APEL al reprezentanților Mișcărilor civice românești cu privire la turul doi al scrutinului prezidențial din R. Moldova
2936
Mișcarea de Renaștere și Eliberare Națională, prin reprezentanții săi din Primul Parlament, a trasat parcursul Republicii Moldova în Declarația de Independență, deschizând drumul spre integrarea în spațiul românesc și european.
Drept răspuns, imperiul rus declanșează războiul de la Nistru și stopează întoarcerea noastră ACASĂ și în Europa.
Pe parcursul celor 30 de ani, primele funcții în stat au fost deținute doar de către dușmanii neamului nostru. Dar cel mai hidos dintre toți este acest Dodon. Trădări naționale, declarații belicoase, furt calificat, corupție etc., etc.
În cei patru ani de mandat, Dodon a călcat în picioare tot ce avem mai sfânt:
- a falsificat actul de naștere al Republicii Moldova – Declarația de Independență!
- a depus flori la mormântul celor care ne-au omorât părinții și frații la Nistru, în 1992.
- l-a numit președinte pe separatistul uzurpator Krasnoselski!
- a declarat scoaterea în afara legii a băștinașilor, a românilor basarabeni!
- a trădat interesul național al Republicii Moldova, apărând de la tribuna ONU prezența pe teritoriul nostru a armatei ruse de ocupație!
- s-a înconjurat cu cele mai reacționare și odioase lepre antinaționale și a promovat românofobia ca politică de stat!
- a pângărit credința și biserica națională!
- a dat mâna cu Plahotniuc pentru a beneficia de milioane, primite în „kuliok”!
- îi protejează pe cei care au furat miliardul și a eliberat de la pușcărie tâlharii implicați în furtul banilor publici!
- este implicat direct în „afacerea” de milioane Bahamas!
- a cheltuit sute de milioane din banii publici, pentru odihna sa și a familiei!
- utilizează resurse administrative și financiare de milioane de euro din străinătate!
- seamănă ură între moldoveni și dezbină societatea pe criterii etnice!
- desconsideră și batjocorește Diaspora noastră!
- a atacat impardonabil Europa, SUA și România!
Stimați compatrioți!
Nu putem rata șansa să salvăm Basarabia de căpetenia corupților și trădătorilor!
Pe 15 noiembrie putem scăpa, odată și pentru totdeauna, de acest gunoi național, de această căzătură umană!
Mobilizare generală! Ieșim cu toții la votare să-l dăm jos pe „kuliok”!
Mișcarea Civică Europeană, Sfatul Țării 2, Congresul Mondial Român, sucursala Basarabia, 11 noiembrie 2020
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
30.10.2026
17:20
30.10.2026
17:03
30.10.2026
17:03
30.10.2026
16:20
30.10.2026
16:11
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026
















