CÂINII pot detecta CANCERUL de prostată
3909
sursa: descopera.ro Se vorbeşte de mult despre animale care, datorită „super-puterilor” lor – simţuri diferite de cele ale oamenilor, cantitativ sau calitativ –, pot să perceapă apropierea unor dezastre naturale sau să detecteze existenţa unor boli. Iată câteva exemple de specii cu astfel de abilităţi, evidenţiate prin studii ştiinţifice.
1. Cea mai recentă descoperire se referă, potrivit descopera.ro, la capacitatea unor păsări nord-americane asemănătoare piţigoilor de a presimţi apropierea unei furtuni puternice. În aprilie 2014, în timp ce lucrau la un proiect privind urmărirea traseelor acestor mici păsări migratoare, oamenii de ştiinţă au constatat că zburătoarele au părăsit zona în care se reproduceau, cu una sau două zile înainte ca regiunea să fie lovită de o serie de furtuni care au dus la formarea a cel puţin 84 de tornade foarte periculoase.
Păsările au parcurs 1 500 de kilometri în cinci zile, pentru a scăpa de aceste furtuni foarte puternice, potrivit studiului publicat în revista americană „Current Biology”.
2. Dacă multe animale reacţionează la apropierea furtunii fugind din calea acesteia, rechinii, dimpotrivă, se îndreaptă spre ea. Rechinii echipaţi cu dispozitive de urmărire de către cercetători se îndreptau spre punctele unde aveau loc schimbări rapide de temperatură, locuri unde, de obicei, furtunile se intesifică. Urmărind deplasările rechinilor, se poate prevedea unde se va forma şi se va amplifica o furtună, sunt de părere cercetătorii.
3. De multă vreme oamenii au fost interesaţi să ştie dacă animalele pot presimţi cutremurele, iar după îngrozitorul seism cu magnitudinea 9 care a avut loc în 2011 în Japonia, specialiştii şi-au intensificat eforturile de cercetare în această direcţie.
O echipă de la Universitatea Naţională Tsing Hua din Taiwan a întreprins un studiu asupra modului în care reacţionează pisicile înaintea unui cutremur.
Cu 6 sau mai multe zile înainte de cutremurul din 2011, a arătat studiul, unele pisici au manifestat comportamente neobişnuite şi au devenit mai stresate. Unele au început să tremure, să fie neliniştite, încercând să fugă şi să se ascundă. Alte pisici, însă, au devenit agitate doar cu foarte puţin timp înainte de cutremur.
De asemenea, e posibil ca pisicile să fie capabile să detecteze schimbări legate de presiunea atmosferică, gravitaţie şi deformări ale solului.
4. Tot echipa condusă de Hiroyuki Yamauchi a descoperit că şi vacile au prezentat schimbări cu mai multe zile înaintea cutremurului de 9 grade din Japonia. Mai exact, au fost observate modificări ale lactaţiei: cu 6 zile înainte de cutremur, vacile au început să dea mai puţin lapte, iar această scădere s-a menţinut încă 4 zile după aceea.
5. Câinii pot detecta cancerul de prostată cu precizie de 98%, mirosind mostre de urină prelevate de la pacienţi, arată un studiu realizat anul trecut şi prezentat la cea de-a 109-a întrunire anuală a American Urological Association.
Câinii au în mucoasa olfactivă a nasului aproximativ 200 de milioane de celule receptoare olfactive, în vreme ce omul are doar vreo 5 milioane. Simţul olfactiv canin este, aşadar, mult mai dezvoltat decât cel uman, ceea ce explică faptul că aceste animale pot detecta uşoarele schimbări ale mirosului urinii, produse de existenţa cancerului în organism. În afara cancerului de prostată, câinii pot detecta şi alte tipuri de cancer, precum cel ovarian sau vezical.
Câinii pot, de asemenea, să detecteze schimbările de glicemie; câini special antrenaţi pot fi astfel de ajutor diabeticilor, avertizându-i pe aceştia când apar fluctuaţii potenţial periculoase ale nivelului de glucoză în sânge.
6. De o capacitate olfactivă impresionantă au dat dovadă musculiţele de oţet, care s-au dovedit în stare să distingă celulele canceroase de cele normale, arată un experiment desfăşurat recent la Universitatea din Konstanz. Ba mai mult: aceste insecte par capabile să distingă, cu antenele lor, chiar diferite subgrupe de celule canceroase, corespunzând diferitelor tipuri de cancer de sân.
Studiul s-a concentrat asupra diferitelor forme ale cancerului mamar, dar cercetătorii cred că musculiţele de oţet ar putea detecta şi alte tipuri de cancer.
O identificare directă a cancerului cu ajutorul musculiţelor de oţet nu pare o idee uşor de aplicat în practica medicală, dar utilitatea acestor cercetări este alta: oamenii de ştiinţă speră să creeze dispozitive de detecţie foarte sensibile, inspirate de modul în care animale ca musculiţele de oţet şi câinii reuşesc să detecteze prezenţa cancerului în organism.
22.08.2018
08:03
27.05.2018
17:02
17.05.2018
08:30
10.11.2017
10:01
17.10.2017
18:30
18.02.2017
18:00
19.01.2017
18:00
31.12.2016
09:03
21.11.2016
12:30
15.09.2016
09:15
05.08.2016
19:30
29.07.2016
10:01
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți















