Blinken cere Beijingului să pună capăt „alimentării maşinii de război ruse” în Ucraina
1359
Agerpres
Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul vineri că sprijină „maşina de război rusă" în Ucraina în cursul unei întâlniri cu omologul său chinez Wang Yi, în timp ce cele două puteri rivale încearcă să stabilizeze o relaţie tumultoasă, relatează AFP, citată de Agerpres.
Secretarul de stat american a spus că că i-a făcut cunoscută „îngrijorarea noastră profundă cu privire la sprijinul Chinei pentru industria rusă de apărare care alimentează maşina de război rusă şi perpetuează războiul căruia China pretinde că vrea să-i pună capăt".
„Nu intenţionăm să încercăm să disociem Rusia de China", a continuat Blinken într-o conferinţă de presă în marja Adunării Generale a ONU.
„Relaţia lor este afacerea lor, dar în măsura în care această relaţie implică a furniza Rusiei ceea ce are nevoie pentru a continua acest război, asta este o problemă pentru noi", a spus el.
Blinken a citat ca exemplu faptul că companiile chineze furnizează Rusiei 70% din maşinile-unelte şi 90% din produsele electronice necesare.
Întâlnirea de vineri are loc la câteva zile după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că China pune „la încercare" Asia şi Statele Unite din cauza comportamentului său din ce în ce mai „agresiv", în special în Marea Chinei de Sud şi faţă de Taiwan.
Beijingul consideră insula una dintre provinciile sale şi denunţă sprijinul Washingtonului pentru Taiwan, precum şi trecerea navelor de război americane şi, pentru prima dată în această săptămână, japoneze, prin Strâmtoarea Taiwan.
Întâlnirile la nivel înalt între chinezi şi americani se înmulţesc pentru a calma tensiunile.
Wang Yi şi Antony Blinken au căzut de acord, potrivit acestuia din urmă, cu privire la „importanţa" ca liderii chinez Xi Jinping şi american Joe Biden să poată comunica între ei. El a spus că se aşteaptă să fie aşa în „săptămânile următoare", cu toate că nu a confirmat data sau formatul.
Ultimul lor întrevedere datează din aprilie. Dar cei doi lideri s-ar putea întâlni cu ocazia unor summituri în Brazilia şi Peru.
În ciuda numeroaselor diferende, inclusiv comerciale pe fondul sancţiunilor americane vizând produsele electronice chineze, Washingtonul şi Beijingul cooperează în alte domenii precum lupta împotriva drogurilor sintetice sau schimbările climatice, a subliniat Blinken.
22.08.2026
15:50
22.08.2026
15:01
22.08.2026
14:05
22.08.2026
13:28
22.08.2026
11:53
22.08.2026
11:52
22.08.2026
10:28
22.08.2026
09:39
22.08.2026
09:01
22.08.2026
08:47
22.08.2026
15:50
22.08.2026
15:01
22.08.2026
14:05
22.08.2026
13:28
22.08.2026
11:53
22.08.2026
11:52
22.08.2026
10:28
22.08.2026
09:39
22.08.2026
09:01
22.08.2026
08:47
22.08.2026
07:40
22.08.2026
07:24
22.08.2026
04:01
22.08.2026
01:40
22.08.2026
01:16
22.08.2026
01:09
22.08.2026
00:25
21.08.2026
23:40
21.08.2026
23:29
21.08.2026
22:03
21.08.2026
19:57
21.08.2026
19:11
21.08.2026
18:24
21.08.2026
17:59
21.08.2026
17:53
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
NYT: Putin ar viza „prăbuşirea din interior” a NATO şi UE, cu Republica Moldova următoarea ţintă după Ucraina
















