Stiri
Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat, miercuri, că România susţine semnarea la Summitul Parteneriatului Estic din noiembrie, de la Vilnius, a acordurilor de asociere la UE nu numai de către R. Moldova, ci şi de către Ucraina, scrie mediafax.ro.
„Un alt obiectiv va fi susţinerea ca R. Moldova să aibă condiţiile necesare semnării sau parafării acordului de asociere la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, din luna noiembrie. România va susţine nu numai Moldova, ci şi acordul de asociere la UE al Ucrainei. Sperăm să fie o reuşită, pentru că deocamdată Parteneriatul Estic este un succes, iar povestea de succes se numeşte R. Moldova şi am vrea ca acest Parteneriat al UE să se materializeze prin acorduri de asociere a R. Moldova şi Ucrainei la UE”, a declarat Basescu, inainte de plecarea la Summitul şefilor de stat din Europa Centrală, de la Bratislava.
Preşedintele a reiterat că România susţine procesul de extindere a UE cu R. Moldova şi ţările Balcanilor de Vest, dar şi avansarea proceselor democratice în aceste state.
„Europa toată nu poate să privească cu maxim optimism la securitate şi pace atât timp cât Balcanii de Vest încă sunt în afara UE, atât timp cât în această regiune încă avem consistente conflicte şi abordări interetnice şi naţionaliste”, a afirmat Basescu, adăugând că regiunea are nevoie şi de alte proiecte transfrontaliere de genul podului de la Calafat-Vidin.
La Summitul de la Bratislava participă 21 de şefi de state şi de guverne din zonă, precum şi preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, tema fiind „Strategia creşterii pentru redresare după criză”.
Anunţ făcut de Băsescu! Ce s-ar putea întâmpla cu Moldova! E o mişcare fără PRECEDENT
Politică
13.06.2013
10:09
1868
1868
„Un alt obiectiv va fi susţinerea ca R. Moldova să aibă condiţiile necesare semnării sau parafării acordului de asociere la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, din luna noiembrie. România va susţine nu numai Moldova, ci şi acordul de asociere la UE al Ucrainei. Sperăm să fie o reuşită, pentru că deocamdată Parteneriatul Estic este un succes, iar povestea de succes se numeşte R. Moldova şi am vrea ca acest Parteneriat al UE să se materializeze prin acorduri de asociere a R. Moldova şi Ucrainei la UE”, a declarat Basescu, inainte de plecarea la Summitul şefilor de stat din Europa Centrală, de la Bratislava.
Preşedintele a reiterat că România susţine procesul de extindere a UE cu R. Moldova şi ţările Balcanilor de Vest, dar şi avansarea proceselor democratice în aceste state.
„Europa toată nu poate să privească cu maxim optimism la securitate şi pace atât timp cât Balcanii de Vest încă sunt în afara UE, atât timp cât în această regiune încă avem consistente conflicte şi abordări interetnice şi naţionaliste”, a afirmat Basescu, adăugând că regiunea are nevoie şi de alte proiecte transfrontaliere de genul podului de la Calafat-Vidin.
La Summitul de la Bratislava participă 21 de şefi de state şi de guverne din zonă, precum şi preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, tema fiind „Strategia creşterii pentru redresare după criză”.
Stiri relevante
14.07.2026
10:08
4611
VIDEO // „UN DOBITOC!” Traian Băsescu, atac fără precedent la adresa ambasadorului Germaniei, care a pus sub semnul întrebării limba și identitatea românească din Basarabia: ,,Moldova a fost RUPTĂ de România prin Pactul Ribbentrop-Molotov"
28.05.2025
10:55
88649
România, principala destinație turistică pentru cetățenii R. Moldova. O treime dintre adulți nu au părăsit niciodată republica noastră
06.02.2024
12:55
2506
Referendumul inițiat de Maia Sandu, SPRIJINIT de România. „Contăm pe acțiunea cetățenilor de ANCORARE definitivă a R. Moldova în spațiul european de valori”. Bucureștiul și Chișinăul au stabilit AGENDA comună pentru următoarea perioadă
07.09.2023
13:25
2437
Maia Sandu, la București: „România este cel mai important AVOCAT al R. Moldova în discuțiile cu instituțiile europene și alte state membre pentru aderarea republicii noastre la UE”
09.02.2023
12:58
5733
SEMNAT // „Oprire UNICĂ” la punctul de trecere a frontierei Leușeni - Albița. Lucian Bode: „Modul de lucru și toate procedurile vor fi în oglindă ca între două țări membre ale UE”. Când intră în vigoare ACORDUL semnat între Chișinău și București
07.02.2023
10:13
2262
România are grijă de asigurarea SECURITĂȚII energetice a R. Moldova. Bucureștiul intenționează să importe GAZE din Egipt, inclusiv pentru R. Moldova
19.12.2022
20:54
2885
VIDEO // Nicu Popescu: „Despre susținerea concretă a României cunoaște fiecare familie, indiferent de limba vorbită sau preferințele GEOPOLITICE. Absolut fiecare cetățean al R. Moldova beneficiază de SPRIJINUL și ajutorul României”
30.11.2022
11:19
3096
Aprecieri din OPOZIȚIE pentru ROMÂNIA, „salvatorul energetic” al R. Moldova: „Vedem și simțim gesturi mai mult decât frățești din partea României. Țara face acest lucru în detrimentul propriilor interese economice”
17.10.2022
14:37
3124
Rusia ar putea SISTA integral livrările de gaze în R. Moldova, iar Dodon ÎNVINUIEȘTE guvernarea PAS pentru faptul că „Gazprom” ÎNCALCĂ unilateral contractul: „Dacă rămânem fără gaze, nu o să fie nici electricitate”
13.05.2022
18:36
4201
O nouă GAFĂ comisă de unii aleși locali din România? CJ Buzău a alocat 400 000 de euro și 400 000 de RON primarului PRORUS al Chișinăului, Ion Ceban: „Dacă liberalii și USR-iștii au înțeles cine e Ceban și nu îi mai oferă sprijin...”
14.07.2026
10:08
28.05.2025
10:55
06.02.2024
12:55
07.09.2023
13:25
09.02.2023
12:58
07.02.2023
10:13
19.12.2022
20:54
30.11.2022
11:19
17.10.2022
14:37
13.05.2022
18:36
Top stiri
03.11.2026
20:43
216
Consultări pentru actualizarea Programului Național de Aderare al Republicii Moldova
03.11.2026
20:08
261
Interdicția rețelelor sociale pentru copii, testată la Înalta Curte din Australia
03.11.2026
19:42
319
Zelenski: peste 50 de persoane ar putea fi sub dărâmături după atacul de la Komîșuvaha, soldat cu 33 de morți
03.11.2026
19:38
319
Trump confirmă atacuri asupra unui sistem antiaerian din Iran, iar Qatarul lucrează la un acord interimar
03.11.2026
19:08
370
Polonia anunță că a dejucat o posibilă provocare la frontiera cu Kaliningrad
03.11.2026
18:54
358
Melania Trump anunță o întâlnire între reprezentanți ai Rusiei și Ucrainei la Casa Albă
03.11.2026
18:52
318
Armata israeliană neagă implicarea în atacurile americane asupra insulei Qeshm
03.11.2026
18:44
368
Weidel acuză imigranții români că „jefuiesc” sistemul social german; documentarul arată lacunele legislative
03.11.2026
18:37
311
Consultări pentru actualizarea Programului Național de Aderare la UE 2025–2029
03.11.2026
18:26
333
Reforma administrației locale, discutată la Parlament: primării mai puternice și servicii mai bune
03.11.2026
18:16
341
Irlanda conduce clasamentul absolvenților universitari; România se află la 19%
03.11.2026
18:06
347
Premierul Vasile Tofan: Moldova avansează spre UE și își consolidează securitatea energetică
03.11.2026
17:40
590
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
03.11.2026
17:30
0
Convinsă că datele personale i-au fost compromise, o pensionară le-a predat escrocilor o sacoșă cu peste 1,4 MILIOANE de lei. Cum a fost pusă în aplicare această SCHEMĂ
03.11.2026
17:23
402
Tusk acuză Rusia că alimentează instabilitatea în Polonia, pe fondul disputei privind Tribunalul Constituțional
03.11.2026
17:09
348
Peste 400 de oameni și-au exprimat îngrijorarea față de un proiect de centru de date în Norfolk
03.11.2026
17:04
421
Moldova a găzduit operațiunea HOTSPOT: au fost verificate 1.474 de profiluri biometrice
03.11.2026
16:59
391
Scoția trebuie să adopte inteligența artificială pentru a-i valorifica potențialul, spune un ministru
03.11.2026
16:51
365
Screeningul neonatal din România rămâne deficitar și trebuie extins
03.11.2026
16:44
401
Alegeri de la jumătatea mandatului în SUA: primele secții s-au deschis, iar controlul Congresului este în joc
03.11.2026
16:41
335
Dosarul electronic de sănătate: instituția și regulile care îi asigură funcționarea
03.11.2026
16:40
325
Subvenții agricole: peste 368 de milioane de lei autorizate pentru plată în octombrie
03.11.2026
16:23
989
Moldovenii din diaspora ar putea fi obligați să revină în țară în caz de mobilizare
03.11.2026
16:09
382
Elevii din Moldova se pot înscrie la a doua Olimpiadă Națională de Inteligență Artificială
03.11.2026
15:42
466
Bombardamentele din regiunea Zaporojie: 31 de morți și aproximativ 50 de dispăruți
03.11.2026
15:41
446
Zelenski confirmă atacul cibernetic al Ucrainei asupra sistemului rus de alertă
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
18:26
03.11.2026
18:16
03.11.2026
18:06
03.11.2026
17:40
03.11.2026
17:30
03.11.2026
17:23
03.11.2026
17:09
03.11.2026
17:04
03.11.2026
16:59
03.11.2026
16:51
03.11.2026
16:44
03.11.2026
16:41
03.11.2026
16:40
03.11.2026
16:23
03.11.2026
16:09
03.11.2026
15:42
03.11.2026
15:41
Actualitate
Parteneri
Stiri
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri

















