Boris Nadejdin, opozant al războiului din Ucraina și desemnat „agent străin”, a fugit din Rusia și anunță din Franța: „Sunt viu și liber”
1028
Politicianul rus Boris Nadejdin, care se opune războiului din Ucraina, a anunţat luni că a părăsit ţara, la câteva săptămâni după ce Moscova l-a desemnat drept „agent străin” şi i-a interzis să candideze la alegerile parlamentare.
„Salutare tuturor! Am nişte veşti bune. Sunt viu şi liber. Din păcate, nu mă aflu în Rusia în acest moment”, a declarat Nadejdin într-un scurt videoclip postat pe Telegram, filmat în faţa Turnului Eiffel din Paris.
„În acest moment, trebuie să-mi revin şi să-mi dau seama ce să fac în continuare. Voi scrie mai târziu despre planurile mele”, a adăugat politicianul rus, sugerând că îşi va anunţa ulterior strategia.
Boris Nadejdin, în vârstă de 63 de ani, fost parlamentar liberal, a fost un critic deschis al războiului dus de Moscova în Ucraina. Ca şi alţi politicieni din opoziţie, a încercat să acţioneze în interiorul regulilor sistemului politic rus, extrem de controlat. În acest fel a dorit să îşi poată exprima în continuare opiniile în spaţiul public.
Plecarea sa din țară marchează pierderea încă unei voci proeminente a opoziţiei dispusă să provoace Kremlinul din interiorul Rusiei. În prezent, majoritatea criticilor preşedintelui Vladimir Putin se află fie în închisoare, fie în exil.
Speranţele lui Nadejdin de a candida pentru un loc în parlament în septembrie au fost spulberate pe 10 iulie, când Ministerul Justiţiei l-a adăugat pe lista „agenţilor străini”. Această etichetă este folosită pe scară largă de autorităţi pentru persoane considerate implicate în activităţi antiruse, cu presupus sprijin din afara ţării.
În săptămâna următoare includerii pe listă, el a fost interogat de poliţie şi a primit în instanţă o amendă minoră pentru afişarea de „simboluri extremiste” pe reţelele sociale. A catalogat acuzaţia drept ridicolă. Atunci s-a plâns că autorităţile îl reduc la tăcere, îl împing să iasă din politică şi îi fac viaţa extrem de dificilă.
Rusia a înăsprit drastic măsurile împotriva disidenţei după declanşarea invaziei din Ucraina în 2022.
Politicienii pro-Kremlin acuză Occidentul că încearcă să destabilizeze Rusia. Ei susţin că o anumită formă de cenzură este necesară pentru a apăra unitatea naţională, într-un moment în care Moscova s-ar afla într-o luptă existenţială cu Ucraina şi cu statele occidentale.
Nadejdin a încercat să lanseze o campanie prezidenţială în 2024, cu şanse oricum reduse, împotriva lui Putin, dar Comisia Electorală l-a descalificat invocând motive tehnice.
Într-un interviu acordat în iulie, el l-a acuzat pe Vladimir Putin că duce Rusia spre „catastrofă”.
De la începutul ofensivei ruse în Ucraina, mii de persoane au fost condamnate sau sancţionate pentru opoziţia lor, uneori cu pedepse foarte severe. Potrivit ONG-ului specializat OVD-Info, peste 2.000 de persoane se află în prezent în închisoare în Rusia din motive politice.
Principalul oponent al lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, a murit în închisoare în februarie 2024, susţinătorii săi afirmând că a fost otrăvit.
22.09.2026
09:37
22.09.2026
07:52
22.09.2026
07:24
22.09.2026
07:14
22.09.2026
04:12
22.09.2026
02:29
22.09.2026
02:00
22.09.2026
01:17
22.09.2026
01:08
22.09.2026
01:00
22.09.2026
09:45
22.09.2026
09:37
22.09.2026
07:52
22.09.2026
07:24
22.09.2026
07:14
22.09.2026
04:12
22.09.2026
02:29
22.09.2026
02:00
22.09.2026
01:17
22.09.2026
01:08
22.09.2026
01:00
22.09.2026
00:32
21.09.2026
23:53
21.09.2026
23:42
21.09.2026
23:38
21.09.2026
23:20
21.09.2026
22:53
21.09.2026
22:33
21.09.2026
22:11
21.09.2026
21:40
21.09.2026
21:24
21.09.2026
21:05
21.09.2026
20:41
21.09.2026
20:31
21.09.2026
20:10
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
















