Asociația Istoricilor din R. Moldova „Alexandru Moșanu” îndeamnă cetățenii R. Moldova să spună „DA” la referendum: „Șansa oferită de actualul context geopolitic trebuie valorificată”
1304
Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu” îndeamnă cetățenii să voteze „DA” la referendumul republican constituțional pentru aderarea la Uniunea Europeană de pe 20 octombrie, pentru ca „să ne aliniem la celelalte popoare europene, care aproape un secol trăiesc în condiții de pace, libertate, democrație și prosperitate”.
„Au rămas zile numărate până la desfășurarea referendumului constituțional privind decizia cetățenilor de a continua cursul politic de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Suntem martori ai unei implicări fără precedent a Federației Ruse în afacerile interne ale R. Moldova. Interesul Rusiei față de republica noastră este foarte mare. Conducerea de la Kremlin dorește din răsputeri să demonstreze lumii că controlează în continuare spațiul ex-sovietic cucerit cândva prin forța armelor, că ea, conducerea de la Moscova, poate determina soarta fostei colonii a URSS, astăzi stat suveran și independent, membru al ONU”, arată Asociația într-o declarație făcută publică în preajma scrutinului de duminică.
Istoricii amintesc un adevăr incontestabil - teritoriul actual al Republicii Moldova a fost ocupat în repetate rânduri de Imperiul Rus, apoi de URSS, fiind un teritoriu românesc.
„La fel, populația majoritară din spațiul actual al R. Moldova, prin profilul ei etnic și istorico-cultural, este parte componentă a poporului român. Cunoscând aceste adevăruri, noi, istoricii, pledăm pentru reîntregirea Neamului, suntem cei mai sinceri și convinși unioniști. În același timp, suntem conștienți că, în condițiile actuale, realizarea idealului de unitate națională, printr-un singur act politic, astăzi este imposibilă, oricât de mult am dori noi. Iată de ce, atunci când ni se oferă șansa de a adera la UE, poziție susținută plenar de statele membre ale UE, dar și de conducerea României, noi, basarabenii, trebuie să demonstrăm că suntem oameni lucizi la minte și înțelegem contextul geopolitic în care ne aflăm la momentul de față, trebuie să demonstrăm popoarelor europene, dar și fraților noștri de dincolo de Prut, care sunt deja în familia unită a popoarelor europene, că suntem oameni raționali și responsabili, stăpâni pe propriul destin, că dorim din tot sufletul să construim un viitor comun, că dorim să ne aliniem la celelalte popoare europene, care aproape un secol trăiesc în condiții de pace, libertate, democrație și prosperitate. Iată de ce, noi, membrii AIRM „Alexandru Moșanu”, considerăm că șansa oferită de actualul context geopolitic trebuie valorificată. De aceea, facem apel la fiecare cetățean al Republicii Moldova, indiferent de etnie, convingeri religioase și opțiuni politice, să demonstreze maturitate civică și, pe data de 20 octombrie 2024, să participe la referendumul constituțional, iar în buletinul de vot să aplice ștampila pe DA, fiind convins că prin decizia asumată își asigură pacea, un viitor mai bun, mai prosper pentru sine și copii săi”, cităm din aceeași declarație.
Semnatarii mai adaugă faptul că, în contextul actual, cel mai indicat este ca să facem abstracție de „supărările personale” și să-i oferim Maiei Sandu șansa să realizeze proiectul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
„Exprimăm speranța că, fiindu-i încredințat un nou mandat, nu va strica brazda, nu ne va dezamăgi, ci ne va conducere cu fermitate spre scopul formulat: R. Moldova în UE. Și poate nu neapărat în 2030, ci ceva mai devreme, iar noi, cetățenii R. Moldova, cei care am investit încredere în ea, vom beneficia plenar în urma realizării acestui deziderat”, încheie declarația Asociației Istoricilor din R. Moldova, „Alexandru Moșanu”.
47
Premierul Alexandru Munteanu cere sprijinul OSCE pentru reintegrarea Republicii Moldova și consolidarea securității regionale
14.05.2026
12:11
23
Adolescent de 14 ani din Anenii Noi, condamnat la peste 5 ani de închisoare după ce a omorât în bătaie un bărbat de 63 de ani și a transmis atacul „live” colegilor
14.05.2026
11:03
244
Lideră locală a fostului Partid „Șor” și secretară a Partidului „Șansă”, deferite justiției pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunilor politice
14.05.2026
09:45
254
Cine controlează adevărul în era AI: fosta șefă de știri de la Meta vrea să verifice marile modele cu „judecători AI” și experți globali
14.05.2026
07:59
488
Horoscopul zilei 14.05.2026
14.05.2026
07:06
431
Maia Sandu, la recepția dată de Ziua Europei: „Aderarea nu este doar despre 'teme pentru acasă', ci despre o reparație morală și istorică”
491
Portofelul digital de sănătate al pacientului, disponibil din vară. CNAS promite acces online la toate documentele medicale și transparență la decontări
660
Dr. Doru Negru explică de ce înfometarea topește mușchii, nu grăsimea, și cum slăbim eficient cu mese mici și dese
13.05.2026
22:27
656
Maia Sandu reafirmă la Chișinău angajamentul Republicii Moldova pentru integrarea europeană de Ziua Europei
13.05.2026
21:21
1173
Startupul geotermal Fervo Energy sare de 10 miliarde de dolari la debutul pe bursă, împins de foamea de energie a centrelor de date pentru AI
14.05.2026
11:03
63
Lideră locală a fostului Partid „Șor” și secretară a Partidului „Șansă”, deferite justiției pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunilor politice
14.05.2026
09:45
229
Cine controlează adevărul în era AI: fosta șefă de știri de la Meta vrea să verifice marile modele cu „judecători AI” și experți globali
14.05.2026
07:59
458
Horoscopul zilei 14.05.2026
14.05.2026
07:06
403
Maia Sandu, la recepția dată de Ziua Europei: „Aderarea nu este doar despre 'teme pentru acasă', ci despre o reparație morală și istorică”
13.05.2026
22:27
632
Maia Sandu reafirmă la Chișinău angajamentul Republicii Moldova pentru integrarea europeană de Ziua Europei
13.05.2026
21:21
1163
Startupul geotermal Fervo Energy sare de 10 miliarde de dolari la debutul pe bursă, împins de foamea de energie a centrelor de date pentru AI
13.05.2026
21:10
1200
Origin Lab strânge 8 milioane de dolari pentru a transforma datele din jocuri video în combustibil pentru modelele AI ale lumii reale
13.05.2026
20:48
716
Sam Altman, sub lupa Congresului și a instanței: este șeful OpenAI un lider de încredere?
13.05.2026
20:19
600
Vreme mai stabilă și mai senină în Republica Moldova, joi, 14 mai 2026
13.05.2026
19:27
563
Maia Sandu, în dialog la Nisporeni despre siguranța copiilor online și reforma administrației locale
13.05.2026
19:03
626
Anduril atrage o rundă de 5 miliarde de dolari și își dublează evaluarea la 61 de miliarde în plin boom al tehnologiei de apărare
13.05.2026
18:17
767
Amazon lansează „Alexa for Shopping”, noul asistent AI care îți personalizează cumpărăturile pe Amazon și în alte magazine online
13.05.2026
18:06
742
Anthropic depășește OpenAI la numărul de clienți business, potrivit datelor Ramp
13.05.2026
17:57
527
Elevii din învățământul profesional tehnic propun 51 de proiecte pentru bugetarea participativă în școli
13.05.2026
17:57
622
Carolina Novac: Tranziția energetică a Moldovei, strâns legată de digitalizare și securitate cibernetică
13.05.2026
17:30
560
WhatsApp lansează modul incognito pentru conversațiile cu Meta AI, cu mesaje care dispar și procesare în mediu securizat
13.05.2026
17:26
583
Franța, partener strategic pentru modernizarea infrastructurii și mobilității urbane din Republica Moldova
13.05.2026
17:04
1428
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Spațiul aerian din nordul țării, închis temporar. O dronă lansată de armata lui Putin a traversat R. Moldova de la nord la sud, dispărând de pe radar la Mingir
13.05.2026
15:40
947
Deconspirarea „CARACATIȚEI” de la Primăria Chișinău. Irina Gutnic, acuzații la adresa lui Ion Ceban: „Este un pericol atât pentru Chișinău, cât și pentru Moldova. Am ales să nu execut ordine politice într-un sistem care produce și acoperă probleme”
13.05.2026
15:30
702
Guvernul preia terenuri din mai multe localități pentru a continua modernizarea principalelor drumuri naționale
13.05.2026
13:25
585
Tinerii din nord invitați la Corlăteni să descopere agricultura digitală la Târgul Regional „Viitorul e AgriCOOL”
13.05.2026
12:48
639
Poliția Republicii Moldova își consolidează cooperarea regională la Adunarea Generală SEPCA de la Sarajevo
13.05.2026
11:41
574
Guvernul deblochează marile proiecte de infrastructură electrică și aliniază legislația la noua lege a energiei în Republica Moldova
525
Guvernul oferă 50 de milioane de lei despăgubiri fermierilor loviți de seceta din 2025
13.05.2026
11:20
601
Mai mulți copii vor merge gratuit în taberele de vară în 2026: Guvernul extinde categoriile de beneficiari și bugetul programului
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.18
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














