10:29:01 27.02.2026
Stiri

Avionul unei companii din R. Moldova a părăsit, în sfârșit, Afganistanul cu ultimii moldoveni care se mai aflau în acest stat

Actualitate 24.08.2021 08:38 Vizualizări4297
Avionul unei companii din R. Moldova a părăsit,  în sfârșit,  Afganistanul cu ultimii moldoveni care se mai aflau în acest stat
Niciun cetățean al R. Moldova nu se mai afla în Afganistan, după ce ultimii patru, care au solicitat evacuarea, sunt în afara teritoriului afgan.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene anunță că aceștia sunt membri ai echipajului unei aeronave din R. Moldova și au aterizat luni în siguranță la Islamabad, Pakistan.
Sprijiniți de partenerii străini, aceștia au reușit să ajungă la aeroportul internațional Kabul, au verificat aparatul de zbor, care aparține unei companii din Republica Moldova, contractată de un program ONU, și după soluționarea formalităților au decolat spre capitala Pakistanului.
"Cetățenii care au părăsit astăzi teritoriul afgan erau ultimii care își exprimase dorința de a fi evacuați. Astfel, la acest moment, toți șase cetățeni ai Republicii Moldova care au solicitat sprijin pentru evacuare se află în siguranță în afara teritoriului afgan.

MAEIE reiterează și pe această cale apreciere partenerilor Republicii Moldova în regiune care au contribuit la asigurarea unui coridor sigur pentru cetățenii moldoveni, precum și responsabililor de la Autoritatea Aeronautică Civilă și Serviciul de Informații și Securitate, care au depus eforturi instituționale concertate pentru evacuarea în siguranță a cetățenilor Republicii Moldova din Afganistan", se arată într-un comunicat de presă al Ministerului de Externe.
Autor: Ziarul National
Stiri relevante
27.02.2026 08:10 345 Horoscopul zilei 27.02.2026
Top stiri
27.02.2026 08:10 322 Horoscopul zilei 27.02.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.20 1 USD 17.12 1 RON 3.97 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte