„Bomba Țarului”, cea mai puternică bombă nucleară din istorie
10766
sursa: uti24.ro La data de 30 octombrie 1961, URSS a detonat cea mai puternică bombă nucleară din istorie. Explozia, de 3000 de ori mai puternică decât cea produsă de bomba de la Hiroshima, a spart ferestre la o distanță de 560 de mile (peste 900 de kilometri).
Lumina produsă de explozie a fost vizibilă de la o distanță de 620 de mile (circa 997 kilometri).
„Bomba Țarului”, așa cum este cunoscut testul nuclear sovietic, a produs o explozie de 50-58 megatone…
Bomba țarului este de 3.000 de ori mai puternică decât bombele de la Hiroshima și Nagasaki și de zece ori mai mare decât întreaga putere de foc combinată și consumată în cel de-al Doilea Război Mondial.
În iulie 1961, Nikita Hrușciov, prim-secretarul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, a decis că venise momentul ca imperiul sovietic să își arate încă o dată puterea pe care o are și a ordonat testarea celei mai puternice bombe nucleare din lume.
O bombă de o asemenea putere, generează o minge de foc pe o distanță de 10.3 kilometri pătrați și este capabilă să producă arsuri de gradul trei, tuturor oamenilor aflați pe o distanță de circa 7.7 kilometri pătrați de la epicentrul exploziei.
Detonarea s-a produs în arhipelagul Novaia Zemlea din nordul Siberiei, iar după explozie, suprafața insulei a fost modificată, iar stâncile ei s-au topit.
Un studiu recent efectuat de cercetătorii de la NASA a relevat faptul că exploziile bombelor din cel de al Doilea Război Mondial au format unde de șoc în spațiu, modificând încărcătura electrică la nivelul atmosferei.
Specialiștii susțin că în fiecare raid în care erau realizate mai multe bombardamente, energia degajată era echivalentă cu cea a 300 de trăsnete.
Masivele bombardamente asupra orașelor Dresda și Hamburg au provocat efecte în ionosferă până la înălțimea de 1000 km.
Când vorbim despre exploziile provocate de om, ne gândim la Hiroshima.
Cu toate acestea, această explozie ocupă locul șapte într-un top al celor mai puternice explozii din istoria umanității.
Acea bombă a avut o putere de 15 kilotone, mult mai puțin decât bomba sovietică testată în anul 1961, care a avut o putere de 57 megatone.
Aceasta a fost numită „Țarul” și este considerată cea mai puternică bombă construită de om.
În anul 1815, o explozie extrem de violentă s-a produs în muntele Tambora din Indonezia. Cauza a fost o erupție vulcanică, cea mai puternică erupție vulcanică din istoria omenirii.
Anul 1816 a fost numit anul fără vară. În Pennsylvania, SUA, toate râurile erau înghețate în luna iunie, iar în următoarea lună a nins abundent. Explozia din Indonezia a avut consecințe tragice…
Au murit peste 71.000 de persoane, cea mai mare parte din cauza foametei.
Mai aproape de zilele noastre, în anul 1994, cometa Schoemacker Levy 9, a intrat în coliziune cu planeta Jupiter.
Imensa forță de atracție a acelei planete a distrus cometa, degajând o energie de opt miliarde de ori mai mare decât cea de la Hiroshima.
Consecințele, pentru planeta noastră, au fost imediate, pentru că schimbările climatice care au urmat au fost violente și bruște.
În anul 1006 d.H., exploziile unui astfel de eveniment au întunecat cerul, în vreme ce noaptea… noaptea puteai să citești !
Conform studiilor efectuate de specialiști, exploziile generate de o supernova pot afecta planeta noastră, dacă se produc la distanțe de până la 50 de ani lumină.
Exploziile pot crea fisuri în câmpul magnetic al Pământului, adevărate culoare care pot duce la dispariția multor forme de viață, inclusiv cea a speciei umane.
Experții spun și că Armata rusă ar deține și cea mai puternică bombă non-nucleară din lume, FOAB (Father Of All Bombs, Tatăl tuturor bombelor), care este de patru ori mai puternică decât MOAB (Mother of All Bombs, Mama tuturor bombelor), lansată de Statele Unite în Afganistan, relatează CNN.
După ce MOAB a fost prezentată, rușii și-au construit propria bombă și, prin analogie, au poreclit-o „Tatăl tuturor bombelor”, potrivit Pervîi Kanal.
Deși porecla este foarte populară în prezent, a fost aleasă la început ca un nume de cod secret pentru armă.
Construită în 2007, teribila armă poate provoca distrugeri similare unei bombe nucleare, spun analiștii, pe baza unor informații publicate de armata rusă.
Colonelul în retragere american Cedric Leighton, analist militar și fost membru al Statului Major Interarme, spune că FOAB este cea mai puternică bombă non-nucleară din lume.
„FOAB este o bombă termobarică, ceea ce înseamnă că încărcătura sa explodează la temperaturi mult mai mari. Rezultatul este că tot ce trăiește în zona detonării este vaporizat, ceea ce face FOAB o armă spectaculos de îngrozitoare”, a adăugat el.
Într-o emisiune din 11 septembrie 2007, comandantul adjunct al Statului Major al Forțelor Armate ruse din perioada respectivă, Aleksandr Rukșin, a anunțat că primul test al noii bombe, capabilă să declanșeze unde de șoc de puterea unei arme nucleare, s-a încheiat.
„Rezultatele testelor acestei arme aeriene au arătat că poate fi comparată cu o armă nucleară, în privința eficienței și capacităților”, a spus Rukșin.
„În același timp, vreau să subliniez că impactul armei nu poluează mediul în nici un fel, spre deosebire de muniția nucleară”, a adăugat el.
Postul rus de televiziune Pervîi Kanal, precum și publicații de stat ruse, afirmă că FOAB este de patru ori mai puternică decât MOAB, putând provoca o explozie echivalentă a 44 de tone de TNT, față de echivalentul său american, a cărei explozie este de 11 tone.
De asemenea, FOAB este mai ușoară – 7.100 de kilograme, față de 8.200 de kilograme MOAB.
Aleksandr Mozgovoi, editor la revista rusă Apărarea Națională, crede că Rusia a construit mai multe FOAB, așa cum și SUA au construit mai multe MOAB.
„Nu cred că este doar o astfel de bombă, ci, cu siguranță, mai multe”, a spus el. „Această bombă nu lasă nimic în viață. Transformă totul în cenușă”, a adăugat el.
Rivalitatea dintre Rusia și SUA nu s-a oprit niciodată.
Când armata americană a testat pentru prima dată GBU-43/B MOAB, în 2003, Războiul Rece se încheiase demult, dar rivalitatea dintre cele două super-puteri ale lumii nu s-a terminat niciodată.
Impactul potențial, de neimaginat
„Acestea sunt arme unice, așa că cererea pentru ele este foarte, foarte scăzută, pentru că nu le folosești pe acestea fără discriminare”, a explicat analistul Rick Francona.
MOAB a fost creată inițial pentru a fi folosită împotriva unor formații mari de trupe și echipament sau împotriva buncărelor de la suprafață, dar ulterior, țintele potențiale au fost extinse la tuneluri și peșteri.
Arma a fost folosită pentru prima dată pe 13 aprilie 2017, în provincia Nangarhar din Afganistan, aflată în partea estică, la frontiera cu Pakistanul, unde a vizat o rețea de tuneluri fortificate folosite de organizația teroristă Statul Islamic.
Este de neconceput ca Rusia să folosească FOAB în zonele din Siria unde acționează trupele sale, din cauză că pierderile civile ar fi „imense”, a explicat analistul Rick Francona.
Sursa: uti24.ro
28.03.2025
17:14
2229
VIDEO // „Partenerul strategic Rusia” vrea să DISTRUGĂ transportatorii din R. Moldova. Guvernul: „Din nou, fără motiv, Rusia lovește economic R. Moldova. De această dată, blochează transportatorii moldoveni”
12.03.2024
11:14
2292
Notă de PROTEST înmânată ambasadorului Rusiei la Chișinău: „Federația Rusă sfidează normele și principiile dreptului internațional și subminează suveranitatea și integritatea teritorială a R. Moldova”
26.04.2022
10:12
6974
VIDEO // Propagandiștii RUȘI nu mai ascund că ARMATA lui Putin are misiunea de a „elibera” Transnistria. „Un OBIECTIV principal al „operațiunii speciale” este deblocarea Transnistriei, aflată între Ucraina și R. Moldova. Problema va fi soluționată”
15.10.2021
09:41
18056
România întinde o mână R. Moldova, după ce Rusia a solicitat un preț EXORBITANT pentru gazele naturale: „România nu va abandona frații de peste Prut, nu va abandona niciodată R. Moldova în plină iarnă”
01.12.2020
10:11
3206
Rusia TRIȘEAZĂ când afirmă că retragerea trupelor GOTR din Transnistria ar putea duce la o „destabilizare” în zonă. De ce tace MAEIE? „Această instituție exprimă poziția unui fost lider politic respins de către cetățeni”
22.02.2019
12:00
4959
Nicolae Negru, despre noul dosar penal deschis de ruși pe numele lui Plahotniuc: „Acțiunea se înscrie, cu certitudine, în efortul de a influența alegerile din R. Moldova în folosul PSRM, adică al Rusiei”
28.01.2019
08:02
4079
Soros atacă China lui Xi şi Rusia lui Putin. Ce le reproşează miliardarul american
26.01.2019
10:01
4812
Drona Poseidon, „arma apocaliptică“ a Rusiei
24.01.2019
09:01
4012
Investiții masive în aur! Ce stat se pregătește pentru vremuri grele
24.01.2019
15:02
4376
Cum a ajuns un ROMÂN să fie angajat să schimbe IMAGINEA Americii
23.01.2019
17:40
4120
Operațiune SPECTACULOASĂ în inima Africii. SUA și China au subtilizat uraniu de sub nasul jihadiștilor
18.01.2019
13:39
3948
Principalele AMENINȚĂRI pentru NATO
31.03.2026
02:11
295
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
30.03.2026
22:06
480
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
374
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
472
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
448
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
488
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
463
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
518
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
484
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
504
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
547
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
503
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
512
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
16:37
481
Startupul sud-coreean Rebellions strânge 400 de milioane de dolari înainte de listare, la o evaluare de 2,34 miliarde și lansează noi platforme de infrastructură AI
30.03.2026
15:47
473
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
15:45
495
Interreg Europe deschide noi oportunități de finanțare și cooperare interregională pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
862
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
14:52
538
Startupul Starcloud devine unicorn cu 1,1 miliarde dolari pentru centre de date orbitale, mizând pe racheta Starship și GPU-uri Nvidia în spațiu
30.03.2026
14:07
556
31 martie, ultima zi pentru depunerea ofertelor la licitația pentru noile parcuri eoliene cu stocare a energiei în Republica Moldova
30.03.2026
12:04
898
Prețul motorinei bate în retragere. Prima IEFTINIRE de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
30.03.2026
11:22
739
Reținut după ce ar fi cerut 400 000 de dolari pentru a influența o decizie într-un dosar penal
30.03.2026
10:54
817
Noi detalii în ancheta privind decesul Ludmilei Vartic: concluziile legiștilor și pașii procurorilor în dosarul de violență în familie
30.03.2026
10:48
687
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
30.03.2026
10:46
1518
Mită-RECORD de 400.000 de dolari. O persoană a fost reținută după ce a promis „aranjarea” unui dosar penal
30.03.2026
10:33
824
Gradele didactice devin permanente din 2026: MEC elimină reconfirmarea periodică și reduce birocrația pentru profesori
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.65
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














