Autoritățile pregătesc DECIZII importante în privința deținătorilor de patente. Alaiba: „Mă uit la acești oameni și văd cum această patentă nu i-a ajutat deloc să evolueze”
2477
Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, susține că e determinat să schimbe soarta comercianților deținători de patente, iar în acest sens vor fi luate decizii importante.
„Unul dintre cele mai complicate subiecte pe care le avem la minister pentru primul semestru al anului 2023 este subiectul patentelor pentru comerțul interior. La ora 10:00, avem o discuție cu reprezentanții deținătorilor de patente. Aceștia sunt cei mai adevărați mici antreprenori, antreprenori de la firul ierbii. Vrem să-i ajutăm să crească, să se dezvolte, să evolueze”, a precizat Alaiba.
Potrivit lui, patenta a fost o măsură tranzitorie introdusă în 1998, când toată economia era neoficială și trebuia de fiscalizat comerțul.
„Dar procesul (și oamenii afectați) a fost lăsat baltă. Au trecut 25 de ani. Mă uit la acești oameni și văd cum această patentă nu i-a ajutat deloc să evolueze. Cum înghețau prin piețe zi de zi în 1998, așa și îngheață în 2023. Un sfert de secol. Deci, ceva precis nu merge bine nici pentru ei, nici pentru stat. Vrem să valorificăm spiritul antreprenorial și să-i ajutăm pe acești oameni să se dezvolte, să le oferim suport. Împreună cu ei o să ajungem la soluția optimă”, a promis Dumitru Alaiba.
De menționat că în R. Moldova sunt în jur de 5 000 de deținători de patente de întreprinzător.
07.11.2026
13:21
07.11.2026
13:09
07.11.2026
11:55
07.11.2026
11:45
07.11.2026
11:19
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
13:21
07.11.2026
13:09
07.11.2026
11:55
07.11.2026
11:45
07.11.2026
11:19
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”















