Câte minciuni spune Donald Trump în fiecare zi. Adevărul şocant
1995
Sursa: realitatea.net Presa internaţională a analizat discursurile lui Trump şi a concluzionat că preşedintele american spune în medie 7,6 neadevăruri pe zi!
Editorul politic al CNN, Chris Cillizza, scrie frecvent despre discursurile lui Donald Trump şi despre calitatea declaraţiilor preşedintelui din punct de vedere a veridicităţii acestora.
„Nu am avut niciodată un preşedinte care să spună atât de multe neadevăruri precum Donald Trump. Sau un preşedinte care, şi după ce se demonstrează că ceea ce spune el este fals, să continue cu multă plăcere să continue şarada”, scrie Cillizza.
Publicaţia Washington Post verifică toate declaraţiile preşedintelui de când a fost instaurat în poziţie la 20 ianuarie 2017.
„În ziua 558, a făcut 4.229 de declaraţii Trumpiniene (n.red: false sau exagerate) – o creştere de 978 în doar două luni. Asta dă o medie de aproape 7,6 pe zi”, scrie Washington Post.
Editorul scrie că nu este vorba doar despre cifre, însă Trump a schimbat şi a respins toate declaraţiile care nu provin de la el.
„Doar ţineţi minte, ceea ce vedeţi şi ceea ce citiţi nu este ceea ce se întâmplă”, a spus Trump luna aceasta. „Doar rămâneţi cu noi şi nu credeţi ce vedeţi la aceşti oameni, la cei cu fake news”.
În cadrul unui eveniment de campanie din Tampa, Florida, Trump a spus: „Ştiţi, sondajele sunt false ca orice altceva”.
Iar aceste declaraţii reprezintă o voce puternică în faţa alegătorilor. Potrivit sondajului lansat de CBS News săptămâna aceasta, 91% din votanţii lui Trump susţin că au încredere în preşedinte ca sursă de informaţii exactă, în timp ce 63% spun că familiile şi prietenii lor au încredere în Trump. Doar 11% au încredere în ceea ce Trump numeşte „presa mainstream” pentru informaţii exacte.
Editorul susţine că „problema este clară. Din ce în ce mai mulţi americani îşi iau ştirile de la o persoană care nu are apetenţă pentru fapte şi este de neegalat în istoria politicii americane. Şi orice spune Trump este amplificat – aproape în totalitate fără context sau întrebări – de Fox News, care se asigură că milioane şi milioane de oameni trăiesc într-un univers compus din «realităţi alternative»”, scrie Cillizza.
Sursa: realitatea.net
15.12.2023
09:59
3095
VIDEO // Minciunile lui Putin despre R. Moldova, DECONSPIRATE. Gazul „ieftin” livrat de „Gazprom” în R. Moldova, dar și dependența noastră de piața rusească, un FAKE cât Rusia de mare
14.01.2019
20:16
3394
Trump AMENINȚĂ Turcia că o va ruina economic dacă îi va ataca pe kurzii din Siria. Ce a răspuns Ankara
27.12.2018
08:03
6689
Cum îți dai seama dacă te minte cineva, conform limbajului corpului
26.12.2018
10:05
2685
Erdogan doreşte URGENT o întâlnire oficială cu Vladimir Putin/ Când l-a invitat pe Donald Trump în Turcia
28.11.2018
14:38
2320
Donald Trump ar putea ANULA întâlnirea cu Vladimir Putin de la Summitul G20, în urma conflictului cu Ucraina
08.11.2018
08:02
2671
Donald Trump, îngerul și demonul Americii, sărbătorește „succesul” electoral
30.10.2018
09:30
2638
Bărbatul care a ucis 11 persoane la o sinagogă din Pittsburgh și-a anunțat atacul pe internet
25.10.2018
19:01
2538
New York Times // Trump pregătește o lovitură împotriva transsexualilor: Sexul unei persoane este determinat DOAR de „elemente biologice clare și obiective”
19.10.2018
13:19
3032
Au ce învăța de la Harry și Meghan! Trump, Melania și o umbrelă. Președintele american și-a arătat adevărata față
04.10.2018
10:02
2373
Reacție ironică a lui Trump după ancheta NYTimes care îl acuză de evaziune fiscală
03.10.2018
08:02
2636
Coreea de Nord refuză categoric oferta de pace a SUA: „Sfârșitul războiului nu este un cadou”
27.09.2018
08:03
2320
Trump acuză China de amestec în alegerile generale din noiembrie, din SUA
20.06.2026
20:49
232
Vreme stabilă și caldă în Republica Moldova, duminică 21 iunie 2026
20.06.2026
14:53
492
Sondaj global: Vietnam, India și Filipine în fruntea simpatiei pentru America, în timp ce aliații occidentali se răcesc față de SUA
20.06.2026
08:16
445
Horoscopul zilei 20.06.2026
19.06.2026
20:58
645
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
19.06.2026
17:51
798
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
814
BEI și UE finanțează cu 60 de milioane de euro modernizarea școlilor și spitalelor din Moldova: „Încă un pas spre servicii publice mai bune”
19.06.2026
16:57
823
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
16:47
1014
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
19.06.2026
14:24
952
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
19.06.2026
12:46
986
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
19.06.2026
12:39
970
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
11:35
1035
Interes record pentru a doua licitație de 170 MW eolian și 44 MWh stocare, cu oferte de peste două ori capacitatea scosă la concurs în Republica Moldova
19.06.2026
11:19
1029
SUA acuză, ASML neagă: disputa globală privind posibila prezență a unei mașini EUV în China și viitorul monopolului european pe cipuri
19.06.2026
10:13
880
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
19.06.2026
09:55
984
Doi recidiviști condamnați la ani grei de închisoare pentru tâlhăria comisă lângă gara feroviară din Chișinău
19.06.2026
08:22
1002
Horoscopul zilei 19.06.2026
18.06.2026
20:32
1163
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
18.06.2026
18:13
1189
Moldova caută investiții europene pentru infrastructură și conectivitate regională la Transport Investment Summit 2026
18.06.2026
18:13
1025
Reforma „Restart în educație”: ministerul vrea agenții teritoriale subordonate direct MEC pentru administrarea școlilor din toată țara
18.06.2026
17:18
912
Poliția din Otaci, cu sediu nou modern: al doilea sector modernizat în raionul Ocnița
18.06.2026
13:26
1252
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
18.06.2026
13:10
1131
Crima de la Beriozchi: 20 de ani de închisoare pentru uciderea bărbatului dispărut în 2011
18.06.2026
13:05
874
MEC lansează o nouă etapă DigiProf pentru formarea digitală gratuită a peste 8.000 de profesori
18.06.2026
12:41
981
Procuratura Generală intensifică lupta contra violenței în familie: procurori specializați și sancțiuni pentru nedenunțarea abuzurilor
18.06.2026
10:44
1255
Fost executor judecătoresc din Chișinău, judecat pentru lovituri care au provocat moartea unui bărbat
18.06.2026
07:54
1016
Horoscopul zilei 18.06.2026
Vreme stabilă și caldă în Republica Moldova, duminică 21 iunie 2026
Sondaj global: Vietnam, India și Filipine în fruntea simpatiei pentru America, în timp ce aliații occidentali se răcesc față de SUA
Horoscopul zilei 20.06.2026
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.64
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














