Ianuşescu, figura întârzierii în istorie

Prezentul continuu

Sub ochii noştri s-au dus pe apa sâmbetei trei miliarde de dolari din cele 15 promise de Putin lui Ianukovici. Cea mai grea pierdere pentru liderul de la Kremlin sunt însă nu banii, ci visul spulberat al preşedintelui rus de a băga Ucraina în noul URSS numit Uniunea Vamală.

Şi-a semnat propria condamnare

„Euromaidan”-ul şi opoziţia ucraineană au repurtat o victorie capitală. Încă nu-i un triumf definitiv, bineînţeles. Dar e un succes istoric, totuşi.

Şi nu este vorba doar de demisia premierului Micola Azarov şi anularea legilor antidemocratice, votate anterior de Rada Supremă. Toate acestea contează, fireşte. Dar mai există ceva la mijloc.

Sacrificându-l pe şeful Guvernului, un adversar declarat al integrării europene, şi dezicându-se de nişte măsuri coercitive abuzive, croite după modelul putinist, Victor Ianukovici a recunoscut de fapt că a călcat prin străchini. A admis că acţiunile sale, la care acum renunţă, au provocat dezastrul în care ţara se scufundă ca într-o apă neagră.

Prin concesiile de ultimă oră, preşedintele Ucrainei a acceptat în fond să-şi asume rolul de ţap ispăşitor. Şi-a semnat propria sentinţă politică şi acum nu-i rămâne decât să aştepte plutonul de execuţie.

Prima revoluţie geopolitică

Kievul arată astăzi ca dracul şi această privelişte dezolantă se identifică de acum încolo exclusiv cu Ianukovici. Cale întoarsă nu-i. Indiferent ce va fi şi cine va veni, soarta lui e pecetluită. Şeful statului a făcut primul pas spre groapa politică.

Mulţimile de manifestanţi îl împing din spate. Protestatarii nu se mulţumesc nici în ruptul capului cu cedările făcute. Ei cer demisia preşedintelui, alegeri anticipate şi un nou „guvern al poporului”.

Curios e că site-urile „Euromaidan”-ului îl poreclesc pe preşedinte Ianuşescu. Deşi comparaţia mi se pare forţată, deoarece Ceauşescu nu o merită, manifestanţii de la Kiev se războiesc nu atât cu Ianukovici, cât cu întârzierea lor în istorie. La două decenii de la ieşirea românilor din întunericul feudalismului comunist, caută să răzbească şi ucrainenii.

Politiceşte vorbind, şeful statului ucrainean e la pământ. Tot acolo se tăvăleşte, în praful „maidanului,” prietenia ruso-ucraineană. Încercând s-o impună cu de-a sila, Putin şi Ianukovici au compromis-o pentru mult timp înainte.

După cum s-a exprimat recent fostul preşedinte georgian, Mihail Saakaşvili, în Ucraina se produce în aceste zile prima revoluţie geopolitică de pe glob. Vlad Filat, în treacăt fie spus, încă va avea motive să fie mândru că a participat la acest eveniment.

Şobolanii fug de pe corabia naufragiată

Marea şi uluitoarea revoltă ucraineană a demonstrat că majoritatea activă a ţării vecine optează pentru Europa. Totodată, partea filorusă nu are forţa de acţiune pentru a replica.

De altfel, Doneţkul, Harkovul, Dnepropetrovskul şi toată zona considerată promoscovită nu numai că nu-i în stare să se pună în mişcare, dar nici nu prea are pentru ce lupta. Oligarhia răsăriteană, în frunte cu Rinat Ahmetov şi Victor Pintciuk, pe de o parte, îşi păstrează averile preponderent în UE, iar pe de altă parte, se teme cumplit de verticala puterii lui Putin.

De unde şi concluzia că în Ucraina de fapt nimeni nu vrea în Uniunea Vamală, cu excepţia poate a unor elemente marginale. Nici măcar Ianukovici nu s-a grăbit vreodată să se alăture proiectului putinist.

În aceste condiţii, nesemnarea acordului de asociere cu UE a fost o eroare sinucigaşă pentru care preşedintele va plăti. Falimentul său politic se întrezăreşte la orizont, iar şobolanii fug deja de pe corabia prezidenţială.

Deputaţii Partidului Regiunilor îşi caută un nou loc sub soare. La această oră, se formează grupuri de aderenţi în jurul unor politicieni precum Pavel Poroşenko sau Andrei Kliuev, care au şansa să asigure interimatul până la alegerile de la anul, când în prim-plan vor ieşi, probabil, liderii veritabili ai opoziţiei.

Simptomatic este faptul că întorc placa până şi instituţiile responsabile de ordinea publică şi securitatea statului. Miliţienii şi angajaţii forţelor speciale zilnic dezertează cu sutele şi fraternizează cu protestatarii.

UE, singurul liant naţional pentru Ucraina

Kievul respinge nu atât Rusia, cât vasalitatea faţă de Putin. Ucrainenii au ieşit în stradă, pentru că le repugnă modelul represiv al acestuia. Ei au dat cu piciorul până şi în oferta de 15 miliarde de dolari numai ca să scape de spectrul dictaturi moscăleşti.

Privind lucrurile din acest unghi, Putin a pierdut bătălia pentru Ucraina. Cu el la Kremlin, Kievul se va îndepărta de Moscova tot mai mult.

Cât priveşte Europa, aceasta pentru ucraineni nu-i un paradis iluzoriu, ci un adăpost. O garanţie a independenţei lor de fosta metropolă. Dar şi o platformă de construcţie naţională, întrucât UE e singurul liant care poate uni ţara.

Iar noi aici, pe malurile Nistrului şi Prutului, nu suntem nişte spectatori, după cum poate pare, ci camarazi de arme. Sună pompos, dar asta-i realitatea.

Ne aflăm cu ucrainenii de aceeaşi parte a câmpului de luptă. Pur şi simplu, ei s-au pomenit pe prima linie de foc, noi rămânând în spatele lor pe cea de-a doua.

Dacă va fi trădat sau vândut „Euromaidan”-ul, că înfrânt nu mai poate fi, războiul va ajunge pe poziţiile noastre. Dar asta deja e o altă poveste.