Aprobat de Guvern: Alocații lunare de 1000 de lei pentru elevii care vor fi transferați din școlile cu mai puțin de 50 de elevi
1573
Fiecare elev care va fi transferat dintr-o școală cu mai puțin de 50 de copii într-o instituție publică de învățământ primar sau secundar mai mare va beneficia de o alocație lunară, în valoare de 1000 de lei, timp de doi ani. Decizia a fost luată astăzi de Guvern.
Alocațiile nu vor fi acordate pentru lunile iunie-august. Banii vor fi oferiți la solicitarea părinților sau a reprezentanților legali, în baza unei cereri depuse la instituția la care a fost transferat elevul. Banii se vor acorda începând cu luna septembrie 2024. Costul total pentru implementarea măsurii, în perioada septembrie-noiembrie curent, este estimat la 3 milioane de lei.
Proiectul va garanta accesul elevilor din școlile mici la studii de calitate, motivând părinții acestora să-i transfere în instituții cu un număr mai mare de copii, în care vor avea parte de mai multe beneficii. Este vorba despre opțiuni educaționale și activități extrașcolare mai variate, precum și acces la cabinete cu echipament modern și laboratoare bine dotate. Toate acestea vor contribui la performanțe academice mai înalte și o mai bună pregătire pentru viitor a copiilor.
Potrivit statisticilor, în prezent, în Republica Moldova sunt 102 instituții de învățământ primar și secundar general, cu un număr de elevi de până la 50.
07.11.2026
11:19
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”















