Banca Mondială estimează o creștere economică de 3,5% în R. Moldova până la finele anului
3116
Banca Mondială estimează pentru R. Moldova o creștere de 3,5% în anul 2017, însă consolidarea creșterii pe termen mediu va depinde de restructurarea sectorului financiar și energetic, dar și de eficiența finanțelor publice.
Marcel Chistruga, care a prezentat prognozele Băncii Mondiale pentru R. Moldova, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la care a participat și noul director de țară, Anna Akhalkatsi, a declarat că, dacă autoritățile nu vor încetini reformele în cele trei domenii-cheie, în pofida aproprierii alegerilor parlamentare din 2018, republica noastră va putea profita de „avantajele unei creșteri economice solide”.
Potrivit lui Chistruga, în prima jumătate a anului curent, PIB-ul a crescut cu 2,8%, însă creșterea a fost determinată în principal de consumul privat.
„Redresarea remiterilor, creșterea solidă a salariilor și indexarea pensiilor în 2016 au impulsionat creșterea consumului. În pofida creșterii exporturilor, datorată recoltei bune din 2016 și aprecierii importurilor care au crescut cu 13,9%, ca rezultat avem o contribuție negativă a exporturilor nete”, a spus expertul Băncii Mondiale.
Datele Băncii Mondiale arată că rata inflației s-a situat deasupra coridorului de țintire din luna aprilie. În ciuda reducerii ratei de politică monetară cu 150 de puncte de bază până la 7,5%, intermedierea financiară este redusă. Aceasta din urmă, combinată cu o revenire a depozitelor, contribuie la menținerea lichidității excesive. Astfel, rata rezervelor minime obligatorii a crescut până la un nivel record de 40%. La finele lunii august, în special din cauza creșterii prețurilor administrative, inflația s-a situat peste coridorul țintă pentru a cincea lună consecutiv. O rata de schimb flexibilă a permis creșterea rezervelor valutare, care depășesc acum 5,5 luni de importuri. Datorită creșterii mai mari a importurilor decât a exporturilor, în prima jumătate a anului 2017 deficitul de cont curent a crescut până la 9,3% din PIB, de la 5,9% anul trecut. În special, grație veniturilor reinvestite, investițiile directe nete au ajuns la 2,2% din PIB, de la 1,6% la sfârșitul anului 2016.
După scăderea din 2016, remiterile au crescut cu 10,5%. Datoria externă a rămas principala sursă de finanțare a deficitului de cont curent. Datorită aprecierii leului, datoria externă a scăzut cu 5,7 puncte procentuale, până la aproape 92% din PIB. În ianuarie-august 2017, veniturile și cheltuielile publice au generat un deficit fiscal de 0,4% din PIB.
Cele mai mari creșteri ale cheltuielilor au fost înregistrate la capitolul subvenții pentru agricultură și achiziții de bunuri și servicii. Totodată, datoria publică a scăzut în prima jumătate a anului curent, ajungând la 40,1% din PIB.
Ținând cont de aceste cifre, Banca Mondială estimează o creștere, pe termen mediu, a economiei în anul 2017 de 3,5%, de 3,8% în 2018 și de 3,6% în 2019.
„Creșterea va fi susținută de o recoltă bună și un consum privat puternic pe fundalul remiterilor mai mari și creșterilor salariale din sectorul privat și public. În pofida evoluției favorabile a exporturilor, având la bază expansuinea semnificativă a importurilor, contribuția comerțului net la creșterea PIB va rămâne negativă. În 2017, pe fundalul unei asistențe externe mai mici din partea UE, deficitul fiscal este prognozat să rămână sub nivelul planificat de 3% din PIB. Anticipăm că creșterea puternică a veniturilor publice vor compensa evoluția cheltuielilor publice. În cazul în care se va materializa sprijinul internațional suplimentar, ne așteptăm la o creștere mai accentuată a investițiilor publice”, a mai spus Marcel Chistruga.
Potrivit acelorași prognoze, odată cu revitalizarea mijloacelor financiare externe și îmbunătățirea condițiilor de intermediere în sectorul financiar, dar și progresele de redresare a mediului de afaceri vor încuraja investițiile private. Scăderea asistenței financiare din partea comunității internaționale va determina o creștere a deficitului fiscal, dar acesta va rămâne sub 2,5 la sută din PIB.
Rata medie a inflației va rămâne în coridorul de țintă, adică de 5% până în 2019, iar creșterea continuă a salariilor reale, remiterilor și transferurilor publice vor determina reducerea ratei sărăciei cu 3,2% până în 2019.
Experții Băncii Mondiale iau în calcul și anumite riscuri la scenariul de bază al prognozei, iar cele mai esențiale se referă la încetinirea implementării reformelor necesare pentru sustenabilitatea creșterii economice, inclusiv cele ce țin de restructurarea sistemului financiar și energetic, dar și eficiența finanțelor publice.
„Statul de drept slab și diverse interese ar putea în continuare stopa procesul de reformă. Alegerile parlamentare, programate în 2018, pot afecta, de asemenea, ritmul punerii în aplicare a agendei de reforme. Creșterea mai slabă decât cea preconizată a principalilor parteneri comerciali ai Republicii Moldova (Uniunea Europeană și Țările Comunității Statelor Independente) ar putea diminua în continuare creșterea economică. Consolidarea finanțelor publice prin creșterea eficienței cheltuielilor publice, inclusiv eliminarea scutirilor fiscale neproductive și îmbunătățirea mobilizării veniturilor, ar permite Moldovei să creeze spațiul fiscal necesar pentru cheltuielile sociale și de capital importante și să stimuleze creșterea economică. Îmbunătățirea guvernanței economice în sectorul financiar și cel real ar ajuta Moldova să își îmbunătățească rezultatele socio-economice (în special în educație, sănătate și infrastructură vitală) și să creeze o bază mai solidă pentru creștere. Eliminarea scutirilor fiscale care nu au o justificare clară rămâne una dintre reformele-cheie din domeniul finanțelor publice”, se mai arată în raportul Băncii Mondiale.
29.04.2026
17:56
96
Guvernul compensează integral acciza la motorina fermierilor pentru perioada 1 martie–31 mai 2026, dintr-un fond de 110 milioane lei
112
Moldova deschide negocierile cu China pentru un acord care va simplifica transportul rutier de mărfuri și pasageri
29.04.2026
17:44
110
Guvernul compensează integral acciza la motorina fermierilor pentru perioada 1 martie-31 mai 2026, cu un fond de 110 milioane de lei
29.04.2026
17:42
127
Guvernul aprobă includerea punctului de trecere „Ungheni–Ungheni” în acordul moldo-român, pentru conectarea directă la rețeaua rutieră europeană
246
Guvernul deschide piața pentru cânepa industrială: reguli noi promit creșterea cu 40% a valorii pe hectar
29.04.2026
17:25
248
Italia sprijină modernizarea agriculturii din Republica Moldova prin proiecte pentru cooperative și standarde UE
384
Valeriu Chiveri prezintă în Parlament prioritățile politicilor de reintegrare și sprijinul pentru școlile în limba română și fermierii din estul țării
29.04.2026
11:22
481
Ultima zi de aplicare pentru Programul național de modernizare a ascensoarelor din blocurile rezidențiale
29.04.2026
10:38
441
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării lansează un nou mecanism vamal pentru ieftinirea producției industriale în Republica Moldova
29.04.2026
10:03
490
Agricultură modernă la Stolniceni: livezi performante, stație meteo și centrală fotovoltaică pentru o gospodărie model în nordul țării
32
Guvernul deschide piața pentru cânepa industrială: reguli noi promit creșterea cu 40% a valorii pe hectar
29.04.2026
17:25
63
Italia sprijină modernizarea agriculturii din Republica Moldova prin proiecte pentru cooperative și standarde UE
29.04.2026
16:50
111
Maia Sandu îi urează succes lui Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision 2026 cu piesa „Viva, Moldova!”
29.04.2026
15:41
235
Maia Sandu cere schimbare de mentalitate pentru salvarea limbii găgăuze și anunță măsuri noi de revitalizare în autonomie
29.04.2026
15:35
282
Maia Sandu cere schimbare de mentalitate pentru salvarea limbii găgăuze și propune măsuri concrete de revitalizare
331
Valeriu Chiveri prezintă în Parlament prioritățile politicilor de reintegrare și sprijinul pentru școlile în limba română și fermierii din estul țării
29.04.2026
13:43
296
Chișinău găzduiește o conferință internațională dedicată sprijinirii și revitalizării limbii găgăuze în școli și grădinițe
29.04.2026
12:04
446
10 ani de închisoare pentru moldoveanul care promitea salarii mari în Cehia, dar își obliga victimele la muncă forțată
29.04.2026
11:22
464
Ultima zi de aplicare pentru Programul național de modernizare a ascensoarelor din blocurile rezidențiale
29.04.2026
10:50
434
Fost polițist judecat pentru huliganism agravat după ce a tras cu pistolul în sediul Inspectoratului de Poliție Centru
29.04.2026
10:38
426
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării lansează un nou mecanism vamal pentru ieftinirea producției industriale în Republica Moldova
29.04.2026
10:03
475
Agricultură modernă la Stolniceni: livezi performante, stație meteo și centrală fotovoltaică pentru o gospodărie model în nordul țării
29.04.2026
09:56
464
AgroFin revine: a doua ediție a târgului finanțatorilor pentru agricultură și mediul rural, organizată în trei regiuni ale țării
29.04.2026
09:25
470
Ministerul Energiei schimbă regulile jocului: măsuri pentru creșterea lichidității pe piețele de energie și integrarea producătorilor de regenerabile în tranzacționarea organizată
29.04.2026
08:21
457
Horoscopul zilei 29.04.2026
28.04.2026
23:07
564
Amazon introduce chat audio cu inteligență artificială pe paginile de produse pentru răspunsuri rapide la întrebările clienților
28.04.2026
21:28
1279
ULTIMA ORĂ // „Neutralitatea” sub cizma rusească. Ambasadorul NEACREDITAT Ozerov și marionetele politice de la Chișinău, contra modernizării Armatei Naționale: ,,Dacă Rusia este atât de «preocupată» de neutralitatea Moldovei, de ce o încalcă?"
28.04.2026
21:01
687
Vreme mai răcoroasă și ploi locale în Republica Moldova, miercuri 29.04.2026
28.04.2026
20:05
606
Australia introduce taxa de 2,25% pe veniturile Google, Meta și TikTok dacă nu plătesc pentru știri
28.04.2026
18:30
565
Apple lansează abonamente lunare mai ieftine în App Store, cu angajament pe 12 luni
28.04.2026
18:12
1291
Frații Bîzdîga transformă satul Trinca într-un pol agricol modern orientat spre exporturi de mere în Dubai, India și România
28.04.2026
17:55
621
Startupul Neurable își licențiază tehnologia de „citire a minții” pentru dispozitive wearable destinate consumatorilor
28.04.2026
17:48
656
Cod galben de înghețuri, 29–30.04.2026: nopți reci, dimineți sub zero
28.04.2026
17:33
502
YouTube testează „Ask YouTube”, funcția AI care oferă răspunsuri ghidate cu text și video
28.04.2026
17:17
718
Bloc locativ din Calea Ieșilor intră în reabilitare energetică prin FEERM, cu 70% din investiție acoperită de stat
Maia Sandu îi urează succes lui Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision 2026 cu piesa „Viva, Moldova!”
Maia Sandu cere schimbare de mentalitate pentru salvarea limbii găgăuze și anunță măsuri noi de revitalizare în autonomie
Maia Sandu cere schimbare de mentalitate pentru salvarea limbii găgăuze și propune măsuri concrete de revitalizare
1 MDL
1 EUR
20.26
1 USD
17.33
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














