Banca Centrală Europeană pune în circulaţie noile bancnote de 100 şi 200 de euro: Cum arată acestea
3190
Banca Centrală Europeană (BCE) va pune azi în circulaţie noile bancnote de 100 şi 200 de euro din seria ''Europa'', destinate să fie mai sigure, transmite AFP.
Acestea vor fi cea de-a cincea, respectiv a şasea bancnotă din seria „Europa”, după cea de 5 euro care a intrat în circulaţie în luna mai 2013, urmată la sfârşitul lunii septembrie 2015 de noua bancnotă de 10 euro, de noua bancnotă de 20 euro în luna noiembrie 2015 şi de cea de 50 de euro care a intrat în circulaţie în luna iulie 2016, potrivit Agerpres.
Noile bancnote „sunt mai compacte şi mai practice de utilizat, culorile sunt mai luminoase şi sunt mai sigure”, a asigurat Laure Lalouette, expertă în bancnote la BCE.
În plus, „noile bancnote vor fi mai greu de falsificat. Obiectivul nostru este să fim întotdeauna în faţa falsificatorilor”, a adăugat Laure Lalouette.
La prima vedere, noile bancnote nu diferă foarte mult de vechile modele, cu excepția dimensiunilor, a constatat un jurnalist de la AFP care a fost invitat la o prezentare a noilor bancnote în apropiere de Roma, unde sunt produse.

Noua bancnotă de 100 de euro
Chiar dacă au aceeași lungime ca actualele bancnote, noile bilete de 100 şi 200 de euro din seria „Europa” au aceeași înălțime cu bancnota de 50 de euro, spre deosebire de vechea serie care avea bancnote cu o înălțime mai mare.

Noua bancnotă de 200 de euro
Noile bancnote vor putea fi gestionate mai eficient de automatele bancare, a dat asigurări BCE. De asemenea, dimensiunea lor „va fi mai bine adaptată la dimensiunea portofelelor şi vor avea o durată de viaţă mai lungă pentru că vor fi mai rezistente la uzură şi ruperi”, a adăugat instituţia de la Frankfurt.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















