Candu spune CÂND ar putea avea R. Moldova un NOU ACORD cu FMI
1132
facebook.com R. Moldova ar putea semna un nou program cu FMI abia în ianuarie anul viitor, a anunțat astăzi președintele Parlamentului, Andrian Candu, după o întrevedere pe care a avut-o cu delegația Fondului Monetar Internațional, venită în R. Moldova.
Spicherul a confirmat că, urmare a acestei misiunii a FMI, nu va fi semnat niciun acord cu Fondul Monetar, dar, spune el, vizita de acum reprezintă o etapă în procesul de negocieri pentru viitorul program cu FMI.
„Am discutat cu reprezentanții FMI despre pachetele de legi pe care urmează să le adoptăm în Parlament – pachetul agricol, pachetul financiar-bancar. De asemenea, am cerut sfaturi despre ce ar trebui să facem pentru a asigura o mai bună funcționare a Băncii Naționale. Am solicitat și o evaluare a BNM ”, a spus Candu.
El afirmă că până la sfârșitul acestui an, FMI va mai trimite o misiune în R. Moldova, iar acordul va fi semnat la începutul anului viitor.
„Încheierea unui acord cu FMI necesită aprobarea bordului Fondului Monetar, iar acesta se întrunește în decembrie. Nu se poate întruni bordul doar pentru R. Moldova”, a explicat președintele Parlamentului.
Cât privește suportul bugetar promis de Banca Mondială și Uniunea Europeană, spicherul nu exclude că acestea ar putea aproba deblocarea finanțării fără a aștepta un nou acord cu FMI.
„Este o abordare greșită că Banca Mondială și alți parteneri au nevoie de un acord cu FMI pentru a debloca finanțarea R. Moldova. Au existat precedente când Banca Mondială cerea o scrisoare de confort de la FMI pentru a relua finanțarea. Astfel, dacă R. Moldova va demonstra că este capabilă să facă reforme, nu e exclus ca și de această dată Banca Mondială să solicite FMI o astfel de scrisoare”, a mai spus Candu.
Precizăm că o misiune a FMI se află de o săptămână în R. Moldova. Aceasta s-a pornit la Chișinău pentru a negocia un nou acord de finanțare a R. Moldova. În momentul în care echipa FMI se afla în zbor spre R. Moldova, guvernatorul Băncii Naționale, Dorin Drăguțanu, și-a anunțat demisia din funcție, iar acest anunț a dat peste cap programul FMI care a retras misiunii trimise la Chișinău dreptul de a negocia un nou program.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
08.09.2026
17:42
08.09.2026
17:27
08.09.2026
16:55
08.09.2026
16:29
08.09.2026
15:39
08.09.2026
15:31
08.09.2026
14:37
08.09.2026
14:22
08.09.2026
14:12
08.09.2026
14:01
08.09.2026
13:34
08.09.2026
12:38
08.09.2026
11:40
08.09.2026
11:36
08.09.2026
11:26
08.09.2026
11:07
08.09.2026
10:58
08.09.2026
10:57
08.09.2026
10:41
08.09.2026
10:39
08.09.2026
10:27
08.09.2026
10:07
08.09.2026
09:01
08.09.2026
06:35
08.09.2026
06:28
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani
















