Ţara în care se DOARME cel mai puţin
2965
Cercetătorii de la Universitatea din Michigan au realizat un nou studiou, care a analizat tiparele de somn cu ajutorul unei aplicaţii utilizate de zece mii de persoane din 20 de ţări.
Cercetătorii au găsit diferenţe de la cultură la cultură, dar în medie femeile din întreaga lume dorm cu aproximativ 30 de minute mai mult decât bărbaţii, potrivit csid.ro.
Potrivit studiului, ora de culcare şi cea de trezire sunt determinate în principal de vârstă.
Deşi copiii se culcă devreme şi se trezesc devreme, tiparele de somn se modifică semnificativ în perioada adolescenţei. Mulţi tineri se culcă foarte târziu şi pot dormi până la prânz, dacă le este permis. De asemenea, pe perioada de maturitate, tiparele de somn se schimbă din nou, iar orele de culcare şi de trezire devin tot mai mici.
Pe lângă aceste elemente comune, spaţiul geografic şi naţionalitatea au influenţat rezultatele studiului. Cercetătorii au limitat ţările analizate la un număr de 20: Statele Unite al Americii, Australia, Canada, Marea Britanie, Franţa, Spania, Olanda, Danemarca, Germania, Belgia, China, Japonia, Brazilia, Elveţia, Singapore, Hong Kong, Italia, Finlanda, Noua Zeelandă şi Emiratele Arabe.
Rezultatele confirmă într-o mare măsură normele fiecărei culturi. Japonezii tind să se trezească foarte devreme şi să se culce la ore târzii. Americanii au a patra cea mai mică oră de culcare (după Belgia, Austria şi Noua Zeelandă) şi se trezesc cel mai devreme. Francezii rivalizează cu spaniolii pentru cele mai târzii ore de somn.
Deşi ora la care răsare şi apune soarele are un rol important în acest studiu, acesta este mai mic decât rolul pe care îl juca pe vremea strămoşilor noştri.
Studiul le-a oferit cercetătorilor o mai bună înţelegere a modului în care presiunea culturală poate modifica ritmul biologic.
„Efectele societăţii asupra tiparelor de somn nu pot fi cuantificate cu exactitate”, se precizează în studiul publicat în revista „Science Advances”. Studiul a arătat că privarea de somn este afectată în special de ora la care oamenii se culcă.
30.01.2019
19:05
3769
Trei ingrediente care te ajută să ADORMI în câteva minute
22.01.2019
16:01
2301
Ți-ai lasă vreodată bebelușul să doarmă pe ger afară?
07.11.2018
19:01
4607
Ce să mănânci înainte de culcare: IDEI pentru un somn liniștit
21.10.2018
11:06
2540
Partea pe care dormi este ESENȚIALĂ pentru sănătate! Tu pe ce parte dormi?
16.10.2018
08:02
3748
Câteva semne că bei prea multă cafea
21.09.2018
10:19
2808
NASA oferă suma de 13.000 de euro pentru 70 de zile de somn
05.09.2018
20:30
2521
O nouă tehnică de ADORMIRE pentru insomniaci pare să fie preferata tuturor
22.08.2018
08:30
2597
Cele mai bune spray-uri NATURALE pentru așternuturi!
21.08.2018
09:30
2680
De ce este important SOMNUL pentru sănătate
12.05.2018
09:30
3858
Cum să dormi PUŢIN, dar să te trezeşti odihnit: tehnicile folosite de Nikola Tesla, Leonardo da Vinci şi Salvador Dali
23.04.2018
18:40
2679
Ce se întâmplă dacă petreci o noapte fără somn?
17.05.2026
20:02
327
Cursa pentru competențe în inteligență artificială zguduie industria auto și rescrie harta joburilor
17.05.2026
19:27
322
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la Educația fizică de la Chișinău
17.05.2026
18:59
554
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și maxime de 20–24°C (18–24 mai 2026)
340
Papa Leon înființează la Vatican o comisie pentru etica inteligenței artificiale și pregătește o enciclică despre impactul noilor tehnologii
404
România poate urca la nivelul Poloniei dacă transformă industria IT prin inovare și produse proprii
17.05.2026
17:26
699
Scandal de proporții la Eurovision 2026: Juriul TRM a dat doar 3 puncte României și ZERO Ucrainei. Cine sunt cei 7 jurați care au decis votul Moldovei și cum au votat în cazul României și Ucrainei. Reacția oficială a instituției
17.05.2026
08:28
634
Horoscopul zilei 17.05.2026
17.05.2026
08:19
1111
Avertisment de securitate // Planul secret al Kremlinului pentru R. Moldova? „Mai întâi pașapoartele, apoi armata”. Pericolul uriaș care paște Moldova în Transnistria
16.05.2026
23:13
1398
ArXiv va interzice timp de un an accesul cercetătorilor care publică lucrări scrise integral de AI
16.05.2026
22:38
950
VIDEO // Eurovision 2026: Satoshi luptă pentru TROFEU la Viena. Forța diasporei poate propulsa R. Moldova în topul european
16.05.2026
20:34
876
Ploaie răzleață și temperaturi ușor mai scăzute în Republica Moldova, duminică 17.05.2026
16.05.2026
19:00
931
Maia Sandu, la Tallinn: Estonia deschide ambasadă la Chișinău și își întărește sprijinul pentru aderarea Moldovei la UE
1523
Cipurile Cerebras, de la un pas de faliment cu pierderi de 8 milioane $ pe lună la o companie de 60 de miliarde $ susținută de OpenAI
16.05.2026
16:45
833
Târg educațional la Orhei și Ungheni: universitățile își prezintă ofertele pentru a convinge absolvenții să studieze în Moldova
1576
Agenți AI scăpați de sub control: iubiri, violență și colaps total în experimentele Emergence AI
16.05.2026
16:06
815
Târg regional al universităților la Ungheni: elevii din șase raioane, încurajați să aleagă studiile în Moldova
16.05.2026
13:46
881
Republica Moldova, în top la Regeneron ISEF 2026: locul 4 și două premii speciale pentru elevii din Chișinău
16.05.2026
13:29
862
170 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Educație fizică de la Chișinău
16.05.2026
10:22
1639
DOC // Bilet doar dus pe front: Cum îi transformă noul DECRET al lui Putin pe tinerii transnistreni în „carne de tun”
16.05.2026
08:02
848
Horoscopul zilei 16.05.2026
15.05.2026
22:25
1035
Breșă de securitate la sistemul de check-in Tabiq: peste un milion de pașapoarte și permise auto ale turiștilor, expuse online din cauza unui bucket Amazon configurat greșit
15.05.2026
20:59
934
Tesla recunoaște două accidente Robotaxi conduse de teleoperatori la viteză redusă în Austin
15.05.2026
20:37
971
Sâmbătă, 16 mai 2026: mai cald, vânt intens și ploi slabe izolate în Republica Moldova
1002
Caz suspect de hantavirus la Arad, confirmat prin PCR, sub anchetă epidemiologică a INSP
15.05.2026
19:56
1132
OpenAI introduce în SUA un ChatGPT pentru finanțe personale, cu conectare directă la conturile bancare
Cursa pentru competențe în inteligență artificială zguduie industria auto și rescrie harta joburilor
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la Educația fizică de la Chișinău
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și maxime de 20–24°C (18–24 mai 2026)
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.21
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39



Inapoi














