Anunțul unui DEPUTAT: „Mă duc la culcare cu decizia fermă că îmi voi DEPUNE MANDATUL. Nu mă regăsesc în tundra politică de pe Bâc”
4425
„De ani de zile mă duc la culcare cu decizia fermă că a doua zi îmi voi depune mandatul de deputată...”, susține liberal-democrata Maria Ciobanu într-o postare pe facebook.
Deputata afirmă, însă, că nu vrea ca gestul său să fie interpretat drept o trădare din partea oamenilor care au delegat-o în Parlament. „Dimineața, însă, îmi amintesc cât de mult m-a dezamăgit Alexandru Moșanu, când a decis să plece benevol din funcție. Pentru înțelegerea mea de atunci, decizia domniei sale a fost o trădare. O trădare a speranțelor noastre, a acelora care ne doream mult să ștergem pentru totdeauna trecutul sovietic și să reaprindem candela românismului. Teamă mi-e ca decizia mea să nu fie interpretată drept o capitulare în fața greutăților”, precizează Ciobanu.
Deputatul PLDM mai spune că nu îi este frică de greutăți, dar o frământă mereu că nu se regăsește în „tundra politică de pe Bâc”.
„Totul este spoială, minciună, intrigă... Deputații se vând ca peștele proaspăt și nici nu mai ascund acest lucru. Ei nici nu își pot imagina că există și unii deputați care sunt plămădiți din alt aluat. Ieri, în ședința din plen, un june deputat, care s-a vândut, a căutat să-mi „lipească” o bănuială halucinantă, iar un fost comunist era curios să afle la care partid voi adera. Îi înțeleg într-un anumit mod. Ceea ce nu seamănă cu ei este greu de acceptat și, încă mai greu, de crezut...”, a conchis sursa citată.
Amintim că Maria Ciobanu este deputat din 2010, atunci când PLDM a intrat în Parlament cu 32 de deputați. Aceasta s-a regăsit în Legislativ și după alegerile din 30 noiembrie 2014.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















