Campioana MONDIALĂ Irina Rîngaci, sesiune FOTO alături de „puiul ei”. Ce cadou și-a făcut sportiva, după ce a obținut calificarea la Jocurile Olimpice 2024 și a cucerit cel de-al treilea titlu mondial din carieră
4486
Anul 2023 a fost excelent pentru luptătoarea Irina Rîngaci, chiar dacă la un moment dat a fost gata să lase mâinile în jos. Campioana noastră a obținut toamna aceasta calificarea Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a câștigat medalia de bronz la Campionatul Mondial de lupte de la Belgrad, iar mai apoi, la Tirana, Albania, și-a adjudecat al treilea titlu mondial la U23.
Campionatul Mondial de la Belgrad a reprezentat un moment de cotitură pentru Irina, deoarece a fost la un pas să fie eliminată din competiție și, astfel, rata și calificarea la Olimpiada de la Paris.
„Am avut un parcurs foarte dificil spre acest campionat (de la Belgrad). Despre starea mea de spirit nici nu vreau să vorbesc. Mulți au crezut în aceasta calificare, mai puțin eu. Am simțit presiune și responsabilitate mare, iar după prima înfrângere am crezut că gata, îmi iau rămas bun de la acest campionat! Dar nu! Am reușit! Împreună cu familia și antrenorii mei! Mulțumesc lotului național de băieți, pentru pregătirea pe care am avut-o împreună. Mulțumesc susținătorilor mei, cărora am reușit să le provoc infarct”, a răbufnit atunci Irina.
Pentru că a avut rezultate excelente în 2023, Irina Rîngaci și-a făcut un cadou foarte scump – un automobil BMW de toată frumusețea. Sportiva a făcut o sesiune foto alături de bolidul său, cu mențiunea „puiul meu”.



06.08.2024
09:03
22.09.2023
09:28
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
18:26
03.11.2026
18:16
03.11.2026
18:06
03.11.2026
17:40
03.11.2026
17:30
03.11.2026
17:23
03.11.2026
17:09
03.11.2026
17:04
03.11.2026
16:59
03.11.2026
16:51
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți















