IMPORTANT // Basarabenii cu cetățenie română vor putea vota timp de TREI zile pretendenții la PREȘEDINȚIA României: Cine sunt cei 14 candidați și unde vă veți putea exercita votul
2056
Europa Liberă
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România vor avea loc pe 10 noiembrie curent, dar cetățenii români care se află în Republica Moldova, pot vota la orice secție de votare organizată în stânga Prutului, prin înregistrarea în listele electorale suplimentare.
La alegerile pentru președintele României, cetățenii români pot vota la 37 de secții de votare deschise în Republica Moldova.
Anul acesta, pentru prima oară, votul în stăinătate se derulează pe durata a trei zile, după cum urmează:
• vineri – votarea începe la ora 12.00 şi se încheie la ora 21.00;
• sâmbătă - votarea începe la ora 7.00 şi se încheie la ora 21.00;
• duminică - votarea începe la ora locală 7.00 şi se încheie la ora locală 21.00, cu posibilitatea de prelungire, dacă va fi cazul.
Ambasada României la Chișinău invită românii din Basarabia să vină în oricare dintre aceste zile la vot, pentru evitarea aglomerației și pentru un vot civilizat și democratic.
Pentru primul tur de scrutin se va putea vota în zilele de 8, 9, 10 noiembrie 2019, iar pentru al doilea tur de scrutin – în zilele de votare 22, 23 şi 24 noiembrie 2019.

La alegerile prezidențiale din România participă 14 candidați:
1. Klaus Iohannis - președintele în exercițiu
Klaus Iohannis este șeful statului din 2014 și candidează pentru al doilea mandat, din partea PNL. A depus la BEC cele mai multe semnături dintre toți candidații: 2,2 milioane de semnături. Vineri, în fața BEC a răspuns atacului lui Dan Barna, președintele USR: „Da, am fost un fel de pompier atomic care a prevenit să se prăbușească România”.
2. Viorica Dăncilă - prim-ministru și candidatul PSD
Viorica Dăncilă a spus joi, la depunerea dosarului de candidat cu cele 1,4 milioane de semnături, că a demonstrat că poate conduce un Guvern şi că ar fi primul preşedinte care a fost şi premier. A făcut și o gafă: „Nicio mamă să nu îi fie frică că nu va primi salariul sau că îi va fi tăiată alocaţia copilului.”
3. Dan Barna - candidatul Alianței USR-PLUS
Dan Barna a depus cele 400.000 de semnături în aceeași zi cu președintele Iohannis. Liderul USR a susținut că România are nevoie de o schimbare şi a lansat un atac la adresa președintelui Iohannis: „Dacă era un gospodar mai atent şi diligent poate nu ajungeam să luăm foc de atâtea ori în aceşti ani”.
4. Mircea Diaconu - candidatul ALDE și Pro România
Actorul Mircea Diaconu a invocat lupta cu statul paralel - ca mesaj de campanie electorală. Acesta spune despre Traian Băsescu și Klaus Iohannis că au avut interesul să mențină această stare de fapt și se declară omul care poate face schimbarea. El și-a depus oficial la Biroul Electoral Central candidatura, sâmbătă, împreună cu peste 400.000 de semnături de susținere.
5. Theodor Paleologu - PMP
Theodor Paleologu este candidatul Partidului Mişcarea Populară la alegerile prezidenţiale din noiembrie. Joi, după depunerea candidaturii, a declarat că România are nevoie de un preşedinte „deschis dialogului, care să restaureze demnitatea statului, credibilitatea României în afară, să restabilească respectul pentru România şi pentru români şi, nu în ultimul rând, să restabilească pacea socială”.
6. Kelemen Hunor - UDMR
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a venit sâmbătă la sediul Biroului Electoral Central cu o trotinetă electrică şi şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale, cu 265.800 de semnături de susţinere. Anterior, el a spus că și-ar dori să intre în turul al doilea cu candidatul PMP.
7. Ramona Ioana Bruynssels - candidatul cu porumbei
Ramona Ioana Bruynssels, din partea Partidului Puterii Umaniste, și-a depus candidatura în ultima zi, împreună cu peste 280.000 de semnături. La ieșirea din instituție echipa de campanie a lui Bruynseels a dat drumul mai multor porumbei albi, aceasta spunând că semnifică „o nouă șansă pentru România”.
8. Cătălin Ivan - fost europarlamentar PSD
Fostul europarlamentar PSD Cătălin Ivan şi-a depus, duminică, candidatura împreună cu 235.119 semnături. El a declarat la intrarea în sediul BEC că acest demers înseamnă o oportunitate de a face cunoscut proiectul politic în care s-a angrenat, Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională, şi care se doreşte „o alternativă la actuala clasă politică”.
9. Alexandru Cumpănașu – unchiul Alexandrei
Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei, tânăra ucisă la Caracal, se prezintă ca fiind candidatul anti-sistem, deși este păzit de o gardă de corp din Brigada specială de intervenție a Jandarmeriei și circulă cu un SUV pus la dispoziție de Ministerul de Interne, iar ONG-ul pe care îl conduce a primit finanțări de la stat.
10 . Viorel Cataramă - admis în ultima clipă
Viorel Cataramă, candidatul din partea Dreptei Liberale, a primit o șansă nesperată din partea CCR, luni dimineață, după ce BEC i-a respins candidatura pe motiv că 94.000 de semnături dintre cele 230.000 depuse au fost anulate, deoarece prezentau elemente de similitudine evidente. Biroul Electoral Central trebuie acum să-i înregistreze candidatura.
Marți, Biroul Electoral Central a validat mai multe candidaturi la alegerile prezidenţiale, printre acestea numărându-se cele depuse de Bogdan Stanoevici, John Ion Banu, Sebastian-Constantin Popescu şi Ninel Peia.
11. Bogdan Stanoevici
Actorul și fostul ministru pentru românii de pretutindeni Bogdan Stanoevici a depu la BEC 222.706 de semnături, din care 3.943 erau afectate de diferite lipsuri, respectiv semnătura din declarația pe propria răspundere a celui care a întocmit lista de susținători, semnătura susținătorului, mențiuni privind localitatea de domiciliu, seria și numărul actului de identitate ale acestuia. Ssemnăturile eliminate de instituție nu afectează numărul necesar pentru înregistarrea candidaturii, respectiv 200.000 de semnături.
12. John Ion Banu
John Ion Banu, candidat al Partidului Naţiunea Română, stabilit în Statele Unite, are o avere serioasă – pe lângă terenuri şi case. Banu are 197.000 de dolari în conturi bancare, iar anul trecut a avut, împreună cu soţia sa, venituri de 371.000 de dolari.
El a depus 222.457 semnături, din care 3661 erau afectate de diferite lipsuri. Totodată, s-a constatat că au fost depuse fotocopii ale unor file conținând semnături. În plus 12.854 semnături prezentate ca aparținând unor persoane diferite conțin elemente de similitudine evidentă, însă semnăturile menționate nu afectează numărul necesar de 200.000 de semnături, astfel că acesta îndeplinește toate condițiile necesare înregistrării în cursa pentru Cotroceni.
13. Ninel Peia
Și Ninel Peia, fost deputat PSD, a intrat oficial în cursa pentru Cotroceni, potrivit unei decizii luate de BEC: „Au fost identificate 201.836 semnături, din care 1.215 erau afectate de diferite lipsuri. Totodată, s-a constatat că au fost depuse fotocopii ale unor file conținând semnături. De asemenea, 48.791 prezentate ca aparținând unor persoane diferite, conțin elemente de similitudine evidentă.”
Ninel Peia, este proprietar de bijuterii – inele, lănţişoare, brăţări, cercei din aur cu perle, smaralde şi diamante, ceas de aur şi tablouri în valoare de 400.000 de euro. În ultimul an el a vândut două terenuri pentru o sumă cumulată de peste 200.000 de lei şi un apartament de 80.000 de euro.
14. Sebastian-Constantin Popescu
Sebastian Popescu este candidatul cu declaraţia de avere complet goală. Potrivit BEC, au fost identificate „206.576 semnături, din care 232 erau afectate de diferite lipsuri. Totodată, s-a constatat că au fost depuse fotocopii ale unor file conținând semnături. În plus, 49.938 de semnături conțin elemente de similitudine”.
Sursa: digi24.ro
25.04.2026
19:53
162
Cohere preia Aleph Alpha cu sprijinul Schwarz Group pentru a crea o alternativă suverană la giganții americani AI
25.04.2026
18:52
253
Apple își schimbă direcția: John Ternus preia conducerea și repoziționează strategia de hardware și AI
25.04.2026
15:49
366
Târg educațional la Soroca: sute de liceeni din cinci raioane, conectați direct cu universitățile din Moldova
25.04.2026
13:36
446
Campania „Învață în Moldova” aduce târgul universităților la Hîncești pentru a convinge absolvenții să studieze în țară
25.04.2026
13:18
386
Olimpiadele republicane la limbile minorităților naționale reunesc 150 de elevi la Universitatea „Ion Creangă” din Chișinău
25.04.2026
13:10
525
Cod portocaliu de vânt – 26.04.2026, interval 10:00–21:00
600
„Austeritatea lovește în sănătate: medici și asistente pot pierde până la 3000 de lei pe lună, în timp ce veniturile scad, nu salariile”
25.04.2026
08:29
521
Horoscopul zilei 25.04.2026
24.04.2026
23:42
629
Startupul ComfyUI ajunge la evaluare de 500 milioane de dolari, pe fondul cererii tot mai mari de control asupra conținutului generat de AI
24.04.2026
21:30
667
Google deschide robinetul pentru AI: investiție uriașă de până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic, în schimbul accesului la putere de calcul strategică
24.04.2026
20:21
695
Meteo Republica Moldova: sâmbătă, 25 aprilie 2026 aduce cer mai senin și valori ușor mai ridicate
24.04.2026
20:03
692
Maia Sandu discută cu Forța Fermierilor soluții la criza din agricultură
25.04.2026
19:53
0
Cohere preia Aleph Alpha cu sprijinul Schwarz Group pentru a crea o alternativă suverană la giganții americani AI
25.04.2026
18:52
232
Apple își schimbă direcția: John Ternus preia conducerea și repoziționează strategia de hardware și AI
25.04.2026
15:49
356
Târg educațional la Soroca: sute de liceeni din cinci raioane, conectați direct cu universitățile din Moldova
25.04.2026
13:36
434
Campania „Învață în Moldova” aduce târgul universităților la Hîncești pentru a convinge absolvenții să studieze în țară
25.04.2026
13:18
373
Olimpiadele republicane la limbile minorităților naționale reunesc 150 de elevi la Universitatea „Ion Creangă” din Chișinău
25.04.2026
13:10
513
Cod portocaliu de vânt – 26.04.2026, interval 10:00–21:00
577
„Austeritatea lovește în sănătate: medici și asistente pot pierde până la 3000 de lei pe lună, în timp ce veniturile scad, nu salariile”
25.04.2026
08:29
511
Horoscopul zilei 25.04.2026
24.04.2026
23:42
624
Startupul ComfyUI ajunge la evaluare de 500 milioane de dolari, pe fondul cererii tot mai mari de control asupra conținutului generat de AI
24.04.2026
21:30
661
Google deschide robinetul pentru AI: investiție uriașă de până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic, în schimbul accesului la putere de calcul strategică
24.04.2026
20:21
689
Meteo Republica Moldova: sâmbătă, 25 aprilie 2026 aduce cer mai senin și valori ușor mai ridicate
24.04.2026
20:03
685
Maia Sandu discută cu Forța Fermierilor soluții la criza din agricultură
24.04.2026
18:46
743
Producător italian de spyware, prins cu aplicații Android false de actualizare care spionează utilizatorii
24.04.2026
17:54
886
Maia Sandu cere reguli clare pentru internet: „Ce nu este permis offline nu poate fi permis nici online”
24.04.2026
17:49
789
ULTIMA ORĂ // Aderarea R. Moldova la UE, între „cuplare și decuplare” de Ucraina. Nicușor Dan, după reuniunea Consiliului European: „Intrarea Ucrainei în UE este conexată cu cea a R. Moldova”
24.04.2026
17:46
686
DeepSeek lansează modelul V4, gigant open‑source de inteligență artificială care se apropie de performanțele GPT și Gemini, la prețuri tăiate
24.04.2026
17:17
693
EuroQuiz 2026 adună mii de elevi din toată țara pentru a descoperi Uniunea Europeană prin joc și dialog
24.04.2026
16:34
773
Liderii Oficiilor Teritoriale Ungheni și Rezina ai fostului Partid „Șor”, condamnați pentru finanțarea ilegală a formațiunii din bani de grup criminal organizat
24.04.2026
15:56
898
Bărbat dezbrăcat, cu cuțit, a blocat liftul și a sechestrat o mamă cu copilul ei în Chișinău
720
Modelul german împotriva infecțiilor nosocomiale, aplicat în spitalele din România. Rogobete: Diferența e că noi le ascundem
24.04.2026
15:39
674
Meta își mută miliarde spre Amazon: acord uriaș pentru milioane de procesoare AI Graviton
24.04.2026
15:03
870
Fost polițist din Chișinău, recidivist, condamnat la 4 ani de închisoare și amendă de 250 000 de lei pentru corupere pasivă
24.04.2026
14:46
729
Starea de urgență în sectorul energetic se încheie, Parlamentul trece țara în regim de alertă pentru a gestiona în continuare riscurile
24.04.2026
14:19
711
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu președintele CESE despre sprijinul pentru parcursul european al Moldovei
24.04.2026
13:59
674
Parlamentul aprobă încetarea stării de urgență în energie din 25 aprilie 2026 și instituirea stării de alertă pentru încă 60 de zile
Dialog la nivel înalt pentru deblocarea crizei electorale din Găgăuzia: Maia Sandu și Igor Grosu s-au întâlnit cu aleșii locali din regiune
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.36
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.40


Inapoi














