Avocatul lui Traian Băsescu, despre verdictul CSJ care îl lasă pe fostul președinte al României FĂRĂ cetățenia R. Moldova: Continuă lanțul abuzurilor
1764
Avocatul lui Traian Băsescu, Andrei Bivol, califică drept părtinitoare decizia de miercuri-seară a Curții Supreme de Justiție (CSJ) de a respinge recursul înaintat de apărarea fostului președinte al României în dosarul cetățeniei.
Bivol consideră că decizia CSJ a fost luată în mod netransparent.
„Domnul Băsescu a primit această decizie ca atare, cu calm. Nu putem spune că este o surpriză sau că nu ne-am fi așteptat la un astfel de deznodământ. Noi știm că legea este de partea noastră, această decizie continuă acest lanț al abuzurilor. Decizia este destul de părtinitoare, nu există un răspuns la cele mai importante argumente ale noastre(...)CSJ a legitimat abuzul Președinției, acordând comisiei de pe lângă președinte atribuții care nu sunt prevăzute de legea cetățeniei”, a declarat avocatul Andrei Bivol pentru „Radio Chișinău”.
Andrei Bivol a declarat că toate căile de atac au fost epuizate, dar Traian Băsescu nu a comunicat deocamdată dacă va acționa R. Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Amintim că, pe 7 noiembrie, Curtea Supremă de Justiție a publicat, la ora 18:29, o hotărâre cu privire la amânarea examinării recursului pentru data de 14 noiembrie 2018 a dosarului „Băsescu versus Dodon”, iar peste câteva ore, la 21:12, a plasat o altă decizie prin care a respins definitiv recursul avocaților fostului președinte al României și a menținut verdictul Curții de Apel Chișinău de pe 10 mai 2018, care i-a dat dreptate președintelui Igor Dodon în decizia de a-i retrage cetățenia R. Moldova lui Traian Băsescu. În ianuarie curent, și Judecătoria Chișinău respingea cererea lui Traian Băsescu depusă împotriva lui Igor Dodon „ca fiind neîntemeiată” și constata că decretul lui Igor Dodon este legal.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor


















