aceste locuri. Unele muzee organizează și ateliere tematice pe timpul verii, așa că poți să-l înscrii pe puiul tău să picteze icoane pe sticlă sau să modeleze lutul.
Faceți un cort împreună
Din cearșafuri construiește împreună cu cei mici un cort în mijlocul sufrageriei. Acesta va deveni un loc magic din care veți descoperi cele mai frumoase povești și în care copiii tăi vor inventa jocuri minunate.
Mergeți la cinematograf
E o după-amiază ploioasă și nu știi ce să faci cu cei mici. Ce zici de un film amuzant și plin de aventuri la cinematograf? Ultimul film de animație lansat în această vară are o rețetă ce-i va captiva pe cei mici: dragoni, prințese, eroi neînfricați și imagini spectaculoase. „Cum să dresezi un dragon 2” este un film ce merită văzut și de cei mici, și de cei mari.
Sursa: paptot.ro
28.10.2021
16:46
2388
DOC // Vacanța de toamnă a fost PRELUNGITĂ cu o săptămână. Ministrul Educației a semnat ORDINUL
28.10.2021
10:59
2964
Vacanța ELEVILOR ar putea fi PRELUNGITĂ cu minimum o săptămână. Ceban: „Din informația pe care o am, CNESP planifică încă o săptămână de vacanță”
27.07.2021
15:19
11354
FOTO // Igor Dodon, DECONSPIRAT: Acesta s-ar afla într-o vacanță de LUX în Turcia cu familia, iar la plajă merge însoțit de doi BODYGUARZI
15.04.2020
14:51
5591
VIDEO // Elevii din R. Moldova NU vor avea VACANȚĂ de Paște, dar SCAPĂ de temele pentru acasă
31.01.2019
17:40
3945
Cum dezvățăm copiii de rosul unghiilor
31.01.2019
17:20
3926
Povestea bărbatului devenit milionar la 30 de ani, deși la 20 nu știa să scrie sau să citească
30.01.2019
17:40
2829
GENEROZITATE // Starul Pink Floyd - misiuni de salvare a copiilor din zonele de conflict
24.01.2019
09:22
2398
STUDIU // Activități care asigură longevitatea
18.01.2019
20:03
3751
EXTRAORDINAR // O tânăra de 23 de ani a intrat în istorie cu nașterea sa. Se întâmplă o dată la 480 de ani
16.01.2019
12:39
4667
Țigările electronice, RISC MAJOR pentru copii și tineri
11.01.2019
12:42
2869
SCANDAL în lumea științifică // Primii copii modificați genetic
25.12.2018
13:02
3403
O mamă bună NU se sacrifică!
19.03.2026
14:10
57
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
217
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
258
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
281
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
317
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
302
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
19.03.2026
10:39
359
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
350
Roboții triplează eficiența depozitului Decathlon, dar reaprind disputa despre viitorul locurilor de muncă în logistică
354
Cofetăreasă din Wivenhoe, lăsată fără jumătate din vânzări după ce Meta i-a blocat conturile pentru o poză cu un tort
322
Tinerii din Guernsey, îngrijorați de influența manosferei și a algoritmilor asupra rolurilor de gen
411
Amazon lansează Alexa+, upgrade AI care face boxele Echo mai vorbărețe și mai interactive în Marea Britanie
19.03.2026
07:59
347
Horoscopul zilei 19.03.2026
19.03.2026
07:33
435
Chirurgii creează „plămân artificial” și salvează un bărbat care a trăit 48 de ore fără plămâni înainte de un dublu transplant
684
Cum a fost găsită, după ani de căutări, o fată abuzată sexual online, identificată datorită emblemei de pe uniforma școlară
18.03.2026
23:51
641
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
655
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
548
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
616
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
546
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
582
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
569
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
666
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
605
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
561
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
609
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














