ATENŢIE! Cartele SIM sunt istorie! Uite cu ce trebuie să le ÎNLOCUIEŞTI!
3020
Cartelele telefonice clasice SIM vor fi înlocuite treptat cu cipuri integrate în telefoane mobile şi tablete electronice care le vor permite utilizatorilor să schimbe operatorul de telefonie prin simpla atingere a ecranului dispozitivului, afirmă specialişti citaţi de publicaţia italiană La Stampa, informează mediafax.ro.
În momentul de faţă, în lume sunt circa şapte miliarde de cartele SIM (modul pentru identitatea abonatului / subscriber identity module), potrivit unui raport al companiei Ericsson care va fi prezentat la Congresul Mondial al Telefoniei Mobile, programat să înceapă luni în oraşul spaniol Barcelona.
La târgul de telecomunicaţii mobile de la Barcelona, cel mai mare eveniment de profil din lume, vor fi prezentate o serie de noi tipuri de telefoane android, tablete electronice şi ceasuri inteligente.
Însă, potrivit ziarului La Stampa, cea mai mare noutate ar putea fi lansarea unei tehnologii care va permite eliminarea cartelelor SIM.
Asociaţia operatorilor sistemului global de telefonie mobilă (GSMA), organizatorul congresului de la Barcelona, a anunţat configurarea eSIM - un cip integrat în telefoane, tablete şi ceasuri inteligente care va permite schimbarea companiei telefonice şi a planului tarifar prin simpla atingere a ecranului. Primul dispozitiv care va utiliza eSIM va fi ceasul inteligent Gear S2, produs de compania Samsung.
Începând din luna iunie vor fi prezentate sisteme eSIM pentru smartphone-uri, ceea ce probabil va genera o revoluţie în conexiunea telefoniei mobile.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
10.10.2026
04:08
10.10.2026
02:03
10.10.2026
00:32
09.10.2026
23:56
09.10.2026
22:24
09.10.2026
21:03
09.10.2026
20:36
09.10.2026
19:43
09.10.2026
19:28
09.10.2026
17:49
09.10.2026
17:44
09.10.2026
17:21
09.10.2026
16:43
09.10.2026
16:37
09.10.2026
16:20
09.10.2026
16:18
09.10.2026
15:27
09.10.2026
15:25
09.10.2026
15:21
09.10.2026
14:46
09.10.2026
14:05
09.10.2026
13:59
09.10.2026
13:53
09.10.2026
13:52
09.10.2026
13:32
09.10.2026
13:20
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Republica Moldova: Șase zboruri neautorizate detectate, inclusiv trei rachete; cinci explozii, fără victime















