Zelenski: De ziua lui Putin, Rusia a lansat unul dintre cele mai josnice atacuri, soldat cu 11 morți
225
Atacurile ruse asupra Ucrainei, desfăşurate în noaptea de marţi spre miercuri, s-au soldat cu 11 morţi şi peste 30 de răniţi. Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că forţele ruse au lovit dureros şi demonstrativ, într-un gest menit să-i ofere un „cadou” liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, care miercuri împlineşte 74 de ani.
„Astăzi, de ziua lui Putin, armata rusă i-a «oferit» distrugerea unui bloc de locuinţe din Priluki, în regiunea Cernihiv. Era un bloc obişnuit de cinci etaje. Din păcate, până în acest moment se ştie că cinci persoane au murit, iar 26 au fost rănite, printre care şi cinci copii. Este posibil ca sub dărâmături să mai fie încă oameni”, a scris Volodimir Zelenski pe reţelele sociale.
Preşedintele ucrainean a precizat că echipele de intervenţie lucrează fără întrerupere la locul atacului şi fac tot posibilul pentru a găsi fiecare persoană aflată sub ruine. El a transmis condoleanţe familiilor şi apropiaţilor celor care şi-au pierdut viaţa.
În urma atacurilor cu rachete, alte cinci blocuri de locuinţe au fost avariate în Dnipro, iar patru clădiri înalte au fost afectate în Kremenciuc. În aceste zone, două persoane au murit, iar alte opt au fost rănite.
Un bloc de locuinţe din Zaporojie a fost avariat de o dronă. În Kiev, două persoane au fost ucise în urma atacurilor, iar în Oleksandria au murit alte două persoane.
În total, infrastructura din Kiev şi din 12 regiuni ale Ucrainei a fost vizată în cursul nopţii. Printre principalele ţinte s-a numărat infrastructura energetică a ţării, atacurile provocând îngrijorări suplimentare într-un moment în care Ucraina încearcă să-şi protejeze reţelele şi obiectivele esenţiale.
Zelenski a subliniat că rusii au urmărit să provoace cât mai multe pagube şi să transmită un mesaj demonstrativ. Potrivit preşedintelui, atacul s-a numărat printre cele mai josnice lovituri lansate de Rusia, fără ca şeful statului ucrainean să ofere mai multe detalii despre această apreciere.
Forţele ruse au folosit în total 70 de rachete, dintre care multe au fost balistice, precum şi drone de tip „Shahed”. Apărarea aeriană ucraineană a reuşit să doboare doar o parte dintre ţintele lansate asupra oraşelor şi regiunilor afectate.
Preşedintele ucrainean a avertizat că rachetele balistice ruseşti continuă să reprezinte cea mai mare provocare pentru sistemele de apărare ale ţării. El a insistat că Ucraina are nevoie urgentă de noi mijloace de protecţie aeriană, în special de rachete pentru sistemele Patriot.
Preşedintele Zelenski şi-a reluat în final apelul pe care îl face insistent în ultima vreme, ca Ucraina să fie ajutată cu rachete Patriot: „Pachetele de apărare aeriană sunt pentru noi acum o necesitate vitală. Tocmai de aceea căutăm zilnic rachete pentru sistemele «Patriot», care pot şi trebuie să apere cu adevărat vieţile oamenilor aici, în spaţiul aerian ucrainean. Mulţumesc tuturor celor care ne ajută”, a scris pe X liderul ucrainean.
07.10.2026
12:39
07.10.2026
12:24
07.10.2026
12:10
07.10.2026
12:02
07.10.2026
11:56
07.10.2026
11:45
07.10.2026
11:44
07.10.2026
11:43
07.10.2026
11:00
07.10.2026
10:57
07.10.2026
12:39
07.10.2026
12:24
07.10.2026
12:22
07.10.2026
12:10
07.10.2026
12:02
07.10.2026
11:56
07.10.2026
11:45
07.10.2026
11:44
07.10.2026
11:43
07.10.2026
11:00
07.10.2026
10:57
07.10.2026
10:56
07.10.2026
10:19
07.10.2026
10:13
07.10.2026
10:10
07.10.2026
09:54
07.10.2026
09:50
07.10.2026
09:41
07.10.2026
08:36
07.10.2026
08:04
07.10.2026
07:20
07.10.2026
01:34
06.10.2026
23:37
06.10.2026
21:56
06.10.2026
21:54
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
















