12:44:01 14.04.2026
Stiri

Au încercat să ascundă proprietăți de MILIOANE. Trei funcționari, dați pe mâna procurorilor

Anticorupție 06.08.2015 16:13 Vizualizări1799
Au încercat să ascundă proprietăți de MILIOANE. Trei funcționari, dați pe mâna procurorilor cni.md

Șeful Serviciului e-Transformare din cadrul Ministerului Sănătății, Alexandru Roșioru, este acuzat că ar deține proprietăți în valoare de 800 de mii de lei obținute din venituri nejustificate.

Comisia Națională de Integritate (CNI) a constatat astăzi că proprietățile obținute anul trecut de Roșioru depășesc de 26,5 ori valoarea veniturilor declarate de către funcționar și membrii familiei acestuia. De asemenea, controlorii CNI au constatat că angajatul Ministerului Sănătății nu ar fi declarat 14 conturi bancare, cinci încăperi nelocative cu suprafața totală în mărime de 325,3 metri pătrați, precum și venitul în mărime de 35 de mii de lei din transmiterea în locațiune a acestora.

Pentru încălcările depistate, funcționarul a fost dat pe mâna procurorilor.

Tot cu dosar la procuratură s-ar putea pomeni și președintelui raionului Florești, Ștefan Paniș. Pe lângă proprietăți de peste 500 de mii de lei, care depășesc de 75,4 ori suma veniturilor obținute pe parcursul anului 2013, Paniș este acuzat că a omis în declarația cu privire la venituri și proprietăți un teren pentru construcție cu suprafața de 0,0643 ha, 307 terenuri agricole cu suprafața totală - 229,79623 ha, o casă de locuit cu suprafața de 123,1 m2, două automobile, zece conturi bancare și calitatea de asociat în mai multe companii.

Șeful adjunct al Direcției Situații Excepționale Orhei, Oleg Ganciu, este acuzat de CNI că ar fi încercat să ascundă trei terenuri pentru construcție cu suprafața totală de 0,24 ha, trei case de locuit cu suprafața de 62,7m2, 95 m2 și, respectiv, 92 m2, patru construcții accesorii cu suprafața totală de 91,3 m2, un autoturism și opt conturi bancare.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
14.04.2026 08:44 368 Horoscopul zilei 14.04.2026
13.04.2026 08:46 807 Horoscopul zilei 13.04.2026
12.04.2026 08:38 1021 Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026 08:05 1272 Horoscopul zilei 11.04.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.18 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte