Stiri

SONDAJ // Drepturile omului în R. Moldova între progrese perceptibile și vulnerabilități structurale: Studiul NAȚIONAL indică progrese la liberă circulație și educație, dar semnalează restanțe majore în justiție și protecția grupurilor marginalizat

TOP 07.10.2026 15:50 Vizualizări0
SONDAJ // Drepturile omului în R. Moldova între progrese perceptibile și vulnerabilități structurale: Studiul NAȚIONAL indică progrese la liberă circulație și educație, dar semnalează restanțe majore în justiție și protecția grupurilor marginalizat

Percepția populației din Republica Moldova asupra respectării drepturilor omului a înregistrat o evoluție pozitivă în ultimii doi ani, deși numeroase provocări persistă, iar unele grupuri sociale continuă să se confrunte cu niveluri ridicate de marginalizare. Concluziile aparțin Studiului privind percepțiile asupra drepturilor omului în Republica Moldova (Sondaj de opinie publică 2025), lansat de Oficiul Avocatului Poporului.

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, a subliniat că datele colectate sunt esențiale pentru îmbunătățirea politicilor statului.

„Rezultatele studiului arată că, deși percepția privind respectarea drepturilor omului s-a îmbunătățit, încălcările sunt în continuare percepute ca fiind frecvente, iar anumite grupuri rămân deosebit de vulnerabile. Aceste date trebuie să servească drept bază pentru politici publice mai eficiente”, a spus Panico.

Percepția generală: Îmbunătățiri moderate, dar încălcările sunt încă percepute ca fiind frecvente

Conform datelor, 70% dintre respondenții din populația generală consideră că drepturile omului în Republica Moldova sunt încălcate frecvent (sistematic sau destul de des). Aproape fiecare al patrulea cetățean (25%) apreciază că aceste încălcări au un caracter sistematic.

Totuși, dinamica comparativă reflectă o tendință de optimizare:

  • 24% dintre cetățeni cred că situația respectării drepturilor s-a îmbunătățit (față de 18% în studiul din 2023).
  • Ponderea celor care cred că situația s-a înrăutățit a scăzut la 31% (față de 42% în 2023).
  • 39% dintre respondenți consideră că situația a rămas neschimbată.

Privit în timp, nivelul mediu de apreciere a respectării drepturilor și libertăților a crescut de la 41% în 2016 la 66% în 2025.

Cele mai respectate drepturi vs. sectoarele problematice

Topul drepturilor percepute ca fiind cel mai bine respectate în Republica Moldova include:

  1. Dreptul la liberă circulație – 80%
  2. Dreptul la educație – 79%
  3. Dreptul la vot – 78%

La polul opus, domeniile considerate problematice rămân:

  • Dreptul la un proces echitabil (doar 46% consideră că este respectat).
  • Dreptul persoanelor cu dizabilități de a nu fi discriminate (55%).
  • Participarea la procesele decizionale și dreptul la integritate fizică și psihică (56%).

    Grupuri vulnerabile: Discrepănțe majore în societate


Evaluarea gradului de respectare a drepturilor diferă substanțial în funcție de grupul social vizat. Copiii (73%), femeile (68%) și persoanele strămutate/refugiații (60%) beneficiază de cele mai bune evaluări.

În schimb, niveluri alarmant de scăzute de respectare a drepturilor sunt înregistrate în cazul:

  • Persoanelor care consumă droguri/substanțe psihoactive – 29%
  • Minorităților sexuale (LGBTQI+) – 35%
  • Persoanelor private de libertate sau recent eliberate – 35%

În cazul populației de etnie romă, studiul indică o ușoară deteriorare a percepției față de cercetările anterioare.

Accesu la informație și instituțiile de încredere

Deși 63% din populație se consideră suficient de informată cu privire la drepturile sale (o creștere cu 4 p.p. față de studiul precedent), doar 1 din 5 persoane a căutat activ informații pe acest subiect în ultimul an. Principalele bariere în calea informării rămân lipsa timpului (34%), neîncrederea în surse (21%) și terminologia dificilă (9%). Accesul la informație este considerat mult mai facil de către tineri (85%) și persoanele cu studii superioare (78%), comparativ cu persoanele în vârstă (55%) sau cele cu un nivel scăzut de educație (59%).

În cazul în care le-ar fi încălcate drepturile, cetățenii ar apela în primul rând la:

  • Poliție – 50%
  • Primărie – 17%
  • Avocatul Poporului – 9%

Un semnal încurajator este scăderea ponderii celor care declară că nu ar apela la nicio instituție, de la 16% (în 2023) la doar 7% în 2025.

Respectarea drepturilor copilului: Între percepția adulților și realitatea elevilor

Conform cercetării, 73% din populație consideră că drepturile copiilor sunt respectate în mare și foarte mare măsură. Cu toate acestea, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi, atrage atenția asupra necesității de a interpreta cu prudență aceste date:

„Percepțiile pozitive ale adulților asupra respectării drepturilor copilului nu întotdeauna reflectă realitatea trăită de copii. În acest context, apreciez includerea în studiu a vocii copiilor”.

Printre cele mai mari provocări identificate în domeniul educației copiilor se numără asigurarea transportului școlar (46%) și adaptarea procesului educațional pentru copiii cu cerințe educaționale speciale sau dizabilități (41%). De asemenea, în percepția elevilor de gimnaziu și liceu, fenomenul de bullying și presiunea asupra timpului de odihnă rămân probleme acute în mediu școlar.

Reacția partenerilor interni și internaționali

Președintele Comisiei parlamentare pentru drepturile omului și relații interetnice, Grigore Novac, a menționat că rezultatele nu reprezintă simple statistici, ci „o hartă a restanțelor noastre în ceea ce numim respectarea drepturilor omului”.

La rândul său, șefa Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Natalia Voutova, a reiterat importanța cercetării pentru reformele viitoare: „Datele sunt foarte importante atunci când elaborăm politici publice. Acest studiu oferă o bază importantă pentru a înțelege unde ne aflăm și pentru a identifica domeniile în care sunt necesare acțiuni”.

Cercetarea a fost desfășurată pe un eșantion reprezentativ național de 1.115 persoane cu vârsta de 18 ani și peste, având o marjă de eroare de ±2.8%.

Autor: ZiarulNational
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 07.10.2026 07.10.2026 13:08 441 Horoscopul zilei 07.10.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.04 1 USD 17.82 1 RON 3.75 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40 Curs BNM din 07.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri