Stiri
hotnews.md
Președintele României, Traian Băsescu, susține că, în cazul relațiilor dintre România și R. Moldova, nu se poate vorbi despre un parteneriat strategic.
„Între R. Moldova și România există un parteneriat de sânge, pentru că așa ne-a lăsat Dumnezeu”, a declarat Băsescu, după întrevederea avută cu președintele moldovean, Nicolae Timofti.
Referindu-se la ajutorul de o sută de milioane de euro promis de statul român, Băsescu a precizat că acești bani pot fi alocați doar în cadrul unor proiecte concrete, după ce se organizează licitații și se stabilește executantul.
„Dacă își imaginează cineva că acel ajutor poate fi pus într-o dubă și trimis la Chișinău, vă înșelați. România trebuie să respecte niște condiții de finanțare care sunt respectate și în UE”, a explicat președintele României, precizând că o parte din acești bani au fost deja alocați, pentru inundațiile din 2010.
De asemenea, toate proiectele de interconectare se execută din acești bani. În cadrul discursului rostit în fața jurnaliștilor, Băsescu a dat asigurări că România va rămâne un avocat fără rezerve al R. Moldova pe calea integrării europene, respectând principiul de neutralitate.
Băsescu: „Între R. Moldova și România există un parteneriat de sânge”
Important
17.07.2013
12:07
1330


„Între R. Moldova și România există un parteneriat de sânge, pentru că așa ne-a lăsat Dumnezeu”, a declarat Băsescu, după întrevederea avută cu președintele moldovean, Nicolae Timofti.
Referindu-se la ajutorul de o sută de milioane de euro promis de statul român, Băsescu a precizat că acești bani pot fi alocați doar în cadrul unor proiecte concrete, după ce se organizează licitații și se stabilește executantul.
„Dacă își imaginează cineva că acel ajutor poate fi pus într-o dubă și trimis la Chișinău, vă înșelați. România trebuie să respecte niște condiții de finanțare care sunt respectate și în UE”, a explicat președintele României, precizând că o parte din acești bani au fost deja alocați, pentru inundațiile din 2010.
De asemenea, toate proiectele de interconectare se execută din acești bani. În cadrul discursului rostit în fața jurnaliștilor, Băsescu a dat asigurări că România va rămâne un avocat fără rezerve al R. Moldova pe calea integrării europene, respectând principiul de neutralitate.
Stiri relevante
21.02.2025
16:15
2090
R. Moldova devine un mare ȘANTIER grație ajutorului de 1.9 miliarde de euro din partea UE: Spitale MODERNE la Bălți și Cahul, școli și grădinițe noi, șoseaua de centură a Chișinăului, noi poduri peste Prut și conexiuni feroviare mai bune
06.01.2021
11:56
3571
VIDEO // Ministerul Apărării din România DONEAZĂ R. Moldova un nou lot de medicamente și echipamente medicale pentru combaterea pandemiei de COVID-19
04.12.2020
16:59
3241
Traian Băsescu are ȘANSE MARI să ajungă în Parlamentul R. Moldova, afirmă Dodon, care i-a RETRAS cetățenia: „Băsescu are mai multe MERITE...”
04.12.2020
09:44
3720
Opinie de la București: „Sub bagheta lui Igor Dodon, pe 3 decembrie 2020, la Chișinău s-a produs o adevărată LOVITURĂ DE STAT parlamentară”
26.11.2020
16:21
2501
Traian Băsescu: „UE are greutate atâta timp cât stă braț la braț cu SUA”. Joe Biden va veni la Consiliul European pentru a da semnalul ca America s-a întors în Europa
31.07.2020
12:54
2213
VIDEO // Materiale sanitare în valoare de zeci de mii de euro, strânse în Cluj-Napoca pentru a ajuta spitalele raionale din Hâncești și Fălești în lupta cu COVID-19: „Celor din România le pasă de frații de peste Prut”
15.06.2020
12:25
3654
Semnal de ALARMĂ dat de Traian Băsescu: „Uitați-vă la hartă, constatăm că Putin a cam rezolvat ce era de rezolvat până la frontiera NATO! Și-a făcut meandrele în Ucraina, ține Transnistria sub control”
06.12.2019
10:39
6897
Unionistul nr. 1 Traian Băsescu S-A SĂTURAT de liderii partidelor unioniste din R. Moldova. ULTIMATUMUL pus de ex-președintele României
24.07.2019
14:40
3655
Europarlamentarul Băsescu a cerut, REPETAT, ca R. Moldova să i se dea o perspectivă clară de ADERARE la UE. Cum a reacționat Maia Sandu
17.07.2019
11:40
2844
VIDEO // Băsescu a cerut o perspectivă clară de ADERARE a R. Moldova la UE: „Unirea cu România nu este treaba Uniunii Europene, ci a României”.




















Top stiri
23.07.2025
17:37
84
Presupusul lider al unui forum rus de pe Dark Web, prins de autorități în Ucraina după ani de activități ilegale
23.07.2025
17:36
68
USM și Sorbona lansează un program de dublă diplomă în drept, predat în franceză, pentru viitorii juriști europeni
23.07.2025
17:10
135
Vizita oficială a ministrului de externe israelian Gideon Sa'ar la Chișinău și inaugurarea unei „Pietre de poticnire” dedicată doamnei Leah Svartzman
23.07.2025
16:28
252
Curtea Internațională de Justiție emite un aviz istoric privind obligațiile de a stopa încălzirea globală și responsabilitatea marilor poluatori.
23.07.2025
13:20
428
Alertă Galbenă de Caniculă pentru 24.07.2025
23.07.2025
12:13
1013
Maia Sandu, întâlnire strategică cu Regele Charles al III-lea în Marea Britanie: Vizita președintei axată pe consolidarea cooperării bilaterale și susținerea parcursului european al Moldovei
23.07.2025
11:49
431
Maia Sandu întărește legăturile cu Marea Britanie: Întâlniri de nivel înalt și sprijin pentru diaspora moldovenească din Northampton
23.07.2025
10:54
617
Maia Sandu cere extrădarea rapidă a lui Plahotniuc: Justiția trebuie să acționeze fără întârziere!
23.07.2025
10:36
466
Profesorii din Moldova și România unesc forțele pentru consolidarea identității civice prin proiecte educaționale transfrontaliere
23.07.2025
10:26
426
Tânăr de 18 ani din Nisporeni, condamnat la închisoare pentru uciderea unui bărbat de 63 de ani într-un conflict violent
23.07.2025
10:01
444
Procurorii și polițiștii destructurează o rețea de contrabandă cu țigări și spălare de bani, activă în Europa și coordonată de moldoveni
23.07.2025
09:50
423
Roman Roșca, noul vicepremier pentru Reintegrare, începe oficial mandatul în prezența Maiei Sandu și a lui Dorin Recean
23.07.2025
09:46
429
Roman Roșca preia funcția de vicepremier pentru Reintegrare în prezența oficialităților de rang înalt
23.07.2025
08:23
477
Horoscopul zilei 23.07.2025
23.07.2025
02:21
797
Avion de vânătoare Mirage 2000, pierdut de armata ucraineană din cauza unei defecțiuni tehnice
23.07.2025
01:35
1116
Indignare în Ucraina: Zelenski adoptă legea ce subordonează agențiile anticorupție, declanșând proteste masive în Kiev și alte orașe
22.07.2025
22:25
665
Reforma justiției în Moldova: progrese importante, dar cu restanțe îngrijorătoare și instabilitate în instituțiile-cheie
22.07.2025
21:57
837
Final de campanie pentru „Moldova poate”: Mesajele guvernamentale interzise în perioada electorală
22.07.2025
21:13
612
Patch-ul Microsoft pentru SharePoint dă greș, deschizând calea unui val de atacuri cibernetice globale
22.07.2025
21:08
641
Aur pentru Moldova la Festivalul Olimpic al Tineretului European 2025: Climentii Ursu strălucește la proba de tir
22.07.2025
20:54
714
Vremea se răcorește ușor în Republica Moldova, 23 iulie 2025
22.07.2025
20:09
943
Percheziții la Baza: Rețineri și acuzații de abuz în serviciu împotriva redactorului-șef Gleb Trifonov
22.07.2025
17:59
729
Parlamentul Ucrainei îngrijorează UE prin limitarea autonomiei agențiilor anticorupție după o serie de percheziții SBU
22.07.2025
17:53
721
Kremlinul atenuează așteptările pentru negocierile de pace cu Ucraina: Nicio schimbare spectaculoasă în viitorul apropiat!
22.07.2025
17:36
838
Partidele pro-ruse din Moldova își unesc forțele într-un bloc electoral pentru alegerile din septembrie

















































Actualitate
Parteneri
Actualitate




Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri