EQUALFORCE II: Poliția își consolidează intervenția în cazurile de violență domestică prin experiența germană
172
Timp de două zile, Inspectoratul General al Poliției a găzduit un atelier de lucru organizat în cadrul proiectului „EQUALFORCE II”, la care au participat experți ai GS Foundation și reprezentanți ai Poliției din München. Activitatea a urmărit consolidarea capacităților Poliției în gestionarea cazurilor de violență domestică cu risc sporit.
În cadrul atelierului, experții germani au prezentat experiența și bunele practici ale Poliției din Germania în soluționarea acestor cazuri. Au fost discutate provocările întâmpinate de autorități, precum și soluțiile aplicate pentru prevenirea escaladării violentei și protejarea victimelor. Participanții au analizat inclusiv modul în care intervențiile instituțiilor pot fi coordonate mai eficient.
Totodată, au fost examinate responsabilitățile instituțiilor implicate în gestionarea cazurilor de violență domestică și modalitățile de asigurare a unui schimb eficient de informații între acestea. Discuțiile s-au axat pe necesitatea unei cooperări rapide și clare, astfel încât victimele să beneficieze de protecție și sprijin adecvat.
Prin compararea practicilor din Republica Moldova și Germania, participanții au avut posibilitatea de a identifica abordări și soluții practice care pot contribui la eficientizarea măsurilor de protecție a victimelor. Schimbul de experiență a oferit noi perspective pentru îmbunătățirea intervenției în cazurile cu risc sporit și pentru consolidarea cooperării dintre instituțiile responsabile.
07.10.2026
14:56
07.10.2026
14:48
07.10.2026
14:44
07.10.2026
14:17
07.10.2026
14:01
07.10.2026
13:57
07.10.2026
13:43
07.10.2026
13:40
07.10.2026
13:39
07.10.2026
13:37
07.10.2026
13:30
07.10.2026
13:08
07.10.2026
15:31
07.10.2026
15:01
07.10.2026
14:56
07.10.2026
14:48
07.10.2026
14:44
07.10.2026
14:17
07.10.2026
14:01
07.10.2026
13:57
07.10.2026
13:43
07.10.2026
13:40
07.10.2026
13:39
07.10.2026
13:37
07.10.2026
13:30
07.10.2026
13:11
07.10.2026
13:08
07.10.2026
12:55
07.10.2026
12:39
07.10.2026
12:24
07.10.2026
12:22
07.10.2026
12:10
07.10.2026
12:02
07.10.2026
11:56
07.10.2026
11:45
07.10.2026
11:44
07.10.2026
11:43
07.10.2026
11:00
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații























