Avocatul-vedetă Valerian Mânzat a părăsit Penitenciarul 13 și a mers acasă, după ce a întors o parte din bani
3787
Avocatul-vedetă, Valerian Mânzat, arestat la începutul lunii februarie curent, a părăsit Penitenciarul nr. 13 după o lună de detenție și a fost plasat în arest la domiciliu de către Judecătoria Buiucani, la solicitarea procurorilor. Potrivit acuzării, schimbarea măsurii de arest este determinată de faptul că avocatul a întors o parte din banii estorcați anterior de la o femeie.
Mânzat a fost reținut la biroul său, în timp ce îi întorcea o parte din bani femeii căreia i-a promis să o ajute să-și aducă în R. Moldova mai repede soțul aflat într-un penitenciar din Rusia. Acesta este bănuit de escrocherie, iar procurorii spun că dețin convorbirile telefonice dintre avocatul Mânzat și femeie, iar din ele reiese că acesta nu a mai rezolvat cazul și clienta i-a cerut banii înapoi.
În total, avocatul ar fi cerut și primit de la soția deținutului 20 de mii de dolari.
Anterior, oamenii legii au pus sechestru pe trei automobile de lux cu care se plimba Mânzat, ultimul afirmând, însă, că acestea nu îi aparțin.
În 2015, Valerian Mânzat a fost condamnat la nouă ani de închisoare cu executare pentru înscenarea unui accident rutier, în urma căruia avocatul urma să încaseze peste trei sute de mii de lei de la o companie de asigurări. Acest caz se află acum pe rol la Curtea de Apel.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















