Balenele din Harkov, oraș bombardat de ruși, salvate și cu implicarea Chișinăului: Au fost transportate cu avionul în Spania, via R. Moldova
1225
Două balene din specia Beluga ale Delfinariului din Ucraina, stat bombardat de armata rusă, au fost transportate la Oceanograficul din Valencia, Spania, via R. Moldova, pentru a fi salvate.
Balenele - Plombir, care are 16 ani și cinci metri, și Snejka în vârstă de opt ani și care măsoară patru metri - au ajuns deja la destinație și vor fi găzduite de cel mai mare oceanografic din Europa.

În drumul lor de la Harkov spre Valencia, balenele au făcut în această săptămână un popas la Aeroportul Internațional Chișinău.
„După un drum lung de 16 ore din Harkov, Ucraina, am avut șansa să facilităm trecerea blândă a două balene Beluga spre Valencia, Spania. Acestea sunt însoțite de veterinari, reprezentanți ai Delfinariului din Ucraina și reprezentanți ai Oceanograficului din Valencia. Ținând cont de mărimea acestora, căutările pentru un habitat potrivit și pregătirile de transportare a durat aproape un an. În timpul transportării, apa se schimbă de câteva ori, fiind răcită la temperatura confortabilă pentru această specie de mamifere”, se arată într-un comunicat de presă al Aeroportului Internațional Chișinău.
07.11.2026
13:09
07.11.2026
11:55
07.11.2026
11:45
07.11.2026
11:19
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
13:09
07.11.2026
11:55
07.11.2026
11:45
07.11.2026
11:19
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















