Câte avioane și elicoptere militare au în acest moment talibanii
2242
Talibanii au în acest moment în jur de 50 de avioane și elicoptere militare, conform surselor independente care au monitorizat și analizat exclusiv imaginile și fotografiile făcute publice de la căderea Kabulului și până în prezent. Respectivele aeronave sunt cel puțin „intacte la exterior”, dar nu se știe cu exactitate câte dintre acestea sunt operaționale și pot zbura efectiv și mai ales dacă talibanii vor reuși să găsească piloți ori tehnicieni calificați pentru întreținerea lor.
La scurt timp după ce ultimul avion american a părăsit Kabulul, talibanii au năvălit în aeroportul pustiu. Islamiștii s-au rugat, s-au felicitat și au început să-și facă poze la bordul avioanelor și elicopterelor abandonate pe pistă și în hangare.
Dintr-un loc al terorii și haosului care au caracterizat ultimele zile ale retragerii forțelor americane, aeroportul Hamid Karzai s-a transformat într-un imens parc de distracții pentru talibanii care au găsit aici, pe lângă aeronavele abandonate, depozite pline de echipamente, muniție, tehnică și efecte militare.
Imaginile au inundat rețelele sociale iar întreaga omenire a început să numere aparent impresionantul arsenal aviatic căzut în mâinile talibanilor și să se întrebe: Câte dintre aceste aparate sunt, totuși, apte de zbor? Ce au de gând să facă talibanii cu ele?
Înainte de căderea Afganistanului în mâinile talibanilor, forțele aeriene afgane numărau oficial 167 de aparate (avioane și elicoptere), la data de 30 iunie 2021, conform unui raport oficial întocmit de Inspectoratul General Special pentru Reconstrucția Afganistanului (SIGAR).
Ce se știe până acum: 46 de avioane afgane „au evadat” în Uzbekistan, iar americanii au „demilitarizat” alte 73 pe aeroportul din Kabul
În total, afganii aveau 23 de avioane A-29 Super Tucano (avioane ușoare, cu elice, folosite pentru atac la sol), 10 AC-208 (utilitare/atac ușor), 23 C-208 (utilitare/atac ușor) și 3 avioane de transport C-130 Hercules. De asemenea, „pe hârtie” afganii mai aveau, la acea dată, 33 de elicoptere Black Hawk, 43 de elicoptere ușoare MD-530 și 32 de elicoptere rusești de transport Mi-17.
Pe 31 august, Pentagonul a precizat că, înainte de a părăsi Kabulul, soldații americani au „demilitarizat” (practic, au sabotat) un număr de 73 de aeronave.
„Aceste aparate nu vor mai zbura niciodată. Nu vor putea fi folosite de nimeni. Majoritatea oricum erau deja în scoase din uz. Dar este sigur că nu vor mai putea zbura niciodată”, a spus generalul american Kenneth McKenzie.
Pentagonul nu a specificat totuși câte dintre aceste 73 de aeronave „demilitarizate” aparțineau forțelor afgane și câte erau ale SUA. În imaginile postate de talibani apar inclusiv elicoptere de transport ale Departamentului de Stat american, folosite la operațiunile de evacuare și abandonate în hangarele din aeroportul din Kabul.
Departamentul de Stat american a recunoscut că a fost nevoit să abandoneze toate cele 7 elicoptere de transport CH-46 din dotare, folosite în timpul evacuării Kabulului.
Pe 16 august, Uzbekistanul anunța că 22 de avioane militare și 24 de elicoptere afgane, cu 585 de militari la bord, au aterizat în această țară, după ce talibanii au obținut controlul total asupra Afganistanului.
Imagini din satelit prezentate de Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale arată zecile de aparate ale forțelor afgane staționate pe pista aeroportului din Termez, Uzbekistan. Printre acestea se pot distinge avioane A-29 Super Tucano, C-208 și elicoptere Mi-17/25 și Black Hawk.
Câte avioane și elicoptere „intacte” au talibanii? Și, mai ales, câte dintre acestea sunt apte de zbor?
Din totalul de 167 de aeronave pe care le aveau, inițial, afganii, dacă reducem cele 46 „evadate” în Uzbekistan, rămân 121 de aparate.
Din cele 73 „demilitarizate” de americani în Kabul, cel puțin 7 erau elicoptere americane. Presupunând că restul erau toate afgane, rămân, teoretic 66 de aparate ale forțelor afgane scoase din uz. Dacă le scădem pe acestea din restul de 121, avem un total 55 de aparate „rămase” în interiorul Afganistanului a căror „soartă” e necunoscută.
Un site independent care a monitorizat și analizat toate imaginile furnizate de talibani în ultimele două săptămâni, „a numărat” cel puțin 51 de aparate de zbor recuperate „intacte” de islamiști: 13 avioane și 38 de elicoptere, mai exact. În plus, talibanii ar fi intrat și în posesia a cel puțin 7 drone aeriene americane.
Sursa citată menționează totuși că din cele 51 de aparate identificate, 3 avioane de antrenament cu reacție L-39 și 8 avioane de transport AN-26/32 „erau neoperaționale de mai mulți ani”. De asemenea, cel puțin 12 elicoptere de atac Mi-24/35 erau și ele inapte de zbor.
Ca fapt divers, raportul SIGAR preciza că flota de AC-208 era operațională în proporție de 63% în luna iunie, iar cea de Black Hawk era operațională în proporție de 39%. Raportul notează în același timp criza personalului calificat și de întreținere, în condițiile în care talibanii organizau asasinate împotriva piloților militari.
Din imaginile postate de talibani, poate fi văzut un elicopter Black Hawk ce rulează pe o pistă a aeroportului din Kandahar (fără să decoleze). Ulterior, un elicopter similar (fără a ști dacă e vorba despre același aparat) a făcut subiectul unui fake-news, în timp ce era filmat zburând tot deasupra Kandaharului cu o persoană agățată într-un ham.
O concluzie care poate fi trasă din aceste imagini este faptul că talibanii au reușit, cumva, să ridice în aer un elicopter Black Hawk, în ceea ce pare a fi prima fotografie cu „forțele aeriene talibane” în acțiune. Un senator repbulican a solicitat Pentagonului să facă public un inventar exact al aparatelor „rămase” în Afganistan, numărul celor care pot zbura și dacă acestea pot fi, cumva, distruse la sol. Pentagonul nu a oferit încă un răspuns.
Sursa: digi24.ro
18.04.2026
12:02
646
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
484
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
526
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
724
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
725
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
620
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
682
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
688
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
677
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
742
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
18.04.2026
12:02
639
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
479
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
522
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
719
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
721
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
618
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
678
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
686
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
675
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
737
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
772
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
722
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
717
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1349
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
1090
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
927
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
943
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
935
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
956
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
857
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
1127
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
893
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
840
Horoscopul zilei 17.04.2026
17.04.2026
02:00
1002
Cofondatorul Netflix Reed Hastings părăsește consiliul de administrație pentru a se dedica filantropiei
17.04.2026
01:10
1012
Startupul de robotică Physical Intelligence promite un „creier” generalist pentru roboți, capabil să învețe din mers sarcini neantrenate explicit
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
Horoscopul zilei 18.04.2026
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














