Cap de listă pentru socialiști la alagerile parlamentare? „Nu exclud”


Deși afirmă că nu a luat deocamdată o decizie vizavi de participarea sa în alegerile parlamentare din toamnă din R. Moldova, președintele Igor Dodon nu exclude că va candida pe lista electorală a socialiștilor și va fi înaintea liderei acestui partid, Zinaida Greceanâi.
„Legislația nu-mi interzice să candidez. Dacă voi lua o decizie să candidez pe lista vreunui partid, acesta va fi Partidul Socialiștilor. Eu nu exclud că voi fi cap de listă la PSRM”, a declarat șeful statului ieri-seară, într-o conferință de presă la Președinție.
Până atunci, Dodon anunță că va efectua vizite numeroase în teritoriu: „Eu încă o să merg prin sate până la alegeri”.
Președintele și-a exprimat speranța că viitoarele alegeri parlamentare vor avea loc cât mai curând, afirmând că mandatul actualului Parlament expiră pe 30 noiembrie, iar scrutinul poate avea loc până la începutul lunii martie 2019.
Menționăm că Igor Dodon a renunțat la funcția de președinte al PSRM la finele anului 2016, după ce a fost ales șef al statului, pentru a fi „președintele tuturor cetățenilor”. Totuși, în toată această perioadă, Igor Dodon a participat la majoritatea evenimentelor acestui partid și i-a susținut inclusiv candidații în alegerile locale de la Bălți și Chișinău.









































































