Doi recidiviști condamnați la ani grei de închisoare pentru tâlhăria comisă lângă gara feroviară din Chișinău
2681
Procuratura municipiului Chișinău anunță pronunțarea unei sentințe de condamnare în privința a doi inculpați, un tânăr de 22 de ani și un bărbat de 44 de ani, pentru tâlhărie. Instanța de judecată le-a stabilit pedepse de 9 ani și, respectiv, 8 ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.
Conform materialelor cauzei, în noaptea de 6 iunie 2025, la miezul nopții, inculpații au atacat un bărbat de 27 de ani în apropierea gării feroviare din municipiul Chișinău. Aceștia i-au cerut bani și țigări, iar ulterior unul dintre ei l-a agresat fizic și l-a amenințat cu un cuțit.
În urma agresiunii, victima a suferit leziuni în regiunea feței. Vestimentația acesteia a fost deteriorată, iar starea ei de sănătate a necesitat îngrijiri. Celălalt inculpat, în vârstă de 44 de ani, se afla la o distanță de aproximativ 2–3 metri de locul altercației și avea rolul de a intimida victima, susținând astfel acțiunile tânărului.
Ulterior, în mod deschis, tânărul a sustras două telefoane mobile din buzunarul victimei și le-a transmis celui de-al doilea inculpat. Acțiunile au fost comise cu violență și sub amenințare, ceea ce a determinat încadrarea juridică a faptei drept tâlhărie.
În ședința de judecată, tânărul și-a recunoscut parțial vina și a declarat că îi pare rău pentru cele comise. El a susținut că nu a dorit să provoace urmări atât de grave. Bărbatul de 44 de ani nu și-a recunoscut vina, afirmând că nu a intervenit în conflict și că simpla sa prezență în apropiere nu ar demonstra participarea la infracțiune.
Instanța a reținut, însă, că rolul său a fost de intimidare și sprijin moral al acțiunilor violente, fapt confirmat de circumstanțele cauzei. Inculpații nu se află la prima abatere de la lege, având antecedente penale. Tânărul a mai fost anterior condamnat pentru furt, jaf și răpirea unui mijloc de transport, iar bărbatul a fost condamnat pentru furt și șantaj.
03.11.2026
14:55
03.11.2026
14:31
03.11.2026
14:28
03.11.2026
13:38
03.11.2026
13:30
03.11.2026
13:11
03.11.2026
12:32
03.11.2026
12:23
03.11.2026
12:17
03.11.2026
11:58
03.11.2026
11:51
03.11.2026
10:45
03.11.2026
14:16
03.11.2026
13:38
03.11.2026
13:31
03.11.2026
13:30
03.11.2026
13:11
03.11.2026
12:32
03.11.2026
12:23
03.11.2026
12:17
03.11.2026
11:58
03.11.2026
11:51
03.11.2026
10:45
03.11.2026
10:44
03.11.2026
10:42
03.11.2026
10:29
03.11.2026
10:10
03.11.2026
10:02
03.11.2026
09:54
03.11.2026
06:42
03.11.2026
06:21
03.11.2026
06:20
03.11.2026
04:03
03.11.2026
03:39
03.11.2026
03:34
03.11.2026
03:22
03.11.2026
03:01
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















