Avocatul Munteanu oferă DETALII despre dosarul „Glorinal”: Factori de decizie, dar și alte persoane din cadrul companiei au fost reținute abuziv, neavând nicio legătură cu pretinsele acțiuni ilegale imputate
1379
ipn.md
Opinia publică ar fi fost indusă în eroare în privința dosarului „Glorinal”, iar factorii de decizie ai companiei de construcție ar fi fost reținuți abuziv, mai ales că nu ar avea nicio legătură cu pretinsele acțiuni ilegale care li se impută, a declarat astăzi avocatul Victor Munteanu, care apără interesele fondatorului Vasile Chirică.
Într-o conferință de presă la IPN, Victor Munteanu, avocatul care reprezintă administratorul și fondatorul companiei Glorinal, și-a exprimat regretul că anumite persoane încearcă să inducă în eroare opinia publică. Potrivit lui, compania a fost fondată în 1998, întotdeauna a avut o reputație ireproșabilă, nu a fost implicată în scheme de escrocherie și și-a îndeplinit conștiincios obligațiile față de investitorii săi.
Avocatul relatează că, în anul 2008, Glorinal a început mai multe proiecte investiționale, și anume construcția de imobile în diverse sectoare ale capitalei, atrăgând investiții de la persoane care voiau să cumpere spații comerciale sau apartamente în acele blocuri. A pornit construcția, iar blocurile au fost construite. Toți investitorii locuiesc în acele blocuri, din 2016-2017, cu excepția a două persoane. Este vorba despre Vladimir și Oleg Nemțanu, care au investit 880 de mii de lei în imobile.
Victor Munteanu spune că, după doi ani în care ei nu au putut fi contactați de administrația companiei, în 2017 au apărut și au inițiat cerere de reziliere a contractelor de investiții pe care le aveau pentru spațiile construite de Glorinal, cu solicitarea de a le fi restituite sumele imediat. „A fost practic un șantaj, or li se restituie sumele imediat, or ei blochează activitatea companiei. Cu regret, s-a întâmplat cel de-al doilea scenariu”, a notat avocatul.
Cei doi investitori au pornit mai multe procese de judecată împotriva Glorinal, cerând aplicarea sechestrului pe imobilele, conturile bancare și activele companiei. Administrația companiei Glorinal, care acum este în arest, din 2017 nu a mai putut să satisfacă cerințele investitorilor de a intra în posesia apartamentelor. Acum, când există mai multe procese civile, cauza a migrat în planul penal. „Personal văd acest caz ca o încercare de acaparare, instrumentalizare a organelor procuraturii și a justiției pentru transmiterea unor semnale că procesele pot fi controlate”, a spus Victor Munteanu.
Ala Raevschi, avocata companiei Glorinal, spune că, din observațiile sale, magistrații aplică incorect legea privind insolvența și o aplică companiilor mari, interesul comun fiind punerea la șefia companiei a unui alt conducător care să coordoneze preluarea afacerii.
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















